525

Sever Voinescu: Moldova, gata!

Ceea ce m-a uimit insa, in toate aceste zile, este exacerbarea unei boli de care suferim: de cite ori ceva nu iese asa cum ne-am fi dorit, ne invinovatim imediat pe noi insine. Departe de mine sa spun ca actionam politic, ca stat, fara greseli. Nici vorba! Dar sint situatii – si relatia cu Moldova este una dintre ele – in care chiar nu avem vreo vina. O spun clar: mie mi se pare ca, din 1991 incoace, Romania a fost extrem de deschisa, de prietenoasa si de generoasa cu Moldova. Economic i-am ajutat tot timpul, din putinul pe care il aveam. La fel, cultural si educational. Cind am intrat in UE, nu stiam cum sa mai pacalim exigentele comisarilor de la Bruxelles astfel incit sa permitem moldovenilor sa vina in Romania cit se poate de usor. Am deschis portile cetateniei romane peste Prut la maximum. Ne-am luptat diplomatic pentru Transnistria de parca ar fi fost o parte a Romaniei si ne-am alterat serios relatiile cu Rusia tot din pricina atasamentului nostru fata de Moldova. Si care a fost raspunsul? O suita de jigniri cu care pigmeii politici de la Chisinau au rusinat Romania oriunde se duceau in lume. Diplomati romani expulzati, cetateni romani maltratati, acuze de fascism si dat cu tifla in cel mai bolsevic-mitocanesc fel cu putinta. Sigur, veti spune, dar asta e atitudinea regimului de la putere, si nu a poporului. Serios? Pai, vad ca poporul alege continuu acelasi regim, care isi face un titlu de glorie in Moldova cu tratamentul pe care il aplica Romaniei. Chiar nu ne vine sa credem ca majoritatea cetatenilor Republicii Moldova aproba actiunile anti-romanesti ale Chisinaului? Stiu, e greu sa admitem acest fapt. Oricum, nimeni, niciodata, nu a jignit atit de profund si de nemeritat Romania precum a jignit-o, in ultimele zile, Voronin, liderul incontestabil al partidului reales. Ce cred ca ar trebui sa facem? Pe sleau spus: sa nu ne mai incurcam cu ei. Sa le lasam un numar de telefon, in caz ca se desteapta, sa ne sune, si sa ne vedem de altele, mult mai importante, prin lume, cum ar fi construirea influentei noastre in NATO si UE, parteneriatul cu SUA, o relatie noua si lucrativa cu China, identificarea unei solutii impotriva dependentei energetice a Europei, cistigarea razboiului din Afganistan etc. Nu va fie frica, dupa un timp o sa ne sune ei... http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=270&cmd=articol&id=10438
0