Republica Gulag
Astazi se implinesc 60 de ani de la al doilea val de deportari masive operate de regimul comunist al Moscovei pe teritoriul R. Moldova. Peste 40 mii de persoane au fost duse fortat in gulagul stalinist, iar toate bunurile ramase in gospodariile deportatilor le-au confiscat cotropitorii.Partidul Liberal Democrat din Moldova si Partidul Liberal constata ca autoritatile moldovene nu si-au onorat obligatiunile fata de victimele deportarilor comuniste si fata de urmasii acestora. „Deportatii au fost in permanenta neindreptatiti. Descendentii acestora isi mai cauta si azi dreptatea. Comportamentul autoritatilor noastre nu difera cu mult de tacticile celor care au organizat deportarile. Printr-o similitudine tragica, avem si astazi acelasi regim autoritar, care manifesta o politica de genocid fata de propriul popor”, afirma Mihai Godea, vicepresedintele PLDM. Potrivit lui Mihai Ghimpu, liderul PL, guvernarea comunista n-a reactionat nici o data la cererile insistente ale deportatilor si urmasilor acestora de a ridica un monument in memoria celor care au avut de suferit in urma represiunilor. Membrii PL si PLDM au cerut guvernarii sa-si asume plenar responsabilitatea fata de victimele deportarilor si sa identifice solutii viabile pentru compensarea bunurilor acestora. Pana in prezent nu exista un mecanism aplicabil de restituire a averilor persoanelor deportate. Vineri, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova a prezentat, in cadrul unei conferinte de presa, un proiect de lege care ar oferi mai multe drepturi persoanelor deportate, acesta urmand sa fie inaintat viitorului Parlament. Totodata, PL si PLDM isi exprima regretul fata de faptul ca, in timp ce mai multe state condamna represiunile efectuate de regimul sovietic, autoritatile comuniste din R. Moldova continua tacticile odioase ale comunistilor sovietici, moldovenii fiind nevoiti sa-si paraseasca familiile si sa plece la munci peste hotare. PLDM a anuntat ca la 4 iulie, la Orhei, a fost dezvelit un monument dedicat deportatilor, iar in orasul Soroca a fost inaugurata o expozitie consacrata acestora.Astazi, la Chisinau, Asociatia fostilor deportati desfasoara un miting de comemorare a victimelor deportarilor. Mai multe manifestari de acest gen au loc si in alte localitati ale tarii.http://www.timpul.md/news/2009/07/05/3020Svetlana Conev,TIMPUL