Rosca:in sambata 22 noiembrie voi fi asasinat si ca am fost comandat
Vicepresedintele Parlamentului, liderul PPCD, Iurie Rosca, a facut, in cadrul emisiunii „Prezentul Continuu” de la postul de televiziune EU TV, desfasurata pe 22 ianuarie, mai multe dezvaluiri vizavi de tentativa sa de omor si relatiile pe care le au unii deputati cu lumea criminala. In cadrul emisiunii, s-a discutat si despre evenimentele care au avut loc recent vizavi de declaratiile procurorului general Valeriu Gurbulea si viceministrul de Interne, Valentin Zubic, privind implicarea lui Serafim Urechean, Ion Plesca si Valeriu Pasat in posibilul atentat la viata vicepresedintelui Parlamentului, Iurie Rosca. In continuare va oferim interviul integral acordat de Iurie Rosca postului de televiziune EU TV.- Dle Rosca, am vrea sa discutam despre evenimentele in care ati fost implicat recent. Astfel, la 21 noiembrie, anul trecut, presa anunta o stire in care dvs. erati tinta unui asasinat. Povestiti-ne ce s-a intamplat exact atunci? - De fapt, in ziua de 20 noiembrie am primit un apel telefonic de la un numar necunoscut. Cineva mi-a spus in limba rusa, presupun ca este un om mai tanar decat mine, poate peste 30 de ani, ca in sambata care urmeaza (22 noiembrie - n.r.) voi fi asasinat si ca am fost comandat, cum s-a exprimat el, de catre cineva dintre dusmanii mei de la Moscova si de la Chisinau. Totodata, persoana m-a anuntat ca a refuzat sa execute aceasta comanda din motive care nu depind de mine. Mi-a expediat de doua ori acelasi SMS unde figura o adresa pe care mi-a dictat-o si la telefon, de pe bd. Moscovei, sectorul Rascani al capitalei, apartament in care urma sa plec imediat si sa gasesc dovezile faptului ca se pregateste asasinarea mea. M-a rugat cu insistenta sa nu vorbesc cu nimeni, sa nu apelez la organele de drept, sa nu-l caut si sa nu mai revin niciodata cu vreun telefon la acel numar. Mi-a spus ca va reveni si ma va gasi el singur pe mine. Am intrebat pentru ce si el a zis ca voi intelege din scrisoare. La insistentele mele sa se intalneasca cu mine a refuzat si a spus ca sa nu incerc sa-l caut, pentru ca voi avea neplaceri. Din momentul in care am primit acest apel am sesizat organele de drept, Ministerul Afacerilor Interne si Procuratura. S-a format in mod operativ un grup de lucru care a si descins la scurt timp, in seara aceleiasi zile, in apartamentul respectiv, care apartinea unei doamne. Stapana a reinchiriat apartamentul respectiv unei alte cucoane care oferea acest apartament cu chirie pentru cateva ore sau pentru cateva zile, in functie de solicitarea clientilor. Acolo, politia a gasit pistolul cu cartusele, a gasit scrisoarea respectiva si alte fotografii in care figuram eu, fie in automobil, fie in preajma casei, toate locurile unde masina mea frana si toate locurile pe unde, de obicei, ma plimb cu fiica mea cand ies la plimbare in Parcul Valea Morilor.- Numai atunci v-ati dat seama ca ati fost urmarit in tot acest rastimp?- Sincer sa fiu nici nu am observat acest lucru, desi sunt destul de atent. A doua zi cand MAI mi-a propus difuzarea comunicatului privind tentativa mea de omor, am fost initial impotriva, pentru ca m-am gandit la felul in care va reactiona maica-mea, sotia si copiii. In al doilea rand, nu am vrut sa se faca un caz public din asta, insa explicatia specialistilor a fost ca in cazul in care nu difuzeaza informatia despre faptul ca m-am adresat catre organele de drept si ca ministerul mi-a oferit paza, posibilitatea de a prinde criminalii este mai mare, dar si riscurile pe care mi le asum ca tinta sunt mai mari. Comunicatul lor a avut intentia de a anunta criminalii ca eu am intrat in contact cu autoritatile si ca sunt luat sub protectie, si eu, si familia mea. Prin urmare s-a creat un oarecare prejudiciu pentru ancheta, dar un avantaj pentru mine si familia mea.