Axa Moscova – Chisinau – Bucuresti sau reflectii despre conceptul natiunii politice moldovenesti

Intr-o perspectiva de timp sesizabila, intelectualitatea moldoveneasca, care in marea ei majoritate are constiinta national-culturala romaneasca, care se consolideaza odata cu dezvoltarea democratiei si depasirea vechilor stereotipuri ideologice, va finaliza cu succes misiunea sa istorica de a educa poporul in spiritul identitatii sale nationale adevarate.O diagnoza alarmanta Societatea moldoveneasca se apropie cu ritm accelerat de alegerile parlamentare. Cetatenii Moldovei, atat cei ramasi in tara, cat si cei plecati la munca peste hotare pentru a-si cistiga o bucata de paine, asteapta cu disperare schimbari pozitive. Dar nu este un fapt demonstrat, ca noile alegeri vor aduce cu sine si o ameliorare multasteptata a conditiilor de trai. Cel putin, in ultimii 17 ani de existenta independenta, Republica Moldova a degradat continuu pina la nivelul rusinos de cel mai sarac stat din Europa. Exodul cetatenilor din tara a atins proportiile unei catastrofe nationale, inca neconstientizate de multi dintre noi. In ciuda declaratiilor optimiste ale propagandei oficale, nici comunistii in cei 8 ani de guvernare nu au reusit sa opreasca trendul negativ in evolutia tarii. Desi salariile si pensiile au crescut in cifre absolute, saracia majoritatii populatiei s-a amplificat in comparatie cu statele din regiune. In ceea ce priveste sfera democratiei, situatia s-a inrautatit sesizabil in comparatie cu anii 90. Cel mai mult sufera potentialul dezvoltarii economice, in care libertatea economica, ca element principal al activitatii eficiente de antreprenoriat, este substituita prin protectionismul birocratic si acaparea ilicita a proprietatii. In consecinta, Moldova are cel mai mic procent de crestere a economiei in comparatie cu statele vecine. Degradarea democratiei a stimulat coruptia, care a capatat un caracter endemic, paralizind functionarea normala a aparatului de stat. Sistemul judecatoresc serveste nu legii si dreptatii, ci preponderent vitelului de aur si puterii politice. Sfera de activitate a mass-mediei independente este maximal limitata, in tara s-a instaurat un sistem iezuit de spalare a creierilor, datorita monopolizarii fara precedent a mijloacelor de informare de catre guvernarea actuala. Clasa politica are un nivel de cultura lamentabil, cu mici exceptii, sufera de sindromul hotiei in masa, nu are altoit sentimentul patriotismului. Toate aceste trasaturi enumerate, la care se adauga si farimitarea teritoriala, plaseaza Republica Moldova in categoria asa-ziselor state esuate. Cauza maladiei Este imposibil de a scoate tara din prapastie, fara a cunoaste cauza nenorocirilor ei. Aceasta este prima conditie a selectiei algoritmului corect al actiunii pentru depasirea crizei. Analistii politici autohtoni au depistat diverse cauze ale esecului proiectului statalist al Republicii Moldova, printre care se evidentiaza atit cauze de ordin extern cit si de ordin intern. Cind se discuta factorii externi, de obicei se mentioneaza, ca statul contemporan moldovenesc s-a pomenit pe linia de atractie a doua mari proiecte geopolitice aflate in competitie acerba. Pe de o parte, este proiectul occidental, materializat de Uniunea Europeana si NATO, care se afla in continua extensiune, pe de alta parte – proiectul euroasiatic, sub egida Rusiei. Sfisiata de campurile gravitationale ale acestor giganti geopolitici, Republica Moldova, din toate variantele comportamentale posibile, a ales-o pe cea mai proasta. Ea a devenit membra a CSI, deci prin aceasta decizie s-a plasat in spatiul geopolitic euroasiatic al Rusiei, concomitent declarindu-si doleanta de a deveni membra a Uniuni Europene, care este un proiect in stare de concurenta cu CSI. Alegand aceasta tactica, strategii de la Chisinau naiv considera, ca in relatiile internationale actioneaza principiul comportamental al vitelul bland, care suge de la doua vaci. Practica insa a