448

Basescu: "Sangele apa nu se face"

Prezent, astazi, la Zagreb, presedintele Romaniei a facut referire la relatiile cu Republica Moldova si la faptul ca tara noastra sustine parcursul european al vecinilor de peste Prut, subliniind ca, desi cele doua state sunt independente, "sangele apa nu se face".Intr-un discurs sustinut in fata comunitatii romanesti din Croatia, presedintele a declarat ca, indiferent de pozitia autoritatilor de la Chisinau, Romania va ramane consecventa si va sustine parcursul european al Republicii Moldova. In plus, seful statului a mentionat ca nu suntem in masura sa contestam sau sa ne indoim de cei care se afla acum la putere in urma alegerilor de pe 5 aprilie."Sunt regimuri si regimuri, mai mult ostile sau mai putin ostile Romaniei sau UE. Noi avem obligatia sa privim dincolo de regimuri, de niste lideri, avem obligatia sa privim la istorie si din acest punct de vedere sunt adeptul impingerii - sa nu se inteleaga gresit - a integrarii Republicii Moldova in pachetul tarilor din Balcanii de vest in ceea ce priveste perspectiva europeana", spus presedintele, citat de Mediafax.Traian Basescu a precizat ca Romania nu va "obstructiona" procedurile de negociere pe care Republica Moldova trebuie sa le demareze cu Uniunea Europeana, deoarece acordul de parteneriat dintre Moldova si UE va expira."Vom sustine continuarea proceselor de negociere cu Republica Moldova indiferent cine va fi premier sau presedinte dupa aceste alegeri, pentru ca suntem doua state independente, dar sangele apa nu se face", a mai spus seful statului.
0