- Scrisoarea descoperita in apartament v-a linistit cumva, fiindca a fost gasita inainte de sambata in care ati fost anuntat ca veti fi omorat? - Sambata in care ar fi trebuit sa fiu ucis a fost 22 noiembrie, iar telefonul l-am primit pe 20 noiembrie. Scrisoarea a fost foarte relevanta pentru mine. Din scrisoare s-a vazut ca persoana necunoscuta mie a fost tocmita de Valeriu Pasat si de capul lumii interlope Grigore Karamalak, zis Bulgarul, care se ascunde de autoritatile Moldovei la Moscova si care de mai multi ani este intr-o conexiune directa cu Serviciile Speciale. Acestia l-au expediat pe individul care urma sa ma omoare la Chisinau si care a avut o intalnire, presupun eu, cu Ion Plesca si Serafim Urechean si poate si altii in imobilul din orasul Sangera, unde Ion Plesca isi are acea cladire cu restaurant, bar si nu mai stiu ce. Acolo s-a produs tocmeala. Asta a fost prima vizita a respectivei persoane. Acolo a primit, inteleg eu, o parte a sumei, pistolul si setul de fotografii. Fotografiile, dupa opinia mea ca jurnalist, sunt facute foarte profesionist si de la o distanta destul de mare. Acestea au fost facute in a doua parte a lunii octombrie - inceputul lunii noiembrie, anul trecut. De ce? Pentru ca aveam o piesa vestimentara pe care am procurat-o de la Riga in ziua de 12 octombrie, iar un alt detaliu este ca, cei care fotografiau si supravegheau casa mea, au fotografiat un tanar care se urca intr-un taxi, presupunand ca este fiul meu, pentru ca tot este inalt, insa nu era el, ci un prieten de-al lui care a intrat in casa noastra doar o singura data.- Din aceste detalii am putea conchide ca tinta nu erati doar dvs., dar si familia?- Asa am inteles si eu si asa am fost avertizat la telefon. M-am gandit foarte mult la toata aceasta poveste. Daca ati observat, opinia publica a si uitat de aceasta intamplare. Scurtul si discretul comunicat al MAI a fost pomenit in treacat in presa periodica si dupa aceea nimeni nu a mai revenit. Este foarte interesant pentru mine ce institutie media si cum a reactionat sau nu a reactionat. Totusi, eu sunt o persoana care sunt vizata in presa, practic, in fiecare zi. Iata ca din 21 noiembrie si pana la recenta conferinta a procurorului general si a viceministrului de Interne, practic, nu s-a facut nicio mentiune in gazetele care, de obicei, ma ataca sau care s-au declansat dupa aceasta conferinta de presa.- De ce credeti ca s-a intamplat acest lucru?- Pentru ca cei care dicteaza politica editoriala a acestor institutii mediatice au inteles ca este bine sa treaca sub tacere intamplarea respectiva. Nu voi da un nume al unui fruntas al Aliantei „Moldova Noastra” care, in preajma Revelionului m-a contactat langa poarta mea si mi-a spus ca este bine sa nu fac trimitere la acest caz, pentru ca nu este adevarat, pentru ca va fi un prejudiciu de imagine pentru mine, pentru ca nu am dovezi si imi asum neplaceri suplimentare, ca ei au dovezi ca Procuratura ar vrea sa ma implice intr-un scandal. Presupun ca cei care sunt astazi capii AMN-ului au intentionat sa ma descurajeze si sa insist asupra desfasurarii anchetei, pentru ca intrebarile, ati vazut, au curs garla intr-o parte a presei - de ce tocmai