demonstrat contrariul: cunostintele acumulate de liderii moldoveni la facultatile de agronomie si la scolile de partid s-au dovedit a fi insuficiente pentru politica reala. Sub conducerea lor „inteleapta” Republica Moldova a degradat rapid pana la statutul de marginal geopolitic. Adica, tara care nu trezeste interes, cu o politica externa ambigua, lipsita de aliati reali. Problema deficitului identititatii geopolitice a Republicii Moldova a aparut pe fundalul unei crize profunde a identititatii etnoculturale a etniei titulare – a moldovenilor. Unul din pilonii geopoliticii contemporane, autorul lucrarii „Ciocnirea civilizatiilor”, Samuel P.Huntington a remarcat, ca poporul care nu-si cunoaste propria identitate, cu certitudine nu-si constientizeaza nici adevaratele interese. Aceasta apreciere se potriveste de minune moldovenilor. Luand startul la inceputul anilor 90 ai secolului trecut, de pe pozitii similare cu statele baltice, care fara multe sovaieli au ales calea spre NATO si UE, rupand-o definitiv cu trecutul sovietic, Republica Moldova a preferat o politica oportunista a oscilarii intre Est si Vest, apeland constant la valorile trecutului sovietic. O asemenea politica a fost rezultatul dispozitiilor predominante si a raportului de forte real existent in interiorul societatii moldovenesti pe parcursul intregii perioade din momentul obtinerii independentei. Deficitul identitatii nationale a moldovenilor este factorul intern principal al eforturilor disociate ale societatii moldovenesti, care a inceput sa se manifeste tot mai pregnant in anii 80-90. Atunci, sistemul totalitar sovietic a cazut sub presiunile revolutiei democratice, in care au fost antrenate masele largi. O particularitate a desfasurarii revolutiei democratice in fostele republici nationale ale URSS, care a evoluat din restructurarea lui Gorbaciov, consta in faptul, ca abia inceputa, ea a obtinut in termen scurt un caracter de eliberare nationala. Efectele revolutiei bifurcate, in care cerintele general-democratice erau completate cu apeluri la renastere nationala, au inceput sa se manifeste vizibil. Si daca la o prima etapa necesitatea transformarilor democratice a fost sustinuta de masele largi indiferent de apartenenta lor nationala, atunci miscarea pentru emancipare nationala din republica nu a gasit sustinerea necesara printre minoritatile nationale. Pe acest fundal au aparut conditii favorabile pentru izbucnirea conflictelor interetnice. Ca si in alte republici postsovietice, societatea modoveneasca s-a scindat pe criteriul national. Dar situatia in Moldova se complica si prin faptul ca insisi moldovenii nu constituiau, in comparatie cu aceleasi popoare din statele Baltice, o comunitate omogena in sensul de identitate etnoculturala. Si acest moment a imprimat un specific aparte procesului de afirmare a statului independent moldovenesc. Miscarea in cerc Observatorii au constatat faptul, ca destramarea URSS-ului si a sistemului socialist avea loc sub forma aparitiei statelor nationale. Un rol decisiv in acest proces il aveau, evident, popoarele titulare. In Moldova acest proces la inceput a urmat acelasi scenariu. Dupa cum a demonstrat-o mai tirziu istoria, aceasta cale este foarte contradictorie si dificila, dar unica posibila, deci justa. Din pacate, in Moldova independenta, incepind cu anul 1994, dupa venirea la putere a agrarienilor, miscarea in directia edificarii statului national si-a modificat logica sa initiala. Iar dupa accederea la putere a comunistilor, Moldova a pornit pe calea dubioasa a edificarii unui stat polietnic amorf, in care lipseste liantul coagulator al natiunii de baza, care nu poate fi decit cea titulara si care serveste ca fundament etnocultural al tinarului stat in devenire. In lipsa acestui liant statul moldovenesc abia aparut a luat conturul unui stat- problema. Responsabilitatea de baza pentru aceasta situatie precara o poarta etnicii moldoveni. In calitate sa de popor titular si majoritar moldovenii