770

Afla totul despre Sorin Apostu, omul care il va "mosteni" pe Boc, ca primar al Clujului

de Anca Muresan | 22 decembrie 2008O DUZINA DE VOLUME. Dascal la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj, unde preda Microbiologie si Managementul calitatii, Sorin Apostu are 12 carti de specialitate editateO DUZINA DE VOLUME. Dascal la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj, unde preda Microbiologie si Managementul calitatii, Sorin Apostu are 12 carti de specialitate editateLa camera cu numarul 48, in spatele usii masive si albe, cu incrustatii florale, de la etajul unu al sediului Primariei, in stanga coridorului lung, pe care misuna o sumedenie de functionari, acolo isi are biroul viceprimarul Sorin Apostu. O incapere in care, intr-o zi normala de lucru, telefonul suna cam din cinci in cinci minute. "Am fost implicat in toate proiectele privind acest oras, un fel de city manager", spune Apostu. Familia, pe primul plan Sorin Apostu s-a nascut pe 8 februarie 1968, la Focsani. Este casatorit cu o clujeanca, de profesie avocat, si are doi copii: Tudor, de 11 ani, si Alexandra, de 9 ani. Apostu este foarte rezervat cand vine vorba de viata sa. Se multumeste sa spuna ca a ajuns ce si-a dorit si ca este recunoscator ca ii poate avea zi de zi alaturi pe cei dragi, chiar si atunci cand acestia ii zambesc dintr-o fotografie inramata de pe biroul de la Pramarie. "Imi place sa fiu in preajma celor dragi. Indiferent de programul de la serviciu, imi fac timp in fiecare dimineata sa imi duc copiii la scoala. Asta e o regula batuta in cuie. De asemenea, seara trebuie sa ajung acasa sa imi sarut copii de noapte buna chiar daca apoi trebuie sa plec cu treburi. Copiii ma mostenesc. Sunt puternici si isi contureaza incet personalitatea. Tudor e expert in tehnica de calcul, iar Alexandra cocheteaza cu limbile straine", povesteste Sorin Apostu. Viceprimarul e genul de om care tine mult la intimitatea vietii personale. Chiar daca sotia lui, Monica, a fost elementul cheie pentru care s-a mutat la Cluj, povestea celor doi, cum s-au cunoscut ei sau cum a cerut-o de sotie, ramane inchisa in cufarul cu amintiri al familiei. "Am stiut sa imi transform defectele in calitati" "Timpul liber, weekend-urile, sunt rezervate familiei. Suntem o familie de sportivi. Vara ne plimbam cu bicicleta, iar iarna mergem la schi. Mancam sanatos, iesim cu copiii in parc, iar eu merg cam de trei ori pe saptamana la baschet si la sala", marturiseste viceprimarul. "Nu am avut niciodata un nume de alint. De mic am fost independent si m-am impus in fata tuturor. Faceam piata de la trei ani si stiam sa ma targuiesc. In liceu si in facultate eram un soi de lider atat la cursuri, cat si la distractie. Obisnuiesc sa lupt pentru punctul meu de vedere si sa il argumentez cu toate resursele. Imi aduc aminte ca tata a vrut sa ma asculte prin clasa a saptea la istorie. O ora l-am tinut si i-am spus tot ce stiam eu pe atunci. Nu a spus nimic. M-a ascultat cu atentie, iar apoi a inceput sa rasfoiasca manualul pentru a gasi lectia intreaga. Nu avea cum. Eu obisnuiam sa retin din clasa, asa ca am compilat tot ce stiam. In facultate, ca sa imi exersez cunostintele in materie de limbi straine, faceam subtitrari pentru filme pe casete video." Nu intotdeauna a avut insa de castigat de pe urma unor astfel de abilitati. Unele rude, spre exemplu, nu erau deloc din cale-afara de fericite la ideea ca vede pana si gaura din perdea sau piciorul stramb de la scaunul din sufragerie.A mers pe mana mamei Parintii viceprimarului, Dorel si Marga Apostu, il vedeau pe fiul lor preot sau medic. "Ma trag dintr-o familie de preoti ortodocsi, iar parintii mei doreau sa-mi urmez stramosii. La o varsta destul de frageda am invatat sa cant la pian, iar apoi la chitara. Cand am mai crescut, mi-am dat seama ca preotia nu ma prea atrage si am mers pe mana mamei, care era cadru medical", dezvaluie Sorin Apostu. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinara si Facultatea de Comunicare si Relatii Publice la Bucuresti si, dat fiind ca a mai prins vremea repartitiilor, a avut sansa sa aleaga Clujul. Sorin Apostu este dascal univeristar la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj, unde preda Microbiologie si Managementul calitatii. "Am 12 carti de specialitate editate. Imi fac profesia ca la carte, chiar daca unii ma considera sever. Vreau sa stiu ca lumea ramane cu ceva din cursurile mele. In zilele noastre sunt doua tipuri de studenti: cei care fac o facultate pentru diploma si cei interesati. Pentru cei din urma ma lupt si am multi studenti care au ajuns sus, unde si-au dorit." Descoperit de Emil Boc In politica a intrat in 2000, iar partidul in care s-a inscris a fost PD. A fost descoperit chiar de Emil Boc. In 2003 a fost numit director tehnic in cadrul Primariei, a fost consilier local, ajungand ulterior pana la functia de viceprimar. "Am fost implicat in toate proiectele privind acest oras, un fel de city manager. Cu Emil Boc am facut echipa buna. A fost greu, deoarece nu au existat proiecte si a trebuit sa pornim de la zero. Daca nu te straduiesti, nu poti obtine nimic. Emil Boc a facut multe pentru Cluj si poate de aici prima impresie de tristete din partea clujenilor la vestea ca a fost numit premier. Chiar si de la Bucuresti va sti cum sa aiba grija de noi", e convins viceprimarul. Pareri si pareri Sorin Apostu a locuit multa vreme in apartamentul socrilor sai, pe strada Tarnita, din cartierul Manastur, la numarul 7. Unii dintre vecinii care au apucat sa il cunoasca ii tin pumnii sa ajunga primar."Am fost vecini aici. Stau de multi ani perete in perete cu socrii lui. Este un om foarte respectuos. Cand erau copiii mici, mereu era la joaca cu ei, pe afara. Si acum vine foarte des in vizita. Un om bun. Sper sa il avem ca primar", povesteste vecina de la apartamentul 9, doamna Kaucsar. Nu la fel reactioneaza insa unii dintre vecinii de pe strada Inau, din cartierul Gheorgheni, unde e actuala resedinta a viceprimarului. "Nu am ce spune despre acest om. Nu aveti cu cine vorbi. Acolo, casa aia mare e a lui. Poate vedeti si vreun Mercedes prin curte", bombaneste, dand din mana, un barbat care locuieste la doua-trei case mai sus pe strada. "Si ca om, si ca profesor, e un om deosebit. Studentii au ce invata de la el, deoarece e dedicat meseriei sale, chiar daca unii il cred prea sever. Eu i-am fost studenta si sunt multumita de locul in care am ajuns", marturiseste, la randul ei, Simona Man. Sorin Apostu are si un frate, mai mare, care locuiste la Focsani. Ori de cate ori are ocazia, merge sa isi viziteze familia, iar discutiile se termina mereu cu probleme privind domeniul profesional. Sfatul celor apropiati nu poate decat sa il ajute sa ia deciziile despre care crede ca sunt cele mai bune. Primarul interimar, decis prin vot secret Conform legii, Consiliul Local trebuie sa decida prin vot secret care dintre cei doi viceprimari, Sorin Apostu sau Laszlo Attila, va prelua atributiile primarului. Avand in vedere componenta actualului Consiliu Local, este practic sigur ca mandatul de primar interimar va fi obtinut de Sorin Apostu, membru PD-L, si nu de reprezentantul UDMR. Apoi, in termen de 90 de zile, trebuie sa se organizeze alegeri locale. La scurt timp dupa anuntul oficial al lui Emil Boc ca a acceptat mandatul de prim-ministru, in Primaria Cluj-Napoca numele lui Sorin Apostu era considerat o certitudine printre functionarii administratiei locale. Noul prim-ministru are 15 zile la dispozitie sa scape de orice incompatibilitati, rastimp in care trebuie sa isi depuna demisia de la Primaria Cluj-Napoca. CE AREDin declaratia de avere a lui Sorin Apostu * Terenuri: Cristesti, judetul Mures, teren extravilan agricol, din 2006, 6,03 ha; * Cladiri: o casa pe strada Inau - domiciliul actual o un apartament o o casa in Focsani o o casa de vacanta in Campenesti, Apahida; Proprietatile figureaza atat pe numele lui, cat si pe cel al sotiei; * Masini: un Ford Maverick, din 1995.Sursa: http://www.clujeanul.ro/saptamanal/afla-totul-despre-sorin-apostu-omul-care-il-va-mosteni-pe-boc-ca-primar-al-clujului-3673566Undi ia?ti .NIGGA.???
0