Vacanta pe linga Uniunea Europeana
Vacanta pe linga Uniunea Europeana„Degeaba ai masina buna, daca nu conduci bine!“ Ma uit spre el, uimit de atita intelepciune aplicata. Are vreo 8-9 ani si imi explica serios care ii e tactica de a-i invinge pe rusii de aceeasi virsta, la masinute. Alea de Luna Park, cu troleu, care se ciocnesc de mama focului. Stau la coada, la masinute, in parcul hotelului, in Antalya. El e ardelean dupa accent. Aici sintem multi romani. Cam la egalitate cu rusii si nemtii. Rusii sint, in general, destul de plini de bani. Impart bacsisuri in dreapta si in stinga, spre deliciul personalului. Doamnele sint, majoritatea, genul „blonda care insoteste pe cel tuns scurt si plin de muschi“. Domnii sint, majoritatea, tunsi scurt, plini de muschi si insotiti de blondele care petrec cam doua ore in camera inainte de a iesi la piscina. Machiaj en gros, parfumuri cu miros dulceag (de ce naiba nu si-or cumpara si parfumuri mai acatarii, nu am inteles), haine de firma, tocuri cui, la peste 12 centimetri. Generatia Putin. Cealalta categorie de rusi este formata din morsele-masculi-alfa. Asa arata, la peste 120 de kilograme, cu lantoaie de aur la git, bind votca inca de la micul dejun. Astia cred ca sint mai degraba generatia Eltin. Nemtii sint linistiti, discreti, interesati de berea locala (evident). Unii dintre ei poarta bratarele rosii. Ale noastre, ale marii majoritati, sint albastre. Toti cei cu rosu sint in virsta si nemti. Intr-o seara, in restaurantul aglomerat, intru in vorba cu unul dintre „rosii“. Helmuth este pensionar si locuieste in Leverkusen. Vine la hotelul asta de 11 ani. De aia are alta culoare a bratarii. Are masa rezervata pe numele lui in toate restaurantele complexului. Cind aude ca sint roman, Helmuth rasufla usurat. „Bine ca nu esti rus“ – imi zice. „Niste neamuri proaste, iau cite cinci farfurii de mincare, ciugulesc cite ceva si arunca restul. Neamuri proaste.“ „Au trecut prin vremuri grele“ – incerc eu timid (si fara vlaga) sa-i apar. „In Irak i-as duce pe toti, sa vada ce e aia foame, sa nu mai arunce cu mincarea. As pune pusca pe ei. Ruski Kaput!“ – striga Helmuth in gura mare, in mijlocul restaurantului. Recunosc ca imi era cam jena. Lumea incepea sa se uite spre noi. Citiva zimbesc in coltul buzelor, imi dau seama ca astia sint romani. Altii sint impasibili. Generatia Putin. Privesc in gol, il ignora cu totul pe prea guralivul neamt. Era, cred, pilit. Avea pe masa o gramada de pahare de sampanie si bere. Asa amestec, asa reactie. Ii cunoaste, oricum, pe toti chelnerii, pe numele mic. Ii intreaba de sanatate pe toti, se intereseaza de mama unuia, de facultatea altuia, de fratele sefului. Mi-o lauda pe Kader, fata care umbla cu caruciorul de bauturi printre mese. „Super-girl, Super-madchen.“ Zimbesc, ii zimbesc si lui Kader. A doua zi, la micul dejun, o intreb cit munceste acolo. Nu de alta, dar era la program de la 8 dimineata, pina la miezul noptii. Imi spune ca programul lor este de 12 ore, cu o zi libera pe saptamina. Salariul? Cam 500 de euro, din care 200 ii trimite acasa. Tocmai a terminat colegiul. Nu stiam exact ce vrea sa spuna. Am aflat ulterior, de la alti barmani. „Colegiul“ este Colegiul Turistic, din Ankara. Kader a decis sa ramina in facultate, ca asistent. Ceilalti, adica aproximativ trei sferturi din personalul hotelului, erau inca studenti la aceeasi scoala. Muncesc patru luni pe an, cite 12 ore pe zi, cu o zi libera pe saptamina. Bine ca nu au intrat inca in Uniunea Europeana, ca asa ceva nu s-ar fi putut. E ca la galere. Nici unul dintre ei nu uita zimbetul acasa. Se tin de bancuri, de glume, de gidilat copiii turistilor. Ai zice ca bateriile lor nu se termina niciodata. Spre finalul sejurului, vine asaltul. Toti ma roaga politicos sa completez formulare de evaluare in care sa le apreciez activitatea. O fac cu multa placere. Comportamentul lor este ireprosabil. Imi spun cit de importanta este evaluarea asta pentru cariera lor, pentru contractul de la anul. Pe camerista o cheama Ocean si are familia departe, in fundul Anatoliei. Are vreo 50 de ani. A fost impecabila. Cind i-am oferit bacsisul, nu stia cum sa ne mai multumeasca. Dupa aceea, ne-a povestit ca este vaduva, ca a ramas cu patru copii si ca, in afara sezonului, traieste numai din banii de peste vara. Ma rog, s-ar mai pune si cele trei capre care o scuteau de cumparat lapte. „Da, e na-sol. Mun-cesc oa-me-nii astia de rup“ – imi zice si Dan. E avocat in Cluj, vorbeste cum-pa-nit, ca toti ardelenii, si a venit cu nevasta (psihoterapeut) si fetita, care are vreo sase ani. „Psihoterapeut si avocat? Mai, voi sinteti familia americana ideala!“ – le zic. Alina mai lucreaza si pentru un ONG care se ocupa de copiii care au parintii in inchisoare. Birfim in fiecare seara ceva politicieni de acasa (clujenii au ce povesti, de la ei e si premierul, e si celebrul grup pesedist), bem ceva vin, ceva cocteiluri, copiii se joaca. Nu ma deranjeaza defel apropierea de atitia turisti veniti din Romania.... Gabriel GIURGIUhttp://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=291&cmd=articol&id=11413