
2009-01-02/19:09 – Cum apreciati anul politic 2008 pentru R. Moldova si ce pronosticuri faceti pentru 2009? - In primul rand, apreciez stabilitatea politica si sociala din tara, care ne-a permis sa activam in conditii de calm si liniste pentru a ne exercita principalele functii de legiuitori: crearea cadrului legal adecvat etapei actuale de dezvoltare a tarii noastre. In activitatea de partid, principalul eveniment politic al anului 2008 a fost Congresul al VI-lea (al XXIII-lea) al Partidului Comunistilor din Republica Moldova, care a avut loc la 15 martie 2008. Acest for a demonstrat, ca PCRM este un partid modern, care merge in pas cu viata, cu nazuintele majoritatii populatiei, este un partid de tip european, care are un program realist, apreciat inalt de prestigioasele organisme internationale, de influenti lideri politici de talie europeana si mondiala. Un eveniment major l-a constituit si incheierea implementarii cu succes a Planului de Actiuni R. Moldova - Uniunea Europeana, inceputul lucrului de elaborare a unui nou document de reglementare a relatiilor dintre tara noastra si comunitatea europeana, pentru obtinerea statutului de membru asociat al UE. In 2009, cel putin in prima jumatate a anului, scena politica va fi dominata de alegerile parlamentare. Speram ca noul an va fi, de asemenea, marcat de stabilitate politica si sociala. Asteptam evolutii pozitive in solutionarea problemei raioanelor de est ale republicii, in consolidarea pozitiilor internationale ale tarii noastre. – 2008 incheie opt ani de guvernare a Partidului Comunistilor si doua mandate consecutive ale presedintelui Vladimir Voronin. Ce trasaturi distinctive au marcat aceasta perioada? – S-a obtinut o conlucrare stransa intre ramurile puterii de varf, ceea ce nu a existat pana la venirea noastra la putere. Acest fapt a condus implicit la stabilitatea de care vorbeam in raspunsul anterior: stabilitate in activitatea organelor de stat, stabilitate in societate. Am obtinut posibilitatea de a realiza prevederile documentelor de program ale partidului, de a stopa declinul si a incepe ascensiunea in toate domeniile vietii: economic, social, cultural, spiritual. Dupa obtinerea unui nou mandat in urma alegerilor din 2005, am trasat sarcini de un nivel mai inalt, care deja tineau de consolidarea celor obtinute si modernizarea accelerata a tuturor aspectelor vietii. Nu ma voi opri la cifre, pentru ca ele sunt cunoscute. Voi spune doar ca anume in aceasta perioada de opt ani, de la declaratii si intentii s-a trecut la fapte concrete in democratizarea societatii, respectarea drepturilor omului, in asigurarea cursului european al Republicii Moldova. - Pe ce mizati in alegerile parlamentare din primavara anului 2009 si care credeti ca vor fi efectele acestora asupra R. Moldova? – Ca si orice partid politic care se respecta, noi mizam pe victorie la scrutinul parlamentar din 2009. Si mizam pe acest lucru, bazandu-ne pe activitatea noastra in teritoriu, unde deputatii lucreaza permanent cu alegatorii, le cunosc dispozitia si doleantele. Oamenii asteapta de la guvernanti nu promisiuni populiste, ci fapte reale, care tin de solutionarea problemelor vitale ale cetatenilor. De asemenea, ne inspira optimism si toate sondajele de opinie, efectuate in ultima vreme. Chiar daca presupunem ca o parte din ele sunt facute la comanda unor lideri politici, realitatea e una: PCRM devanseaza cu mult toate celelalte formatiuni politice care se declara gata de a participa la alegeri. Acelasi lucru il putem spune si despre Vladimir Voronin, presedintele tarii si liderul PCRM, care se afla permanent si sigur in fruntea topului celor mai influenti politicieni din Moldova. Pentru noi, victoria la parlamentarele din 2009 ar insemna posibilitatea de a continua realizarea tuturor celor concepute acum opt ani si in buna parte realizate de partidul nostru: revigorarea economiei, deschiderea noilor locuri de munca, majorarea salariilor, pensiilor, burselor etc., ar insemna continuitate in realizarea programelor economice si sociale pe plan intern, iar pe plan extern – continuarea cursului spre consolidarea pozitiilor internationale ale statului nostru, asigurarea integritatii lui teritoriale si avansarii pe calea integrarii europene.