acum cei de la Procuratura si de la MAI au facut public acest caz. Am inteles din discutiile cu ei ca a fost nevoie de mult timp pentru descifrarile telefonice pentru stabilirea unor elemente concrete care vizeaza posesorii acestor numere de telefoane. Era nevoie de maxima discretie. Iata de ce, de pilda, descinderea la Sangera a avut loc chiar la sfarsitul anului. La o luna si zece zile din momentul dupa ce eu am sesizat MAI si Procuratura. Deci, toata aceasta perioada organele de investigatie au supravegheat persoanele suspectate, cu exceptia deputatilor care nu pot fi urmariti si au incercat sa se documenteze si asupra cauzelor. De ce niste oameni politici incearca sa lichideze fizic un alt om politic?- Care credeti ca a fost motivul?- Motivele sunt mai vechi. In primul rand, relatia mea de ostilitate cu Valeriu Pasat este una veche si startul acestei relatii proaste s-a dat in 1998, cand am fost ales in fruntea unei Comisii de ancheta parlamentara, fiind in acea perioada si vicepresedinte al Parlamentului intr-o coalitie postelectorala pe care am abandonat-o dupa ce am inteles ca printre colegii mei de guvernare erau mai multe persoane corupte, mai multe elemente criminale, care se faceau vinovate de tot felul de incalcari legale, in special, crime cu caracter economic. Am fost cel care am prezentat raportul privind vanzarea ilegala a avioanelor militare de Valeriu Pasat. De altfel, in acel raport, alaturi de Pasat, a figurat si Vladimir Filat. Este evident ca din acel moment, relatia mea cu Pasat si cu Filat a devenit una extrem de tensionata. Mai ales ca investigatiile facute de Comisia noastra de ancheta si tot maldarul de documente pe care l-am adunat, inclusiv studiind dosarele respective ale tuturor convorbirilor si corespondentelor intre Ministerul Apararii si celor care li s-a vandut armamentul si avioanele respective, au fost transmise Procuraturii, care a instrumentat o cauza penala si Pasat, pana la urma, a fost condamnat si a facut puscarie, chiar daca nu si-a ispasit pedeapsa pana la capat, ca urmare a presiunilor exercitate de Federatia Rusa asupra Republicii Moldova. Pe de alta parte, sa nu uitam ca, in 2005, Moldova a fost tinta unei tentative de lovitura de stat. Autorii acestei lovituri de stat au fost acei care au incercat sa ma lichideze fizic in 2005. Pasat mi-a propus bani, pe care eu i-am refuzat. Acest lucru l-am declarat la Procuratura si am semnat cu mana mea. O alta plangere a fost scrisa de Vlad Cubreacov, in acelasi sens, dupa ce Cubreacov a vorbit cu Ilie Ilascu la Strasbourg, la Consiliul Europei, si Ilascu i-a facut tot felul de marturisiri in acest sens. Pasat atunci se afla la Moscova si tot ma invita sa ma intalnesc cu el la Iasi sau Bucuresti prin intermediul unui fost viceministru al Apararii si daca va amintiti Blocul Moldova Democrata a incercat sa conteste rezultatele alegerilor din 2005, iar eu trebuia sa le fac jocul si sa ies in Piata Marii Adunari Nationale impreuna cu ei, locul unde urma sa fiu asasinat, iar vina sa fie aruncata pe presedintele Voronin, cu care eram intr-un conflict profund, vechi si deschis. Atunci am ales sa fac dezvaluiri si sa nu ma incadrez in acest scenariu. In afara de Pasat, bani mi-a mai propus si criminalul Grigore Karamalak, nu direct, ci prin niste intermediari. Am fost invitat sa merg la Moscova in perioada preelectorala din 2005 si sa ridic acesti bani pentru ai folosi in campanie si in scopul organizarii demonstratiilor antiguvernamentale. In acea perioada, eu nu stiam