
Republica Moldova se afla in stare de razboi cu Federatia Rusa, afirma, intr-un interviu pentru NewsIn, Iurie Rosca, vicepresedintele Parlamentului moldovean, liderul Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD). In privinta relatiilor cu Romania, acesta crede ca Bucurestiul vrea sa ajute, dar nu este lasat sa faca acest lucru. "Republica Moldova se afla in stare de razboi. Acest razboi este cu caracter non-militar. Noi ne aflam in razboi geopolitic cu Federatia Rusa", a declarat Rosca. Politicianul moldovean a catalogat atitudinea Rusiei drept una "imperialista si agresiva"fata de tarile din spatiul ex-sovietic. Intrebat despre relatiile dintre Romania si Repulica Moldova, oficialul moldovean a vorbit despre acest lucru in termeni de "relatie frateasca"si a criticat clasa politica de la Bucuresti care, in opinia sa, ar trebui sa se arate mai deschisa unui dialog cu Chisinaul. "Sunt doi prieteni, dintre care unul se afla in dificultate. Cel care vrea sa-l ajute, ce trebuie sa spuna?"Frate, esti in dificultate?". Primul raspuns este: "Da!". "Vrei sa te ajut"? "Da!". "Atunci spune-mi te rog cum ai vrea sa te ajut?"- ar trebui sa fie raspunsul firesc. Iata, aceasta a treia intrebare trebuie sa si-o formuleze liderii politici de la Bucuresti si sa se intrebe daca intotdeauna si foarte bine stiu cum sa ajute Republica Moldova. Poate ca ar trebui sa intrebe anumiti prieteni, daca au prieteni la Chisinau", a continuat politicianul de la Chisinau. In opinia sa este "foarte bine ca la Bucuresti s-a decis de mai mult timp sa se inceteze cu schimbul de replici si note critice cu Chisinaul.""Daca Chisinaul comite de multe ori excese de limbaj, invinuiri nedrepte si comunicate care deranjeaza, socheaza, supara, nu trebuie sa existe nici un fel de reactie, pentru ca noi suntem fratele ratacit", spune Rosca, pledand pentru consolidarea raporturilor dintre Romania si Republica Moldova. http://www.ziua.net/display.php?data=2008-12-15&id=246845&kword=Rosca