Vova „vertaliotcikul”
Presedintele in exercitiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, face campanie electorala cu elicopterul. Dupa ce a vizitat la 11 iunie Comratul si la 13 iunie Ungheniul, sambata trecuta, pe 27 iunie, el a ajuns la Larga, Briceni. Sictirit de plaiurile mioritice, sau poate de starea drumurilor moldovenesti, prim-secretarul comunistilor moldoveni a urcat in ceruri. Desi colegii din PCRM afirma ca Voronin s-a dus la Larga sa taie panglica de la pichetul de graniceri, locuitorii satului sustin contrariul - presedintele a avut o intalnire electorala cu intreg efectivul de partid din raion. Largenii povestesc ca evenimentul a fost pregatit din timp, dovada si invitatiile care au fost distribuite de postarite. La Casa de cultura au fost invitati toti functionarii publici si primarii din raion, in frunte cu presedintele raionului, Victor Cerevatai. Oamenii spun ca liderul PCRM a fost incoerent. A indemnat „sa ne pazim tara, sa nu ne intoarcem in trecut”, a spus Viorel, un tanar care a asistat la discursul presedintelui. Prim-secretarul comunistilor i-a etichetat in fel si chip pe politicienii din Opozitie. A spus despre Chirtoaca ca „umbla cu gorsokul la Basescu”, iar despre Urecheanu si Filat ca au facut „prihvatizari” si ca el o sa se lamureasca cu ei. Dupa o ora de speech a plecat, lasandu-i pe oameni sa urmareasca filmul „Atac asupra Moldovei”. In sala insa au ramas doar vreo zece sateni, ceilalti au iesit glumind pe seama lui Voronin. Largenii l-au numit deja Vova vertaliotcikul. „Vertoliot”, din rusa, inseamna „elicopter”.Inca din ajun, Larga a inceput sa fie patrulata de politisti in civil si securisti care verificau toate automobilele. Cineva dintre localnici a scris cu vopsea alba pe soseaua de la intrarea in sat „Jos comunistii!”, iar controalele s-au inmultit, ne-a povestit Vitalie Stirbu, directorul gimnaziului din Larga. Stirbu nu a asistat la intalnire, deoarece era plecat din localitate, dar spune ca a intalnit pe drum doua automobile cu numere guvernamentale (un automobil si un microbuz), insotite de doua masini de politie. „Este o bataie de joc fata de popor. Vorbesc de criza, dar in aceste timpuri grele, cand trebuie sa stranga cureaua, se plimba cu elicopterul”, comenteaza directorul gimnaziului. Amintim ca in campania precedenta Marian Lupu a condus doua caravane electorale ale comunistilor spre Larga. Si alti demnitari de stat au folosit masiv resursele administrative. Un plin pana la Larga pentru o masina obisnuita costa 500 de lei. Elicopterul este cel mai costisitor mijloc de transport, inchirierea pe o ora variind intre 600 si 1800 de euro, in functie de numarul de locuri. TIMPUL a scris in mai multe randuri despre gusturile fine ale presedintelui. Deci putem presupune ca ele depasesc 1000 de euro pe ora. Astea sunt preturile pietei. Nu stim cat o sa coste aceasta fericire bugetul statului.http://www.timpul.md/news/2009/06/30/2952