Baconschi: Romania respinge ideea unei natiuni si a unei limbi moldovenesti distincte de romana.
Ministerul Afacerilor Externe a lansat astazi, 22 ianuarie, cartea COMINTERNUL si originile „moldovenismului”, scrisa de Gheorghe E. Cojocaru si publicata la editura CIVITAS din Chisinau, eveniment la care au participat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi si secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu.Cartea a fost prezentata de autor, de prof. dr. Mihai Retegan, prof. dr. Ion Siscanu, de Sergiu Mustetea - presedintele Asociatiei Istoricilor din R. Moldova si de Gheorghe Bostan - directorul editurii Civitas. La manifestare au participat numerosi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, alaturi de reprezentanti ai societatii civile.Referitor la valoarea acestei lucrari, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat: „Aflam din cartea domnului Cojocaru ca "moldovenismul" neaga radacinile identitare romanesti si ca metoda sa preferata este supralicitarea si mistificarea: un argou devine limba literara, iar o regiune de pe malul Nistrului ajunge „stat” cu identitate "moldoveneasca" distincta. Produs de inginerie etnoculturala al unui sistem specializat in astfel de actiuni, pe care il intelegem prin experienta brutala si nemijlocita, efectele sale nocive si daunele colaterale se vad si astazi in Republica Moldova: criza identitara indusa artificial a generat convulsii si tensiuni si a impiedicat mult timp o evolutie fireasca.”„Daca mai era nevoie de clarificare, voi afirma ca Romania respinge orice demers menit sa acrediteze ideea unei natiuni si a unei limbi "moldovenesti" distincte de cea romana, pe baza argumentelor clare de ordin stiintific, iar aici putem numara ca un excelent exemplu cartea prezentata astazi”, a adaugat ministrul de externe. Atat autorul, cat si istoricii prezenti la lansare au subliniat importanta cercetarii arhivelor comuniste pentru a intelege procesul de inginerie etnoculturala prin care s-a incercat acreditarea teoriei moldovenismului, precum si scopul politic si ideologic al acestui demers.La randul sau, secretarul de stat Bogdan Aurescu a apreciat actualitatea acestei lucrari a unui reprezentant a „unei generatii de istorici militanti”: „Cred ca este extrem de importanta aceasta contributie, pentru a intelege foarte bine radacinile unei probleme care ne-a afectat pana de curand…este important sa vedem anatomia acestei doctrine, a acestei ideologii, care nu este o constructie foarte sofisticata, dar care, iata, a fost eficienta din punct de vedere geopolitic si este important ca pune in evidenta tocmai acest lucru - care sunt resorturile, modul in care a luat nastere aceasta doctrina „moldovenista”, scopurile pe care le-au urmarit si modul in care a fost pana la urma pusa in practica”.„Romania, primul stat care a recunoscut independenta Republicii Moldova si care are puternice elemente comune de cultura, de traditii, de istorie, de limba.. iata, extrem de importanta aceasta comunitate lingvistica pe care o avem, doreste si sprijina eforturile Republicii Moldova de intarire a statalitatii, de progres democratic, de creare a unei societati prospere, de apropiere de Uniunea Europeana”, a adaugat Bogdan Aurescu.Volumul prezinta cronologic documente inedite ale Internationalei Comuniste, care a functionat la Moscova, descoperite de autor in arhivele COMINTERNUL din Moscova, Kiev, Bucuresti si Chisinau. Documentele, care apartin perioadei 1924 – 1928 au fost traduse din limba rusa si argumenteaza constructia de tip sovietic a conceptului de “moldovenism”, precum si inocularea acestuia la nivelul locuitorilor din Basarabia, prin crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldova in 1924.Informatii suplimentare: Lansarea a avut loc in cadrul programului „Repere editoriale la MAE”, program lansat in martie 2008, care urmareste crearea si stimularea unui cadru de comunicare si de dialog intre mediile diplomatice, academice, culturale, stiintifice si societatea civila din Romania. Prof. Dr. Gheorghe E. Cojocaru - autorul cartii este cercetator stiintific, coordonator la Institutului de Istorie, Stat si Drept al Academia de Stiinte a Republicii Moldova. De asemenea, acesta este presedintele Comisiei pentru studierea si analiza regimului comunist totalitar din Republica Moldova, desemnat recent prin Decret Prezidential semnat de Presedintele Interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.Mihai Retegan este profesor la Facultatea de Istorie din Universitatea Bucuresti, doctor in istorie, premiat de Academia Romana in anul 1985. Autor si coautor al mai multor sinteze, monografii, volume de documente si culegeri de studii, a scris despre 1968 - Primavara de la Praga - si 1989 – Principiul Dominoului. In aprilie 2008, Mihai Retegan a primit din partea Fundatiei Culturale Magazin Istoric Premiul "Gheorghe Bratianu" pentru volumul "SSI-SOE. Jurnal politic. 1941 - 1944" (Editura RAO, 2007).Prof. Dr. Ion Siscanu este fost Rector al Universitatii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ din Cahul, Republica Moldova; in prezent seful catedrei de istorie al Facultatii de Istorie, Filosofie si Teologie, a Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati. A publicat lucrari pe tema Basarabiei printre care: Istoria Comunismului in fosta URSS, Relatiile Romano-Sovietice.Prof. Dr. Sergiu Mustata este lector al Universitatii Pedagogice de Stat „Ion Creanga” din Chisinau, presedintele Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si vicepresedinte al Comisiei pentru studierea si analiza regimului comunist totalitar din Republica Moldova.