despre relatia dintre Valeriu Pasat si Grigore Karamalak. Dupa ce l-am vazut pe Karamalak la postul de televiziune „Pervai kanal” cu un interviu impotriva lui Voronin si dupa ce l-am vazut in ziarul „Timpul” si „Jurnal de Chisinau” ca personaj pozitiv care anatemiza comunismul si dictatura lui Voronin, am inteles ca avem de a face cu o conspiratie externa indreptata impotriva Moldovei si, astfel, am preferat parteneriatul cu Voronin.In aceasta perioada, a mandatului actual, relatia mea cu gruparea lui Urechean a fost in permanenta tensionata. Am fost autorul unei serii intregi de dezvaluiri care s-a constituit si intr-o carte. Aceste dezvaluiri anticoruptie au aparut in ziarul FLUX, iar altercatiile mele cu ei in Parlament au fost permanente.- Ati publicat mai tarziu si cartea galbena?- Da. Am aratat in cateva articole modul ilegal in care a ajuns primarul Urechean in functie, de trei ori succesiv. Am aratat multiple materiale ale Curtii de Conturi care dovedesc ca fruntasii AMN-ului sunt persoane corupte, iar conflictul cu Plesca a aparut involuntar. De fapt, cu deputatul Ion Plesca, pe care initial nici nu-l stiam la fata, am intrat in conflict in anul 2006, in luna iulie. Atunci, eu nici nu stiam despre acest personaj. Stiam ca exista un oarecare Ion Plesca, persoana care a fost presedinte al Judecatoriei Botanica si care a fost presedinte al Consiliului electoral municipal in alegerile locale din 1999 si 2003, cand Urechean a devenit de doua ori succesiv, in mod ilegal, primar general al capitalei prin falsificarea rezultatelor alegerilor. Ion Plesca invariabil a fost presedinte al acestei comisii si, atentie, secretar al acestui Consiliu, atat in 1999, cat si in 2003, a fost Svetlana Chifa, cea care a fost recent retinuta de organele de drept. Intr-o zi am fost vizitat, in luna iulie 2006, in calitatea mea de vicepresedinte al Parlamentului, de doi oameni de afaceri, sotii Serafima Botezat si Ion Manole. Au venit si mi-au spus ca ei sunt tinta unui grup criminal care a incercat sa-i lichideze si care se afla sub ancheta si urmeaza sa fie judecati, insa au protectori foarte mari si ei risca sa fie lichidati fizic, din cauza ca au refuzat sa dea bani acestor persoane. Dupa asta am inceput sa ma interesez facand mai multe demersuri la Procuratura si MAI. In 24 de ore am aflat toate elementele relevante. Un oarecare Veaceslav Murzacov, fost politist, impreuna cu alti doi, au incercat sa estorcheze bani de la mai multi oameni de afaceri, iar respectivii domni au refuzat si, astfel, ei au incercat sa-i lichideze, plasand o grenada in masina care apartinea lui Ion Manole. Au scapat ca prin minune. Ancheta s-a desfasurat. Faptasii au fost declarati vinovati. In definitiv, cei trei au fost condamnati penal, Murzacov la 15 ani, iar ceilalti doi la 12 si 11 ani. Insa avandu-l in spate pe Plesca, acesta a venit la mine, la Stefan Secareanu, insistand ca noi sa semnam tot felul de demersuri, cerandu-ne sa facem imixtiune in ancheta, pentru ca, vezi Doamne, un om de treaba si doi prieteni de-ai lui au fost retinuti in mod abuziv si trebuie sa fie eliberati imediat. Jocul trebuia sa fie urmatorul, urma sa fie compromis dosarul. Atunci am facut mai multe afirmatii din Parlament la adresa lui Plesca si i-am spus ca dvs. sunteti protectorul unui grup criminal si va implicati in ancheta. Trebuie de mentionat ca sotia lui Ion Plesca a fost chiar avocatul lui Murzacov. Plesca a scapat de puscarie numai pentru ca nu s-a dovedit la modul obiectiv la participarea acestei crime, inclusiv la estorcarea banilor de la oamenii de afaceri. Pentru mine este clar, este modelul clasic in perioada de tranzitie. Judecatorii si politistii, legati cu elementele criminale, estorcheaza bani dintr-un anumit sector al capitalei. Cand am facut aceasta interventie in Parlament, Plesca m-a amenintat ca ma va actiona in judecata. Pana in prezent nu a facut acest lucru.