Vladimir Tismaneanu: Scutul antiracheta, un moment istoric

Vladimir Tismaneanu: Scutul antiracheta, un moment istoricNu este nicio exagerare cand spunem ca momentul deciziei de amplasare in Romania a interceptorilor antiracheta este unul crucial, comparabil cu intrarea tarii in NATO. Evident, aceasta decizie, aprobata de supremul for de aparare nationala, a fost una politica, sustinuta de Traian Basescu, presedintele Romaniei. Parteneriatul strategic cu Statele Unite este fundamentul doctrinei de aparare a tarii, un fapt recunoscut si sustinut de fortele politice responsabile. Nu e vorba nicicum de o victorie de imagine a unui lider ori a unui partid politic, ci de sansele Romaniei de a participa la cel mai important proiect politico-militar occidental al urmatoarelor decenii. In plus, aceasta cooperare militara dintre Romania si SUA va avea palpabile efecte in plan economic, politic si cultural.Ce poti insa adauga la declaratia lui Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, portavoce a cercurilor pentru care NATO si Occidentul, in genere, sunt numele unor vechi fobii? Decat ca ar fi fost cel putin riscant pentru Romania, stat NATO, ca echipa Iliescu-Geoana sa faca jocurile in urmatorii 5 ani. Romania nu-si poate permite erori de decizie care sa-i submineze credibilitatea ca aliat loial. Si totusi, intrebat cum comenteaza implicarea Romaniei in sistemul de dezvoltare a scutului antiracheta, fostul presedinte al Romaniei, omul care se jura acum cativa ani cu devotamentul sau pentru cauza NATO, a raspuns, in prima instanta: „Nu stiu, nu am vazut, nu pot sa ma pronunt“. La insistentele jurnalistilor, care s-au interesat daca amplasarea sistemului ar fi benefica pentru Romania, Iliescu a raspuns: „Eu as fi impotriva“. In sinea lui, probabil insusi Mircea Geoana se cruceste. Interesul national nu este insa obiect de negot, istoria veacului trecut ne invata ca erorile de perspectiva duc la cataclisme cu efecte cumplite.* * *Un moment istoricTrebuie sa ne pastram luciditatea, sa operam cu argumente, sa nu uitam ca Romania a fost practic colonizata de Kremlin vreme de atatea decenii. Ca Iranul se pregateste sa produca arme nucleare. Ca nu traim, sub nicio forma, in plin „sfarsit al istoriei“, ca exista forte pentru care ordinea liberala este una satanica si trebuie distrusa. Ca nu toate tarile occidentale membre ale NATO au fost de la inceput incantate sa sustina pozitia americana privind caracterul universal al apararii in cadrul Aliantei. Dincolo de unele comentarii acide, scutul nu este sub nicio forma o amenintare pentru Moscova. Dar imaginarul de tip fortareata asediata nu a disparut in Est. Aceste lucruri ar trebui sa dea de gandit celor care se avanta, uneori de-a dreptul irational, in afirmatii hazardate pe teme despre care e cazul sa vorbim ponderat si informat. Este greu sa nu observam perpetuarea mentalitatii de campanie electorala, chiar si acum, cand ar fi cazul sa se calmeze spiritele. Mizele deciziei romanesti de a accepta propunerea americana sunt enorme. Desigur, declaratiile buimacitoare, gen Iliescu, nu trebuie hiperbolizate. Lucrul esential este ca s-a realizat un pas extraordinar de important in integrarea Romaniei in sistemul de aparare euro-atlantica. Iar observatorii rusi, care nu cedeaza impulsurilor populiste, recunosc ca optiunea pentru Romania era una rationala si previzibila.Nimeni nu neaga necesitatea unor dezbateri substantiale. Important insa este sa nu cadem in partizanate facile. In New York Times (5 februarie 2010) analistul strategic Radu Tudor este citat cu urmatoarea afirmatie legata nu de scut, ci de Traian Basescu: „A dorit sa castige credit anuntand ca in al doilea mandat el este puternicul si marele contributor la securitatea nationala a Romaniei“. Asadar, atunci cand mizele sunt la acest nivel, cand se pune problema viitorului insusi al NATO, a relatiilor pe lunga durata cu Federatia Rusa si nu numai, cand Europa Centrala si de Est este recunoscuta ca parte inseparabila a doctrinei de aparare a Vestului democratic, jurnalisti si politicieni din Romania arunca in joc asemenea petarde propagandistice. Dar ceea ce conteaza este inceputul unui capitol politic si strategic decisiv al epocii de dupa Razboiul Rece.Unul capabil sa atenueze aprehensiunile si anxietatile legate de imprevizibilitatea comportamentelor internationale ale unor regimuri autoritare ori neoautoritare.Ne raportam astfel la sansele tarii