Identitate nationala schizoida

Declar sus si tare ca sunt roman, am avut prieteni extraordinari peste Prut in timpul studiilor… Totusi, in viata de zi cu zi ii numesc pe purtatorii aceluiasi etnonim la persoana a III-a, romani, ca ceva diferit de mine. Chiar zilele trecute vizionam un meci de fotbal cu participarea selectionatei romane, al carei fan inflacarat sunt (meciurile cu selectionata RM le urmaresc foarte rar), si l-am auzit pe unul din amicii mei vorbind ca ai nostri erau cat pe ce sa inscrie. Afirmatia lui m-a facut sa-mi dau seama ca eu n-am folosit niciodata pronumele “ai nostri” cu referire la romanii de peste Prut si, mai mult, cred ca n-as face-o nici dupa ce as obtine eventual cetatenia romana. Acum am realizat ca procesul e unul de durata si implica mai multe conditii. De exemplu, sa traiesti intr-o tara comuna cu cei care se intituleaza intr-un fel sau altul (romani, rusi, francezi etc.) sau, cel putin, sa fi locuit candva, in copilarie, impreuna, ca sa poti afirma dezinvolt ca apartii natiunii respective.E un soi de schizofrenie poate faptul ca, desi resping identitatea pe care guvernantii comunisti vor sa mi-o impuna si ma declar roman, totusi, pe de alta parte, continuu sa vorbesc despre romani ca despre un popor strain, din care nu fac parte.Se mai recunoaste oare vreun basarabean in ipostaza pe care am descris-o sau reprezint un caz singular?