- De unde vine aceasta legatura a lui Plesca cu Murzacov?- Relatia lui Plesca cu Murzacov este de ordin criminal. In timp ce Plesca era presedinte al Judecatoriei la Botanica, Murzacov era sefuladjunct al Politiei Criminale din sectorul Botanica. M-am implicat in acest caz fara sa vreau. Ca deputat si ca om nu puteam sa nu reactionez cand o femeie plangea povestindu-mi cum, intrand in sala de judecata, Murzacov ii striga printre gratii ca „oricum o sa te gasim si oricum te vom ucide”. De aceea, cand am vazut aceasta situatie nu am putut sa nu intervin. In iulie 2008 a aparut o initiativa legislativa, semnata de Ion Plesca, care viza procedurile judecatoresti si ca, vezi Doamne, aceasta initiativa trebuia sa prevada urmatoarele - crimele deosebit de grave nu se mai examineaza de un complet de judecata format din trei judecatorii, ci este suficient doar unul, pentru ca, intre timp, dosarul lui Murzacov avansa pe cele trei trepte judecatoresti, urmand sa ajunga la Curtea Suprema de Justitie. De ce trebuia sa fie numai un judecator? Pentru ca pe unul il cumperi mai usor sau il inspaimanti mai usor, iar cand sunt trei, probabilitatea de constrangere sau de mituire este mult mai mica. Iata de ce era nevoie de aceasta ciopartire a normelor procedurale care vizeaza efectuarea justitiei in Republica Moldova. Dupa ce am spus acest lucru, Plesca s-a isterizat, a urlat s-a inrosit si a facut gestul care semnifica taierea beregatei, moment filmat si de cameramanul de la Pro Tv. Atentie ce a spus Plesca – „Noi o sa ne clarificam cu Rosca in alta parte”. L-am intrebat unde, el a spus „in judecata si altfel”. Pana in prezent, in judecata nu am fost dat, dar se vede ca au decis sa ma puna la respect altfel, pentru ca oamenii care au fost prezentati ca avand conexiuni cu lumea criminala, oamenii care au fost aratati asa cum sunt - niste corupti si care prezinta un pericol public pentru Republica Moldova, nu puteau sa aiba un alt tip de reactie decat dorinta de a-mi inchide gura pentru totdeauna.- Vara trecuta a fost o amenintare. A trecut putin timp si in august a aparut cartea galbena. Credeti ca acest lucru i-a facut si mai mult sa purceada la un asasinat?- Bineinteles ca da, pentru ca daca rasfoiesti acea carte si cred ca ati vazut seria de articole, un articol il vizeaza direct pe Ion Plesca ca persoana care desfasoara activitati de afaceri sub acoperire, plaseaza tot felul de anonimi pe numele carora figureaza aceste proprietati si apare ca persoana care nu are nimic cu afacerile la modul oficial. De asemenea, doua mandate succesiv de primar, Urechean le datoreaza lui Plesca, care prin falsificare l-a mentinut in aceasta functie. Acest lucru cred ca au nemultumit pe ei, cartile au devenit destul de vestite si i-au afectat puternic imaginea acestor politicieni.- Pana in noiembrie anul trecut ati avut o relatie tensionata cu cei de la AMN. Cum a fost ea dupa aceasta luna si pana la dezvaluirile facute de Gurbulea si Zubic?