Ascultand “Radio Pridnestrovia”
Un sfert de ora mi-a luat ca sa inteleg temele majore ale propagandei transnistrene la moment: romanizarea Moldovei si situatia in care se afla popoarele fratesti Osetia de Sud si Abhazia. Dar in acest rastimp am avut ocazia sa aflu si informatii inedite, mai mult sau mai putin senzationale, cum ar fi, de exemplu, mitul despre Stefan cel Mare, interpretat gresit la inceputul anilor 90 de Frontul Popular, care il considera un simbol al romanismului. In realitate, sustine „Radio Pridnestrovia”, Stefan cel Mare a fost un dusman inveterat al valahilor (adica al romanilor – N. RP.), pe care-i considera mai rai si mai misei decat turcii, si cel mai bun prieten al tarului Rusiei, Ivan cel Groaznic, cu care incheiase o alianta.Dupa ce ne-a comunicat adevarul zguduitor despre Stefan cel Mare, prezentatoarea emisiunii s-a axat pe evenimentele din cele doua „republici” din Caucaz care, la moment, se afla intr-o situatie mai buna decat Transnistria. Aici analista politica a cochetat putin, declarandu-se frustrata si nedreptatita de tratamentul inegal aplicat de Rusia celor trei tari autoproclamate si nerecunoscute de comunitatea internationala, dar in cele din urma s-a aratat intelegatoare: cele doua popoare fratesti din Caucaz au, totusi, frontiera comuna cu tara-muma. Apoi a facut o incursiune in trecutul nu prea indepartat, amintind de planul Kozak, de ipocrizia autoritatilor moldovenesti, care actioneaza ca niste curve si nu se pot nicidecum decide cu cine sa mearga – cu Rusia sau cu Occidentul, amintind ca Rusia este unica piata pentru marfurile moldovenesti, pentru gasterbaiterii moldoveni care-si hranesc familiile datorita bunatatii si tolerantei Rusiei, ca gazele naturale tot de acolo ne vin.Mi-a fost destul de greu sa inteleg de ce totusi transnistrenii se tem atat de mult de unirea cu Romania: pe de o parte vorbesc destul de dispretuitor despre basarabenii care au obtinut cetatenia romana, ca au facut-o doar pentru a merge la munca in Occident, nu pentru cetatenia propriu-zisa, dar, pe de alta parte, se tem ca fortele nationaliste din Basarabia ar putea organiza un referendum, si cei care au obtinut cetatenie romana (intre 0,5-1,5 mln. de oameni, estimeaza ei) ar putea vota pentru unirea cu Romania. In acelasi timp, a relatat cu multa satisfactie despre infratirea orasului Bender cu alte 16 orase si regiuni din Rusia si Ucraina, citand din declaratia unui demnitar transnistrean la ceremonia de infratire cu or. Harkov (Ucraina): „Intotdeauna noi am fost acelasi popor si nu trebuie sa traim separati in tari diferite”.Am mai auzit si multe alte curiozitati la acest radio, pe care l-as fi numit nastrusnic, daca existenta sa nu ar fi garantata de Armata a 14-ea si de Rusia in ansamblu. Impresia generala pe care o lasa stirile comunicate aici este ca Transnistria ar fi in stare de razboi, o victima asediata de fortele raului – Republica Moldova, sustinuta de Romania si imperialismul occidental. Cu parere de rau, sunt nevoit sa recunosc ca „Radio Moldova” nu se deosebeste prea mult de „Radio Pridnestrovia”, este la fel de propagandistic si supus structurilor puterii. Pe alocuri acesta din urma este chiar superior, reporterii rusi din Transnistria neavand probleme de exprimare in limba materna si stiu sa prezinte informatiile mai interesant si atractiv…