Reunirea si rostul vietii

Daca atata cat traim nu ne reunim cu Tara, care o mai fi rostul vietii? Niciunul. Nu vorbim aici de placerile vietii, ci de rostul ei. Putem sa avem case mari, iubite frumoase, jeep-uri de un milion de euro, sa gustam din homarii cei mai deliciosi, sa ciocnim pahare de cristal, sa vizitam cele mai exotice colturi ale lumii. Si? Daca nu ne reunim Basarabia cu Tara, toate acestea sunt vanare de vant. Cuvintele de mai sus nu se refera la omul bogat, ci, mai ales, la cel care nu are posibilitatea nici sa se atinga de aceste vise imobiliare, gastronomice sau automobilistice. Poti sa bei toata berea si votca din sat (comunistii si Voronin ne-au si adus la conditia de cei mai alcoolizati europeni), poti sa fumezi numai „Kent”, sa te falesti la bar cu pantofi lacuiti, sa faci o nunta cu 500 de invitati si 30 de bliduri „reci”, sa te impopotonezi cu zece paltoane de piele dar, daca nu vei apuca ziua reunirii cu Tara, ce folos din toate astea? Ce folos din viata copiilor si nepotilor tai? Niciunul. Tara este aerul pe care il respiri, apa si painea sacre, iubirea din care se nasc cei mai frumosi copii. Tara este templul, rostul suprem al fiintarii.Multi cunoastem grupul statuar din centrul Iasilor, unde sunt reprezentati patriarhii Unirii de la 1859. Mihail Kogalniceanu, basarabeanul care s-a jurat ca nu va uita niciodata ca este roman din Basarabia, este flacara ce uneste acel grup. Ii vezi daltuiti in marmura, dar le auzi pledoariile extrem de argumentate pentru Unirea Principatelor sau reformarea si modernizarea Romaniei. Erau si ei oameni ca toti oamenii? Desigur. Le placeau si case frumoase (care mai stau marturie), si femei frumoase, si trasuri frumoase, si Venetia, si vinuri sau fripturi delicioase. Dar noaptea, dupa ce tineau ziua un discurs inflacarat in parlament, sedeau in tipografii, impreuna cu zetarii, intoxicati de plumbul nociv, si-si redactau cu mare atentie acele discursuri in „Monitorul Oficial”, ca nu cumva vorba lor sa strice mersul cel bun al tarii. Pilda cu basarabeanul Mihail Kogalniceanu nu e intamplatoare aici. Daca nu era discursul lui epocal din 24 ianuarie 1859, neintrecut inca in toata activitatea politica romaneasca, cine stie daca Romania ar fi fost azi pe harta lumii. Acum sa ne inchipuim ca, peste vreo 50 de ani, tot moldovenistii si tovarasii lor rusi si comunisti vor fi la putere si edilii statului iau decizia sa eternizeze printr-un monument „patriarhii” actuali ai RM. Ce va reprezenta, prin gesturile lui de bautor de „tulburel”, Vladimir Voronin, cel care a transformat Piata Marii Adunari Nationale in carciuma de vinuri si votci ieftine? Dar E. Ostapciuc, Iu. Rosca, V. Stepaniuc, Z. Greceanai, M. Lupu si alti aliati, simpatizanti sau aplaudaci ai presedintelui Voronin? Incercand un raspuns la aceasta intrebare, sa nu uitam ca Basarabia nu si-a pus inca in magnificenta marmurei nici pe martirii ucisi in Siberia, nici pe Constantin Stere, Ion Pelivan sau Antonie Plamadeala.Frumoasa este viata. Dar daca, atata cat traim, nu reunim Basarabia cu Tara, viata noastra devine floare stearpa, parjolita de soare, imprastiata de vant, nesocotita de Dumnezeu.Fiecare se va apropia de poarta mantuirii doar impreuna cu neamul lui. Niciodata singur.autor: Andrei Vartic