- Sunt un om destul de atent si uneori conteaza mai mult limbajul gesturilor si comunicarea nonverbala decat textele pe care le spune cineva. Bineinteles ca, atat interventiile mele succesive si repetate in Parlament,, cat si dezvaluirile pe care le faceam, produceau nemultumire si reactii nervoase din partea lor. Intamplarea din 20 noiembrie pe telefon mi-a devenit mai clara cand mi-am dat seama ca eu, de fapt, urmam sa fiu lichidat cu o zi inaintea congresului, care a fost pe 23 noiembrie, iar ziua de 22 noiembrie trebuia sa fie fatala pentru mine. M-am intrebat de mai multe ori de ce persoana respectiva a decis sa ma sune? Initial, nu am inteles, iar dupa ce organele de ancheta m-au informat ca s-a stabilit, la modul obiectiv, faptul ca aceeasi persoana, care m-a sunat in dupa-amiaza zilei de 20 noiembrie, i-a contactat repetat pe Serafim Urechean, Valeriu Pasat si Ion Plesca, iar cei trei, la randul lor, l-au contactat de mai multe ori pe killer, pentru mine a fost foarte limpede ca acestia nu au cazut de acord, poate ca asupra pretului, poate ca criminalul respectiv a inteles ca este prea riscant sa execute comanda pe care a primit-o. Ratiuni de ordin moral nu exista, deoarece acest lucru recurge si din scrisoare. Mai degraba ca nu s-au tocmit la pret. In ziua de 22 noiembrie am fost la Kiev pentru a participa, in fruntea unei delegatii a Republicii Moldova, la comemorarea aniversarii a 75-a de la Marea Infometare (Holodomor). Se stie ca acest subiect este sensibil in cadrul relatiilor Ucrainei cu Rusia. Acolo au fost foarte multi deputati din regiunea noastra si nici unul de la Chisinau. Prin urmare, relatia mea buna atat cu presedintele Ucrainei, Victor Iuscenko, cu doamna prim-ministru Iulia Timosenko, cat si cu alti lideri ucraineni, nu putea sa nu trezeasca aversiune grupului care sta in spatele AMN.- Cum v-ati simtit in acea zi? - In acele momente iti dai seama ca nu poti face nimic decat sa astepti derularea anchetei. In general, ma incomodeaza paza de corp, deoarece nu-mi place sa ma victimizez. Bineinteles ca am fost afectat. Va rog sa ma credeti ca m-am gandit la felul cum vor reactiona apropiatii mei. Eu nu am vrut ca acest caz sa fie facut public. Eu vad cum fata mea, in varsta de 10 ani, navigheaza pe internet, cautand cu febrilitate stiri despre tatal sau. Am urmarit cu atentie felul in care au reactionat Urechean si Plesca. Ei s-au pierdut cu firea, deoarece prima lor interventie putea fi una de acuzatii impotriva Procuraturii si MAI, insa Plesca s-a balbait dintr-odata. Exact cum a facut-o in ziarul „Jurnal de Chisinau” acum cateva zile. La intrebarea cu cine ati vorbit in acea zi, a raspuns ca nu stie cu cine a vorbit si ca el primeste zilnic zeci de sunete si ca uneori inchide, alteori nu raspunde. Daca ar fi primit un singur telefon, pe care l-ar fi ignorat e una, dar exista mai multe convorbiri telefonice intre Plesca si persoana anonima, acestia telefonandu-se reciproc. Daca nu stie Plesca sa-l intrebam pe Serafim Urechean, cu cine s-a intretinut in acea zi, de mai multe ori. Daca nu stie Urechean, sa-l intrebam pe Valeriu Pasat. Acest detaliu este deosebit de grav in tot acest scandal de presa, provocat de institutiile media de la noi, subordonate serviciilor speciale ruse. Acum sa facem un exercitiu de comparatie. Institutiile media, care au orchestrat acest scandal, sunt aceleasi care au aparut in calitate de avocati de presa ai lui Pasat, din momentul retinerii acestuia si pana in momentul eliberarii lui din puscarie. Acum cand numele lui Valeriu Pasat a aparut in dosarul respectiv, publicatiile „Timpul”, „Jurnal de Chisinau”, postul de televiziune „PRO TV Chisinau” si postul