nu au intrunit calitatile necesare pentru a se impune in fata minoritatilor etnice din Moldova in calitate de forta conducatoare in opera de edificare al statului national independent. Cauza principala a acestei situatii rezida in identitatea nationala nestructurata a moldovenilor, care nu constientizeaza suficient de bine propriile interese politico-statale. In astfel de conditii, moldovenii nu intrunesc calitatile necesare unui popor lider, capabil de a-si crea propria statalitate viabila. De fapt, identitatea nationala confuza a moldovenilor din RM este o consecinta directa a cataclismelor istorice prin care a trecut aceasta parte a poporului roman. Separati prin forta armelor in 1812 de mediul autentic al dezvoltarii sale national-culturale, moldovenii basarabeni de parca au incremenit in istorie. Nici un fel de avantaje ale eliberarii lor de dominatia otomana, atit de mult trimbitata de trubadurii propagandei imperialiste rusesti si servitorii lor locali, nu au putut compensa pierderile legate de posibilitatea unei evolutii etoculturale firesti intr-un mediu national autentic. Ca urmare, moldovenii prinsi in mrejele dominatiei imperiului tarist au ratat secolul XIX din punct de vedere a dezvoltarii lor etnoculturale. Opresiunea nationala istovitoare instituita in cadrul imperiului de la rasarit a fost o piedica de netrecut in calea evolutiei lor de la conditia unei aschii a poporatiei medievale moldovenesti, spre o natiune etnica constituita. La fel si politica regimului sovietic, indreptata cu tot dinadinsul spre instituirea in baza moldovenilor basarabeni si celor din Transnistria a unei natiuni socialiste moldovenesti se ruina iremediabil in acel moment cand etnostrategii sovietici incercau sa invoce dovezile existentii identitatii nationale moldovenesti, distincta de cea romaneasca. Era si de asteptat ca ideologii sovietici prin actiunile lor lipsite de orice finete sa debiteze aberatii in incercarea disperata de a fundamenta conceptul natiunii etnice moldovenesti in lipsa argumentelor de natura istorica si logica. Din teoriile lor pretins stiintifice se deduc alogisme crase de genul admiterii faptului convietuirii in spatiul istoric moldovenesc a doua natiuni etnice diferite: una vorbitoare de limba moldoveneasca si alta de limba romana, ambele apartinind la doua culturi diferite. Un lucru si mai bizar este ca in ultimii ani, in imaginatia infecta a asa-zisilor etnoculturologi de la Tiraspol s-a mai iscat inca un „popor moldovenesc” cu particularitati culturale distincte, de data aceasta stabilit cu traiul pe o fasie ingusta de pamint in Transnistria. Cei cu nostalgii pentru imperiul pierdut, pretind sa dea si aceasta aberatie drept adevar istoric. In realitate, insa, moldovenii din Basarabia si Transnistria, la inceput in granitele imperiului rus, mai apoi in spatiul URSS erau detinuti intr-un ghetou specific etnocultural. Acest ghetou ii „proteja” de orice contacte, in special de ordin cultural cu conationalii lor de peste Prut, si in acest fel condamnindu-i la stagnarea si in consecinta la degradarea culturii lor nationale. Efectele destructive ale acestei politici au lasat amprente adanci asupra identitatii nationale a moldovenilor asezati pe teritoriul Republicii Moldova. De confuzia identitara a moldovenilor au beneficiat minoritatile nationale rusolingve care, si dupa obtinerea independentei Moldovei, au sabotat procesul firesc de integrare culturala in societatea moldoveneasca. In mod obiectiv, trebuie sa remarcam ca acest proces a fost pentru ei ingreunat gratie incertitudinii mediului cultural in care urmau sa se integreze. In aceasta ordine de idei este evident, ca refuzul la nivelul policicii oficiale de a recunoaste cultura moldoveneasca ca identica cu cea romaneasca de standart european, si inlocuirea acesteia cu un erzat de cultura moldoveneasca primitiva, nu putea nicidecum inspira respect celor care se identifica cu traditia culturala reprezentata de Puskin, Ceaicovski, Repin, etc. In