O dragoste, cu care romanii nu aveau ce face

Adevarul este ca nu i-am gasit pe romani intr-un moment grozav, dupa revolutia din 1989, cu entuziasmul nostru pro-Unire. Dupa ce visasem sa ne primeasca neconditionat in imbratisarea lor, sa ne ofere intelegere si alinare, am dat peste Prut de o fiinta mai hartuita si mai nemangaiata decat noi. Care astepta de la Europa exact ce cautam noi la ea, adica intelegere, sustinere si alinare. De unde era sa ni le dea noua, daca ei ii lipseau atat de mult?! Si asa alergam unii dupa altii cu limba scoasa, noi dupa iubirea Romaniei, Romania dupa farmecele Europei. Daca pana in decembrie 1989 romanii s-ar fi multumit cu semne de atentie venite de la oricine, dupa aceasta data numai dragostea Europei si a Americii ii putea multumi. E clar ca noi, basarabenii, nu puteam concura cu Europa si America. Uimitor cat de mare era dragostea cu care romanii nu aveau ce face! Numai asa se explica consternarea care i-a apucat, in 2001, cand basarabenii au votat comunistii. Care comunisti e putin sa spui ca nu-i iubesc deloc pe romani. Ei crezusera, probabil, ca, dupa ce nu au avut ce face cu iubirea noastra, aceasta trebuia, dupa o lege noua a fizicii, nu doar sa stea bine conservata, ci chiar sa prolifereze. Ca si cartofii: pui, in cuib, trei tuberculi si toamna scoti treisprezece. Asa au facut si ei, ne-au oferit niste „tuberculi umanitari” sub forma de carti, ajutoare, burse, fonduri, lasand ingrijirea acestora pe seama intelectualilor si politicienilor nationalisti de la Chisinau, dupa care au luat-o fulger din loc de la Prut, tocmai spre NATO si UE. In cincisprezece ani au ajuns acolo unde si-au dorit, dupa care si-au amintit de noi. Si cand si-au intors privirile, s-au speriat de ce-au vazut. Intelectualii nostri, dupa ce citisera ca unele plante se dezvolta mai bine daca le pui muzica simfonica, au crezut, la randul lor, ca „tuberculii” pot fi ingrijiti bine, daca le reciti versuri patriotice. Cand s-au trezit din recitalurile lor, era tarziu, caci „gandacii de Colorado”, alias comunistii, compromisesera intreaga recolta.Vorba e ca in 1989 intelectualii nostri au primit de la Moscova, pe tava, ceea ce nu au stiut sa obtina prin efortul lor timp de 45 de ani. Adica o revolutie. Pe care au transformat-o in una de uz personal. Reducand-o cu succes la atata cat sa le asigure acces nestingherit la valorile culturale romanesti. Si - la fonduri romanesti. Crezand ca poporul se poate multumi, la randul lui, cu valori romanesti. Minus fonduri. Nimic mai dulce pentru ei decat sa-si editeze o carte peste Prut. Pe locul doi, dupa gradul de dulceata, se situa gandul ca si poporul, oricat de infometat ar fi, trebuie sa fie tot atat de fericit ca si ei pe chestia ca isi editeaza carti peste Prut. Asta pentru ca puterea sovietica ii obisnuise pe poeti cu ideea ca poporul ii poarta pe brate de dragi ce-i sunt pentru operele lor, in care cantau partidul, pe Lenin si comunismul.Acum cantau Romania, numai ca nu mai exista Partidul Comunist, care sa le dea iluzia ca sunt purtati pe brate de popor pentru cantecele lor. In plus, o parte a moldovenilor mai pastrase o amintire nu tocmai dulce despre romanii din interbelic, care se purtasera cu ei mai rau decat niste straini si iata ca intelectualii basarabeni nationalisti, intr-o nefasta continuitate, confirmau gloria cea mai neagra a romanilor. Numai asa, dupa 1989, romanofobia avea sa irumpa in Moldova independenta. Daca Puterea Sovietica ne tinuse in frau dragostea fata de Romania, tot ea stia sa struneasca si dispozitiile romanofobe. Odata cu libertatea, insa, totul s-a revarsat peste margini, si iubirea, si ura…Constantin Cheianu (Fragment din cartea „Sex & Perestroika” in curs de aparitie la Editura „Cartier”)http://timpul.md/article/2009/09/10/4024