de radio „Vocea Basarabiei”, fara nicio tentativa de verificare a informatiei, dintr-o data au devenit cutii de rezonanta al aceluiasi grup – Pasat, Urechean si ceilalti. Deosebit de comic in aceasta poveste este ca “Jurnal de Chisinau”, de pilda, intr-un numar recent, ofera un sondaj de opinie la acest subiect - Ce cred oponentii mei politici despre acest caz? Bineinteles ca este un caz inscenat, au spus oponentii mei politici. Dar oare cata rezonanta are opinia Vitaliei Pavlicenco sau a lui Mihai Ghimpu asupra unui caz despre care nu cunosc nimic? Sau si mai prapastioasa relatia lui Ilie Ilascu, care, la rubrica „Opinia expertului”, spune urmatoarele: “Eu nu am comis asasinate, insa consider ca acesta este inscenat”. Ilascu mai bine ar spune opiniei publice de ce refuza sa se prezinte la Procuratura Generala, in calitate de martor asupra tentativei de asasinare a lui Iurie Rosca din anul 2005. Acesta trebuie sa vina la Procuratura si sa spuna ce i-a ordonat Pasat sa execute in 2005.- Toata lumea vrea sa stie, a fost sau nu o inscenare?- Nu a fost o inscenare, ci a fost un esec din partea celor care au vrut sa ma asasineze. A fost o eroare de calcul din partea celui care m-a sunat. Pentru ca necunoscandu-ma, criminalul, probabil, a sperat sa estorcheze niste bani de la mine. Am ramas nemultumit si am provocat atatea grupari criminale, atatea elemente corupte, in ultimii 10-15 ani, incat nu este nicio mirare pentru mine atunci cand constat felul cum reactioneaza institutiile media, create si finantate de grupurile criminale si de Serviciile Secrete in Republica Moldova. Vreau sa va aduc la cunostinta un mic detaliu. Unul dintre cei care comenteaza toata aceasta tarasenie este nimeni altul decat generalul KGB – Fiodor Leontevici Botnaru, adica Tudor Botnaru, fostul ministru al Securitatii. Un om cu o cariera de KGB-ist de peste 40 de ani, un om care numai persoana publica onorabila nu poate fi. Un om care, printre altele, alaturi de un alt KGB-ist, Demian Haralampevici Muntean, unul fiind sef, celalalt numarul doi al Serviciului Special din Republica Moldova, in timpul puciului de la Moscova din 1991, au carat intreaga arhiva a KGB-ului din RSS Moldoveneasca la Tiraspol si Moscova. Oamenii care au carat arhivele de aici nu puteau sa nu aiba, in continuare, acces la aceste arhive si sa exercite o influenta totala asupra persoanelor din mediul politic si jurnalistic, care au fost turnatori. Victimele activitatii KGB-ului astazi sunt in politica si in mass-media. In Republica Moldova, lustratia este imposibil sa se faca, chiar daca in Parlament ar veni o suta de procente democrati. Deoarece, ca sa faci lustratia si sa limitezi accesul fostilor turnatori in politica, mass-media, in justitie, in organele de ancheta, este nevoie sa existe o institutie care sa aiba acces la dosarele fostilor turnatori. Institutia poate fi creata, dosarele nu exista. Generalul Botnaru spune ca, bineinteles, este o inscenare din partea lui Iurie Rosca si a organelor de ancheta. Argumentul fiind ca, niciodata, asasinii nu se intereseaza de faptul pe cine au de asasinat. Ce e cu tampenia asta. Pana si orice copil intelege ca nimeni nu comite asasinate asupra unor persoane pe care nu le cunoaste. Mai ales cand este vorba despre politicieni, oameni de afaceri, ziaristi. Tinta este cunoscuta si criminalul pentru asta primeste banii. Cunoaste toata biografia, toata agenda si tot programul celui care urmeaza sa-i devina tinta. Apropo, domnul Botnaru, care apare din cand in cand in “Jurnal de Chisinau” cu tot felul de declaratii, este unul dintre fruntasii unei organizatii obstesti care reuneste fostele cadre ale KGB-ului si ale Ministerului de Interne din perioada sovietica, organizatie patronata de Alianta Moldova Noastra, Veaceslav Untila fiind liderul spiritual al respectivei grupari. Iar faptul ca Botnaru face jocul AMN, pentru mine, nu este nicio surpriza.