Vechile iubiri - simple amintiri

Indragostita fostam de n ori, dar de iubit – a doua oara. Asa ca mai correct ar fi sa zic “vechea iubire – simpla amintire”.De aceasta iubire imi amintesc doar atunci cand privesc pozele si atunci cand el ma suna. Nu o face regulat si nici cu o periodicitate anume. Din ce considerenta isi adduce aminte de mine, doar el shtie. Rar ma roaga sa sa ne intalnim (ceea ce pana la urma nu prea se intampla), dar vineri era nu shtiu cum agitate si am acceptat.N-am simtit nimic. Nici chiar atunci cand l-am vazut ashteptandu-ma, singur in toata sala, la una din mese, nu m-a trecut vrio emotie.A ramas acelasi in priviri, gesturi doar ca mai rotund.Imi ziceam ca nu shtiu despre ce vom discuta, si asta chiar ma deranja, pentru ca nu-mi place sa stau in fatza cu un om cu care nu am despre ce tacea.Trecutul iubirii noastre nu ma deranja nicicum. Nu ma mai copleshesc amintirile ei de foarte mult timp. Atunci suferisem mult. Cel care “a plecat” fusese el. Vinovata ma gasise pe mine “n-am avut minte amandoi. Tu trebuia sa ma apuci de maina si sa ma duci la altar. De atunci am fi avut casa, masa si copiii mari.” M-au navalit emotii contradictorii: una sa buhnesc in ras si alta de indignare.Apoi mi-a vorbit de fiul sau. Mi-a aratat poze asigurandu-ma ca-I seamana leit. Sedeam zimbind si il “ascultam”, iar gandurile imi zburau la puiutzu meu.I-am taiat elanul cu “sin u te mustra conshtiintza ca stai aici cu mine, in loc sa-ti petreci putinul timp cu fiul tau?” tacere…Si iar nu simteam nimic.M – a intrebat de viatza mea. Daca mai iubesc. M-am surprins raspunzand “demult nu am mai fost atat de impacata cu mine si cu lumea.. linishtita .. dornica de viatza.. demult.. sau poate ca niciodata ca acum. Instant mi-am dorit o bagheta fermecata sau puterea de a ma teleporta acolo unde era cel caruia ar fi trebuit sa i-o spun. Mi-era placuta acea constatare si mi se facuse nushtiu cum cald .. o senzatie de moale si umed asa ca buzele lui.. si lumini de scantei din okii lui.. are okii aproape negri..Cel din fatza mea m-a readus la realitatea interogatoriului “ si daca va e atat de bine impreuna, de ce nu va casatoriti?” Am ramas perplexa. Raspunsul meu de protocol nu l-a multumit. Inainta in judecata sa ca un tanc pe linia intai de razboi. Ma plictisise.Ne-am despartit fara strangere de maina si “pe curand”. Eram prea grabita..Fusese o dragoste reciproca, frumoasa, invidiata de prieteni, rude si dushmani, dar cu toate astea, in viatza mea i-a ramas loc doar de simpla amintire.. amintire ce nu mai trezeshte emotii….