aceste conditii, minoritatile nationale din Moldova nu se simteau suficient de motivate ca sa participe la formarea unei natiuni politice moldovenesti. In mare parte chiar au ignorat necesitatea invatarii limbii de stat ca o prima conditie de integrare culturala. Cit nu este de paradoxal, insa reprezentantii minoritatilor nationale in Moldova sunt astazi in randurile celor mai inversunati aparatori ai identitatii etno-culturale moldovenesti, diferita de cea romaneasca. Pentru mediul minoritatilor nationale rusofone din Moldova romanofobia este o stare de spirit fatisa, in cel mai bun caz avem de a face cu o romanofobie camuflata. Pe acest fundal comportamental minoritatea nationala rusolingva cere cu insistenta legiferarea statutului de limba de stat pentru cea rusa, cu pretentii tacite de a nu insusi si pe viitor prima limba de stat a Republicii Moldova, cea romana. In majoritatea cazurilor, pentru minoritatile nationale, notiunea de societate polietnica moldoveneasca echivaleaza cu dreptul de a ignora si pe viitor obligativitatea de a se integra in mediul cultural moldovenesc. Astfel de predispozitii transforma Republica Moldova intr-un cimp minat de potentiale conflicte interne. In aceste circumstante formarea natiunii politice moldovenesti devine o perspectiva ireala. Patrie fara compatrioti Afirmarea Republicii Moldova ca stat poate avea loc doar in cazul in care toti cetatenii vor fi cointeresati in pastrarea integritatii si prosperitatii lui. Pentru aceasta populatia actuala a Moldovei trebuie sa suporte o schimbare calitativa, transformindu-se intr-o comunitate de oameni, numita natiune. Formarea si consolidarea natiunilor etnice europene in cadrul unor state-natiuni a avut loc in secolele XVIII-XIX. Astazi, in secolul XXI, cind procesele etno-sociale globale au dus la un amalgam fara precedent de rase si popoare, procesele etnopolitice in noile state au loc prin formarea natiunilor politice sau natiunilor civile, cum li se mai spune. Esential pentru natiunea politica este apartenenta oamenilor (ce formeaza aceasta natiune) la un anumit stat, adica principiul cetateniei politice. Natiunea politica spre deosebire de natiunea etnica, de regula, este multinationala, adica este alcatuita din oameni de diferite nationalitati si chiar rase. In acest sens, in limitile tuturor natiunilor europene moderne natiunile etnice au regenerat in natiuni civile.Cu toate acestea, natiunea politica moderna europeana, fiind transnationala ca continut, isi pastreaza in plan culturologic forma nationala. Este vorba despre rolul decisiv al culturii poporului titular care a dat denumirea statului si care constituie scheletul societatii civile al acestui stat. Astfel identitatea etno-culturala a componentei etnice de baza – a poporului titular, este a doua conditie determinanta pentru existenta natiunii politice. Remarcabilul fotbalist al contemporaneitatii Zidane, fiind arab de origine, se considera francez din punct de vedere al identitatii cultural-civile. Dupa cum a relatat fotbalistul intr-un interviu, patria lui este Franta, iar Algeria este doar locul de bastina al stramosilor sai. Anume o asemenea abordare este caracteristica pentru natiunea politica moderna. Insa in cazul Republicii Moldova aceasta logica fireasca a lucrurilor deseori schiopateaza. Pentru confirmarea acestei constatari este suficient sa treci in revista publicatiile ce se refera la problema formarii natiunii politice in Moldova, afisate pe portalul AVA.md. Majoritatea autorilor acestor publicatii, fiind reprezentanti ai minoritatilor nationale din tara noastra, si care pe parcursul a mai multor ani asa si nu s-au ostenit sa insuseasca cat de cat elementar limba moldovenilor, nemaivorbind de patrunderea in esenta culturii lor nationale, lupta cu o inversunare, demna de alta primenire pentru “curatenia” identitatii etnoculturale moldovenesti, diferita de cea romaneasca. Tot aici ii regasim si pe unii reprezentanti ai intelectualitatii