- Aparitia liderilor AMN, Serafim Urechean si Ion Plesca, in calitate de banuiti in organizarea unui atentat de asasinare a fost o surpriza pentru public. Care sunt argumentele dumneavoastra ca acesti doi politicieni reprezinta un pericol public? - Argumentele sunt foarte simple. In 2005, daca Rosca ar fi cazut prada acelei combinatii, nu se stie ce s-ar fi intamplat in urma loviturii de stat care se punea la cale. Bun, m-ar fi lichidat pe mine, dar Republica Moldova s-ar fi pomenit intr-un haos total. Eu am fost cel care am facut aceste dezvaluiri in seara zilei de 7 martie la sediul nostru de pe Nicolae Iorga nr. 5, aratand toti figurantii acestei conspiratii. De-a lungul celor patru ani eu am tinut o serie de cuvantari si am publicat o serie de articole. Eu m-am pomenit persoana care i-am luat apararea Serafimei Botezat si Ion Manole in cazul Murzacov si altii, fara sa fi stiut ceva pana la acel moment cand ei au apelat la mine in calitatea mea de deputat si de vicepresedinte al Parlamentului. Eu cred ca aceasta grupare intelege perfect ca urmarea directa a demersului meu public impotriva lor, pledoariile mele critice pot sa aiba un impact politic si electoral catastrofal pentru aceasta structura politica, care are conexiuni de ordin criminal. Iata de ce anihilarea mea, pentru ei reprezinta sansa de supravietuire politica si, poate, speranta de a ramane la libertate.- In acelasi timp, nu credeti ca este un prejudiciu si pentru dumneavoastra? - Eu de fiecare data ma orientez dupa niste modele superioare. Eu stiu, de pilda, destul de bine si am urmarit cu atentie cum politicienii remarcabili de la Moscova au fost lichidati pentru lupta impotriva coruptiei, iar Galina Staravoi este un exemplu elocvent in acest caz. Eu sunt si ziarist de investigatie si stiu cum atatia ziaristi din spatiul postcomunist au fost asasinati pentru dezvaluirile pe care le-au facut. Republica Moldova este dominata de atatea interese de ordin criminal si de atatea grupari oligarhice care incearca sa paralizeze institutiile statului de drept. Consider ca este o obligatie morala, o datorie politica, pentru mine si pentru echipa mea sa eliberam spatiul public de aceste elemente criminale, sa contribuim la asanarea mediului public, sa reusim fortificarea institutiilor statului de drept in Republica Moldova, astfel incat sa avem o democratie functionala. Vedem cum toti banditii si degradantii s-au fardat in elemente antiguvernamentale si opozante.- Nu credeti ca, in aceste conditii, ar avea de suferit imaginea PPCD si a dvs., personal?- Pentru un partid politic este foarte importanta propria imagine si maniera in care apare in public, dar intervin situatii in care nu-ti mai pasa atat de mult cum pari si cum arati, dar cat de reusit iti este mobilizata toata forta si capacitatea de lupta politica pentru a diminua influenta criminalilor si a banditilor in viata politica. Riscurile sunt diferite, insa pentru mine demnitatea si valorile la care tin conteaza poate mai mult decat riscurile pe care mi le asum si fac acest lucru constient si o voi face si de acum incolo.http://www.flux.md/articole/5501/