517

Dezradacinarea mentalitatii politienesti vicioase

Ministrul de interne Victor Catan si vice-presedintele AVR Valeriu Ciobanu infiereaza violenta politiei sub guvernarea comunistaNoul ministerul de interne Victor Catan a declarat Europei Libere ca se va recurge la masuri de natura sa dezradacineze mentalitatea politieneasca vicioasa, in timp ce un veteran al razboilui de pe Nistru, a facut dezvaluiri despre metodele de aplicare a fortei si violentei de catre politisti, la care ar fi fost martor in izolatorul de detentie al Comisariatului General de Politie, unde a fost ?inut sub arest, timp de 4 zile, in 2003.Valeriu Ciobanu: „Am asteptat sase ani ca sa imi pot revendica drepturile. Am vrut sa ajung pina la Curtea Europeana, insa avocatii nu mi-au dat voie, mi-au zis ca degeaba, cu atotputerea in tara lui Voronin, cu curajul meu, nu voi putea face nimic, ba dimpotriva ma vor omori intr-o zi si avocatii nu ma vor putea salva.”Valeriu Ciobanu este vicepresedintele Asociatiei veteranilor de razboi si se declara hotarit sa obtina intentarea unor dosare penale impotriva unor politisti, fosti consilieri prezindentiali, si chiar impotriva fostului presedinte Vladimir Voronin pentru retinerea sa ilegala si tentativa de omor in anul 2003, cind a fost acuzat de pichetare ilegala a casei unui fost candidat comunist la primaria capitalei: „Vreau sa-i vad pe dinsii pe banca acuzatilor si pentru tinarul ucis pe 7 aprilie, Valeriu Boboc. Am fost prima lor victima de care au dorit sa-si stearga picioarele. M-au bagat in izolatorul de detentie al Comisariatului general de politie din capitala pe patru zile, am stat si in „obiezianik”. Tribunalul m-a eliberat, pentru ca nu m-a gasit vinovat. In acele patru zile am constatat ca acolo, la izolator, putini rezista. Personalitatea omului slab se fringe imediat. Mi-au bagat 12 persoane tatuate, cu infractiuni grave, care nu m-au batut crezind ca sunt preot. Pentru ca nu m-au batut, erau ei adusi in singe si erau aruncati la picioare, li se sucea miinile la fel ca lui Anatol Matasaru. Am auzit gemete in celulele vecine si pe coridoare, ca pe multi acolo ii bateau.”Pentru ca s-a aflat printre protestatarii care si-au exprimat dezacordul cu rezultatele alegerilor din aprilie, mai povesteste Valeriu Ciobanu, vechea putere ar fi continuat sa il persecute: „ m-au cautat si la ora 6 dimineata, si la 11 seara, nu eram acasa, dar de cite ori au fost batai in usa! Cit de tare se temea copilul meu! Pe 15 aprilie am fost cautat la telefonul mobil, de persoane cu numere de telefon ascunse.„Ciobanu spune ca detine dovezi relevante despre evenimentul din 7 aprilie pe care are de gind sa le prezinte unei comisii nationale de investigatii create de noua guvernare: „Am un dosar de probe pe care il voi prezenta noii comisii. Ar trebui cit mai repede sa aderam la NATO si UE si acolo standardele lor nu permit sa fie jungla asta, dictatura, sa fie un bardac!”Unii experti noteaza ca evenimentul din 7 aprilie a scos in vileag caracterul antidemoratic al sistemului de organe de drept care au actionat in spirit totalitar. Avocatul Ion Dron, care l-a aparat pe politicianul Sergiu Mocanu, acuzat de organizarea evenimentului din 7 aprilie, considera ca tortura este, sau cel putin a fost pina acum la ea acasa, intrucit izolatoarele de detentie sint in subordinea Ministerului de Interne si nu al Justitiei: "Este greu de realizat dreptul la aparare mai ales in primele trei zile cind persoana este retinuta. Si este foarte dificil sa ceri, bunaoara, intr-o zi de weekend intrevedere cu un client cind la usa sta o persoana cu pistol automat in mina si-ti spune “eu nu am voie sa permit nimanui, pina nu este permisiunea comisarului”.Ministrul de interne Victor Catan pledeaza pentru deschiderea unor case de arest subordonate Ministerului Justitiei (MJ). Ministrul Catan se angajeaza sa obtina alocarea de bani in bugetul pe anul viitor pentru asemenea institutii: ”Preconizam ca politia judecatoreasca, legata chiar si cu izolatoarele, sa fie transmise MJ, care deacum va asigura respectarea tuturor cerintelor organismelor internationale.”Potrivit noului ministru, vor fi aplicate si alte masuri de natura sa dezradacineze mentalitatea politieneasca vicioasa: ”Se vor intreprinde toate masurile ca politistii sa se concentreze asupra exercitarii functiei de serviciu si nu in alte parti. Fiecare politist va fi luat sub control. In cadrul MAI, exista Directia Securitate Interna, care sistematic va studia, va analiza in efectiv, va depista persoanele care sunt corupte, care incalca regulile respective. Pe fiecare caz vor fi cercetari si luarea masurilor cuvenite. Totodata, in cadrul Academiei de Politie, deja au fost date indicatiile respective, pentru a crea un sistem de studiu. Nicio persoana nu va fi avansata pina nu va trece studiile respective, pregatirea profesionala. Apoi in cadrul MAI vom organiza actiuni artistice, ca sa educam politistul multilateral, nu doar in a interzice, a elibera, ci si a crea conditii normale sa educam generatia tanara. Asta pentru ca, spre exemplu, in politia Chisinaului, virsta medie in unele comisariate este 23-25 de ani. Adica e tineret care numai ce a absolvit institutiile de invatamint si s-a incadrat in politie, si evident ar trebui sa le asiguram conditii de educatie foarte buna ca, in primul rind, sa respecte drepturile si libertatile omului.”Ministrul de Interne s-a angajat sa dispuna constituirea unei comisii interne care va identifica politistii care au recurs la tortura in timpul evenimentelor din aprilie curent: ”Dar totodata mai asteptam sa fie creata o comisie nationala cu experti internationali care va da si aprecieri politice, organizationale si de alt fel. Aceasta, cred eu, va fi ca o lege pentru autoritatile publice, pentru organele de drept, ca sa nu se repete ceea ce ce s-a intimplat in aprilie. Intr-adevar au fost acte de tortura, de maltratare a cetatenilor.”
0