727

Expulzata din statul "Romania"

O femeie din Republica Moldova care-si depusese cerere pentru permis de sedere in Romania a fost expulzata din tara precum deportatii in cel de-al doilea razboi mondial. Basarabeanca a fost chemata marti la Oficiul pentru Imigrari, iar cei de acolo au scos-o seara pe usa din spate a institutiei, au urcat-o intr-o dubita si au dus-o la granita, fara sa-i permita sa ia legatura telefonic cu familia, cu prietenii sau cu presa.Politistii s-au purtat cu ea ca si cum ar fi fost un criminal periculos, dintr-un motiv derizoriu: casatoria dintre basarabeanca si un cetatean roman "nu e matrimoniala"...Valentina Secrieru a venit in Romania cu ganduri bune. Sa munceasca si sa trimita bani copiilor ei ramasi in grija surorii sale, in Chisinau. Dupa o viata grea, inselata si parasita de barbat, femeia s-a vazut tradata si umilita inca o data de cei pe care ii credea semenii sai. "Fratii romani". Oficiul pentru Imigrari i-a respins dosarul de sedere in Romania, pe motiv ca "nu este matrimoniala casatoria ei". Valentina a atacat decizia in instanta. La infatisarea de la 16 iunie a.c., ofiterii Oficiului pentru Imigrari au luat-o cu forta chiar din timpul procesului si, dupa ore lungi de interogatoriu, au escortat-o pana la granita, "ca pe o criminala de razboi", cu hotararea de a nu mai pune piciorul in Romania vreme de un an."NU AVEAU MANDAT, DAR AU ARESTAT-O"In editia de sambata, 13 iunie a.c., Jurnalul National publica povestea Valentinei Secrieru, o femeie din Republica Moldova, venita in Romania pentru a munci. Dupa cinci ani petrecuti legal pe teritoriul tarii noastre, femeia si-a depus dosarul pentru a obtine permis de sedere permanenta in tara. Dosarul i-a fost respins de Oficiul pentru Imigrari, din simplul motiv ca femeia s-a casatorit in martie anul trecut cu un barbat mai tanar decat ea. Dupa amenintari si umilinte cumplite la care femeia a fost supusa de reprezentantii Oficiului pentru Imigrari, institutie pe care femeia ulterior a si dat-o in judecata, la ultima infatisare de la Curte de Apel Bucuresti, care a avut loc la data de 16 iunie a.c., Valentina a fost luata pe sus de doi ofiteri ai Oficiului pentru Imigrari si dusa la sediul institutiei. "La iesirea din sala, un grefier mustacios, gras si obraznic ne grabea cu expresia: «Hai, mai repede, iesiti odata». In fata usii insa, o incredibila surpriza: Politia de la Imigrari o astepta pe Valentina, sa o ia in primire. Intai am crezut ca este o farsa, dar, vazandu-le mai apoi legitimatiile, am inteles ca asistam la un abuz fara precedent si ca totul este pierdut. Nu aveau mandat de arestare, dar au arestat-o", povesteste cea care i-a fost sprijin in tot acest timp, actrita si regizoarea Iarina Demian, prezenta si ea, in calitate de martor, la procesul Valentinei. "A AVUT LOC UN ABUZ DE LA INCEPUT PANA LA SFARSIT""S-a hotarat ca Valentina Secrieru sa fie condusa sub escorta pana la granita", ne anunta avocata femeii, Luiza Platon. Motivul pentru care s-a dispus masura? "Nu ati parasit voluntar teritoriul Romaniei in termenul prevazut in decizia de returnare". Acesta a fost raspunsul pe care avocata l-a primit de la comisarul-sef Dumitru Narcis. "In maximum o saptamana sper sa obtin o ordonanta prezidentiala, prin care sa se specifice ca ofiterii de la Oficiul pentru Imigrari nu au voie sa intreprinda nimic impotriva Valentinei, atat timp cat ea este in proces cu acestia. Mi s-a comunicat ca procesul continua in lipsa femeii", ne-a declarat avocata marti seara, imediat ce a iesit din incinta Oficiului, acolo unde Valentina Secrieru era tinuta de ore bune, de cand fusese luata cu forta de la Curtea de Apel. "A avut loc un abuz de la inceput pana la sfarsit. Politistii ar fi trebuit sa ii ceara Valentinei sa vina de bunavoie cu ei, nu sa o ia cu forta, imediat ce ea a iesit din sala de judecata", a conchis Luiza Platon. SCOASA AFARA PE USA DIN DOSAnuntati ca femeia a fost "ridicata" de la Tribunal si dusa la sediul Oficiului, reporterul Jurnalului National si o echipa de filmare a Antenei 1 au asteptat ca Valentina Secrieru sa iasa, intr-un final, din cladirea Oficiului. Sa ne spuna pentru ce fusese dusa acolo, cum si-au motivat ofiterii actiunea in forta, ce informatii noi aparusera in cazul ei...Speram sa putem vorbi cu ea. La fel cum ne doream si o declaratie oficiala din partea Oficiului pentru Imigrari. Voiam sa aflam argumentarea modului "marsav si stalinist" in care au actionat, dupa cum comenta una dintre persoanele care o insotea pe Valentina in acea zi, dorind sa fie audiata ca martor in proces. Abia la 19:30, dupa ore bune de asteptat, cand am fost dati afara din curtea institutiei, portarul ne-a spus ca femeia dupa care stam fusese scoasa de mult din cladire, pe intrarea din