
Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: Conducerea comunista de la Chisinau considera teritoriul Romaniei drept o parte a teritoriului moldovenesc, declaratii in acest sens fiind facute - miercuri seara, in cadrul unei emisiuni televizate - de catre lideri de la Chisinau, inclusiv presedintele Vladimir Voronin.'Daca studiem istoria, atunci vedem ca pentru prima data apare denumirea de Moldova, dar nu Romania. Toti stiu ca o parte a teritoriului Romaniei este teritoriu moldovenesc, acest lucru il cunosc si romanii', a declarat prim-viceprim-ministrul de la Chisinau, Igor Dodon.'Din aceasta cauza, romanii au un complex de inferioritate', a continuat presedintele tarii, Vladimir Voronin, ideea celuilalt oficial de la Chisinau.Emisiunea 'Fara bariere' a fost difuzata miercuri seara de postul NIT, considerat afiliat conducerii comuniste de la Chisinau. La emisiune - condusa de un jurnalist rus - au participat mai multi reprezentanti ai conducerii comuniste de la Chisinau, iar principalele teme abordate au fost relatiile Republicii Moldova cu Rusia, Romania si problema transnistreana.