de a fi aparata impotriva oricarui posibil atac extern bazat pe arme ultramoderne. In mod normal (dar cate lucruri sunt normale in Romania?), analistii si comentatorii ar fi trebuit sa procedeze reflexiv, urmand un precept din filosofia lui Hegel: „Problema istoriei este istoria problemei“. Asa stau lucrurile si in cazul scutului antiracheta. Este asadar necesar sa procedam retrospectiv, pentru a putea face afirmatii valide cu valoare prospectiva.Retrospectiv, asadar, este bine sa ne amintim ca Romania a acordat sprijin politic activ strategiei celui de-al treilea pilier. In prima formula, cea sustinuta de Administratia Bush, urma ca radarul si interceptoarele sa fie amplasate in Cehia si, respectiv, in Polonia. Pozitia administratiei republicane privea scutul drept o extensie a sistemului national de aparare al Statelor Unite.NATO, in summitul de la Bucuresti din 2008, si-a asumat politic proiectul, insa nu era clar cat de puternica va fi angajarea sa, mai ales in planul extrem de sensibil al finantarii. Noul sistem, cunoscut sub numele de gradual adaptative approach, va avea patru faze de implementare. In primele doua faze, se vor folosi tehnologiile de-acum testate, reducand masiv (sustine administratia americana) costurile acestei formidabile initiative. Contextele politice sunt astazi diferite: recesiunea globala a impus regandirea multor investitii, inclusiv si poate prioritar, in domeniile ce tin de tehnologiile militare.Administratia Obama si-a conturat pozitia pe parcursul primului an, continuand doar partial linia Partidului Democrat, configurata in anii ’80, in timpul polemicilor febrile legate de Initiativa de Aparare Strategica (SDI) a presedintelui Ronald Reagan. Imi amintesc perfect cum prin 1985, la Philadelphia, cand lucram la Foreign Policy Research Institute, am participat la o prelegere tinuta de fizicianul si astronomul Robert Jastrow, unul dintre campionii SDI (a fost ani de zile directorul unuia dintre cele mai puternice centre de cercetare din cadrul NASA). Multi din sala au ridicat sceptic din sprancene ascultand cuvintele conferentiarului, acuzat, asemeni unui Herman Kahn, de a fi un fel de Doctor Strangelove. Intre timp insa, ceea ce parea pentru multi o himera, pie in the sky, s-a dovedit o posibilitate tehnologica reala. Noua formula, cea promovata acum de Administratia Obama, vede scutul antiracheta ca pe o optiune ce va include participarea NATO si protectia completa a Americii de Nord si a tuturor statelor membre ale Aliantei.A existat un moment relativ critic in relatiile dintre Washington si statele Europei Centrale in toamna anului 2009, cand s-a renuntat la strategia Administratiei George W. Bush, considerata ca fiind relativ agresiva. O strategie care irita Moscova si nu parea sa obtina suportul entuziast al aliatilor vest-europeni. Era nevoie de un nou concept, dar si de o reafirmare a relatiilor profunde si durabile dintre Statele Unite si acea parte a continentului european unde au inceput doua razboaie mondiale si pentru care s-a desfasurat competitia globala care a fost Razboiul Rece. Dupa expirarea acordurilor START, era urgenta o revalidare a unui set de reguli in relatiile dintre unica supraputere planetara si Federatia Rusa, detinatoarea unui stoc masiv de rachete nucleare. In actuala administratie se afla oameni care cunosc foarte bine dinamicile politice de la Kremlin. Sa-l amintesc pe Michael McFaul, profesor la Universitatea Stanford, senior fellow la Hoover Institution si actualmente consilierul presedintelui Obama pe chestiuni ruse (director, in acelasi timp, al biroului Rusia din cadrul Consiliului de Securitate Nationala).Eroarea de comunicare a deciziei de renuntare la strategia anterioara (anuntul a fost facut pe 16 septembrie, chiar in ziua comemorarii invaziei Poloniei de catre Armata Rosie in 1939) a fost rectificata prin declaratiile extrem de clare facute de vicepresedintele Joe Biden in timpul vizitei sale din toamna anului trecut la Varsovia. Intre timp, in negocieri directe cu Polonia si Republica Ceha, s-au oferit semnificative expresii de sustinere morala si militar-tehnologica din partea Statelor Unite. Proiectul actual este conceput sa devina unul al intregii Aliante Nord-Atlantice. O alianta civilizationala, cum a numit-o Vaclav Havel, cu care Romania democratica se identifica politic, militar si moral. //http://www.revista22.ro/scutul-antirachet259-un-moment-istoric-7586.html