spate, si dusa cu o masina la granita. In tot acest timp, am incercat sa vorbim cu reprezentantul biroul de presa al Oficiului. Inutil. Nu ne-a raspuns nimeni. Am aflat abia a doua zi ca ofiterul de presa se afla in concediu. "Persoana care ii tine locul este intr-o intalnire si nu va poate raspunde pana seara, pe la 17:00-18:00", ne-a spus telefonic ieri un angajat al Biroului de Presa. Platit probabil doar pentru a ridica receptorul. Nu si pentru a da raspunsuri logice interlocutorilor, avand in vedere ca programul Biroului de Presa al Oficiului se termina, ca-n orice institutie bugetara, la ora 16:30..."VALENTINA NU SE MAI POATE INTOARCE IN ROMANIA!""Aseara, pe la 10:00, am primit un telefon de la Valentina. Era la granita, plangea. Mi-a spus ca atunci cand au bagat-o in masina au tinut-o de gat si de maini, ca sa o imobilizeze si sa o impiedice sa ia legatura cu cei de afara, care o asteptau. Tratament de tipul celui aplicat marilor infractori, teroristilor si criminalilor periculosi. Au trecut 20 de ani de la Revolutie si oameni nevinovati sunt luati de pe strada, fara mandat de arestare, dusi sub escorta si expulzati din tara, in plina desfasurare a procesului lor, al carui obiect este tocmai cererea de rezidenta. Probabil ca s-a ispravit cu statul de drept din moment ce prezumtia de vinovatie este cea care dicteaza actele de violenta ale Politiei Romane, institutie compromisa de atatea abuzuri si acte de coruptie", se revolta regizoarea Iarina Demian.Contactata telefonic ieri, avocata Valentinei, Luiza Platon, incepe declaratia cu "imi pare rau. Am o veste tare proasta. Valentina nu se mai poate intoarce in tara. Decat dupa un an. Am aflat ca judecatorul a respins cererea de revizuire, prin care ceream sa i se acorde dreptul de a sta pe teritoriul Romaniei pe perioada procesului, mai cu seama ca nu am putut sa ne judecam. Martorii nu au fost audiati, nu i-a fost respectat dreptul la aparare. Desi am facut cerere de suspendare a executarii ordinului de deportare, ea nu a fost aprobata. Pe cale juridica nu se mai poate face nimic", sustine avocata femeii.Vina de a avea un sot mai tanarValentina, o femeie muncitoare si cinstita, a fost expulzata din Romania asemenea ultimului hot sau tradator de tara. Vreme de cinci ani ea a trait in aceasta tara, si-a castigat traiul cinstit, si-a respectat semenii, iar bunatatea si candoarea ei i-au adus multi prieteni de suflet. O singura greseala a facut femeia, in viziunea politistilor de la Oficiul pentru Imigrari: s-a casatorit cu un barbat mai tanar, lucru care, se pare, contravine regulilor lor de selectie atunci cand vine vorba despre care strain ramane si care strain pleaca din tara. "Casatoria nu este matrimoniala", au spus reprezentantii Oficiului, fara nici o teama ca ar putea sa greseasca. Vorbe care au despartit un cuplu si au trasat o traiectorie tragica unei vieti, si asa chinuita in trecut.Mai jos va prezentam citeva comentarii facute de cei din Romania pe site-ul "Jurnalul National" cu referire la acest articol:o romanca este expulzata cu forta din tara pentru un motiv cel putin bizar(daca s-ar fi maritat cu un mos de 90 de ani era bine????) romania colcaie de asiatici,arabi,negri,albanezi si alte neamuri pe care statul roman ii hraneste,ii protejeaza si se poarta cu ei de parc-ar fi moastele sfintilor.rusine sa le fie celor care-au hotarat expulzarea femeii!!!!Gestul Oficiului de Imigrari este intolerabil. Chiar daca femeia in cauza s-a casatorit probabil din interes cu un barbat mult mai tanar decat ea, acest lucru nu dadea dreptul autoritatilor sa judece si sa stabilesca faptul ca aceasta casatorie "nu este matrimoniala". Aceasta persoana nu are catusi de putin intentii rele, nu este membra a unor clanuri mafiote si infractionale, nu a savarsit infractiuni sau acte de spionaj s.a.si in consecinta gestul abuziv si violent al autoritatilor romanesti este inexplicabil si impotriva firii. Pana la urma aceasta persoana a trait si a muncit 5 ani in Romania si este de fapt tot ROMAN !. Sau poate basarabenii nostrii de peste Prut ne sunt frati numai cand ne convine noua ?!...asa trebuie procedat ! in special cu moldovenii rusificati! trebuia sa-i dea si o bataie buna de sa o tina minte!am trecut si eu printr-un interviu, tot la bucuresti, a fost o placere atat pentru mine si pentru sotul meu sa retraim relatia noastra, nu mam simtit timorata sau jignita in vreun fel. Ofiterul cu care am vorbit era tot un barbat, cred ca este acelasi ca la valentina. a avut un comportament normal, a intrebat, a ascultat si a scris. Nu inteleg de ce cu val. Oricum dupa un barbat mai tanar si pe deasupra betiv nu are de ce plange, poate gaseste in moldova un barbat mai bunhttp://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=4992
0