582

Primele monede euro “romanesti”....

Primele monede euro “romanesti” ar putea fi produse de anul viitor, la Brasov Primele monede euro fabricate in Romania ar putea fi produse incepand de anul viitor, la Metrom Brasov, a declarat pentru Hotnews senatorul de Brasov Titus Corlatean. Pentru a se incalzi, Metrom va turna din viitorul apropiat monede romanesti (lei), primele rondele (teste) fiind deja batute si asteptand sa fie “omologate” de BNR. “Suntem in discutii avansate cu Banca nationala, cu colegii din Monetaria Statului in vederea turnarii monedelor europene la Metrom Brasov. Metrom Brasov are din fericire capacitatea tehnica de a face acest lucru si decat sa apelam la firme straine care sa bata moneda euro, mai bine le fabricam la noi in tara”, a spus Corlatean. Senatorul brasovean a mai explicat pentru HotNews ca pentru a avea masa monetara in euro pregatita la momentul intrarii in Euroland, turnarea monedei unice trebuie sa inceapa cu 3 ani inainte. “Turnarea propriu-zisa a euro trebuie sa inceapa cu macar 3 ani inainte. Monedele sunt batute, apoi trimise in conditii de maxima securitate la Banca Centrala Europeana care le verifica, apoi ele sunt finisate si trimise inapoi in tara. Toata procedura aceasta dureaza, iar daca acum nu luam masurile necesare, ne vom trezi ca nu mai avem cand sa turnam euro la noi”, a mai precizat Corlatean. Potrivit acestuia Banca centrala s-a aratat foarte deschisa la discutiile cu reprezentantii firmei din Brasov, acestea demarand inca din 2009.
0