Flashmob Moldova in Cetatea Clujului de 9 mai a.c.
In jur de 50 de tineri au participat de ziua Europei la un flash mob menit sa atraga din nou atentia asupra situatiei din Republica Moldova unde sub regimul comunist sunt foarte grav incalcate drepturile omului.Flash Mobul a avut loc in fata Casei Matei Corvin unde mai multe institutii din Cluj prezinta materiale informative despre Uniunea Europeana, eveniment intitulat “Gala multiplicatorilor de informatii europene”. Participantii la aceasta adunare spontana au venit insotiti de umbrele de ploaie (desi vremea era insorita) pe umbrele fiind scris Nu te fa ca ploua! Moldova are nevoie de tine!Mai multe alte slogane apareau pe umbrelele deschise la aceasta expozitie: - Nu te fa ca ploua! / Moldova: Presa e sub presa! / De prea mult timp in Moldova e Gripa. Gripa Porcilor Comunisti! / Moldova are nevoie de tine! / In Moldova se ataca libertatea! / Chisinaul arde. Europarlamentarii se piaptana! / O rezolutie nu face primavara in Chisinau! / O Rezolutie - o Solutie! / Moldova ne doare! / Alege. Moldova. Mai 9. / Mai Putin Voronin! / EU: One resolution is no solution! / Democracy in Moldova is under attack! / Communism strikes back!Participantii au afisat umbrelele incepand cu ora 11.00, timp de circa 20 de minute, mai apoi pierzandu-se in multime. Evenimentul are organizatori anonimi, iar invitatia a circulat pe internet in zilele dinainte.Declaratii ale participantilor:Mi s-a parut putin ciudat sa sarbatoresc ziua Europei cand stiu prea bine ce se intampla in Rep. Moldova Valorile Europene nu inseamna nimic acolo unde tortura si teroarea sunt la ele acasa. Europa ar trebui intr-adevar sa inceteze sa “pretend it’s raining” pentru ca prea multi oameni sufera in imediata vecinatate a fortaretei europene. Andrei Ciorondean – student din Republica MoldovaMa simt ca la o inmormantare la care se aude muzica de chef a vecinului. Mie nu imi prea vine sa sarbatoresc atunci cand stiu ca la o aruncatura de bat oamenii sunt terorizati de un regim totalitar, nu exista libertate de exprimare, iar tinerii sunt luati de pe strada pentru a li se aplica o educatie cu bata prin beciurile militiei moldovene. Cristi Popovici – economist, 31 de ani.Am venit aici in speranta ca macar acum de 9 mai, ziua Europei, institutiile europene si cele internationale vor incerca sa puna capat gravelor incalciri ale drepturilor omului din Republica Moldova. Interesele economice nu ar trebui sa fie mai presus de libertatile fundamentale ale omului indiferent de cat de aproape de est este situata o tara. I. M. – student UTCN din Cluj, 21 de ani.Flash mob-ul este un proiect care se bazeaza pe o mobilizare "inexplicabila" a unor oameni, un mod de a se exprima, pentru cei care participa. Acesta nu este o actiune, meeting sau inculcarea ordinii publice. Nu e nimic ilegal in a-ti manifesta solidaritatea umana fata de tinerii demonstranti de la Chisinau care se impotrivesc regimului comunist.