nationale, care, din anumite motive (cineva dintr-o logica inerta, altcineva din interes personal) au ramas pe pozitiile ideologice ale imperialismului rus, propavaduitor al teoriei insultatoare pentru demnitatea nationala a bastinasilor, despre cele doua popoare moldovenesti, purtatoare a doua limbi si a doua culturi diferite: moldoveneasca si romaneasca. Potrivit lor, moldovenii din dreapta Prutului, care pe parcursul istoriei s-au dezvoltat in conditii etno-culturale firesti, in absenta oricarei opresiuni nationale, contrar logicii comune s-au pomenit subjugati de cultura romaneasca, chipurile, straina lor si si-au pierdut identitatea etnica adevarata. In timp ce moldovenii basarabeni si cei din Transnistria, suferind doua secole de opresiune nationala si aflindu-se intr-un carantin cultural rigid, izolati de compatriotii sai de peste Prut, inclusiv de principalele centre nationale de dezvoltare spirituala, ca prin minune si-au putut pastra identitatea national-culturala autentica. In conformitate cu aceasta logica perversa reiese ca Imperiul Rus n-a fost o binecunoscuta inchisoare pentru popoarele cucerite, ci a fost o adevarata oaza etno-culturala in care, chiar aschiilor de poporatii mici medievale, cum a fost spre exemplu cea moldoveneasca in componenta imperiului tarist, li s-au creat conditii favorabile pentru a se constitui in adevarate natiuni. Daca se va insista pe aceasta logica si mai departe , nu ne vom mira intr-o buna zi, ca cineva din pretinsii patrioti-moldovenisti, profund marcat de extazul servilismului pro rus, va propune ca si imnul oficial al Republicii Moldova sa devina faimosul „Doamne, ocroteste-l pe tar”, iar pupatul duios al cizmei cotropitorului strain sa fie decretat ca ritual national in Moldova neromaneasca.Consideram ca astfel de aberatii conceptuale se perinda pe meleagurile noastre doar datorita faptului ca moldovenii din Republica Moldova imbratiseaza o identitate nationala erodata. In acest peisaj politic si cultural de minune se inscrie si ceata pestrita a asa-numitilor „patrioti moldoveni” si tutori ai identitatii speciale moldovenesti, care si-au facut afacere profitabila din fluturarea steagului pericolului unionismului romanesc. In acest context nu ne mira faptul ca aclamatiile pretins patriotice ale acestor insi nu se faceau auzite de fel atunci cind partidul lui Voronin propunea alaturarea Moldovei la uniunea interstatala Rusia-Bielarusi. O asemenea reactie era si de asteptat. Tot zelul patriotic al galagiosilor nostri moldovenisti dispare acolo unde pornesc interesele Rusiei, interese pe care ei le deservesc cu atita ardoare in Moldova si, banuim noi, nu fara un profit personal mercantil. De obicei lichelismul pro moscovit al gastii romanofobe de la Chisinau este fardat pretentios cu un strat gros de rationamente de ordin economic. Iata, de exemplu, cum interpreteaza aceasta tema unul din cei mai inflacarati adepti ai moldovenismului romanofob, care recent din nou si-a incredintat reflectiile portalului AVA.md. „Este important de retinut ca din punct de vedere economic Moldova nu are vre-un viitor fara Rusia. Spre deosebire de relatiile economice cu Romania, economia Moldovei este complementara celei ruse si bieloruse. De aceea o varianta mai potrivita de interactiune economica pentru Moldova decit cea cu Rusia si Bielorusia, in principiu nu poate fi.”Uite-asa, scurt si fara nici un drept de apel. Reiese, ca toate declaratiile si aspiratiile de integrare europeana a Moldovei nu sunt decit niste aberatii, iar economia moldoveneasca trebuie ajustata in mod obligatoriu la standardele rusesti si bieloruse. Si nu conteaza, ca modelul economic propus de moldovenisti este deja depasit si ca tehnologie, dar si ca organizare a procesului economic. Important este ca acest model corespunde simpatiilor lor geopolitice si favorizeaza Rusia, fara care „onoratii” nostri moldovenisti nu-si inchipuie viata. Tocmai de aceea nu ne trezeste mirare urmatorul pasaj din asertiunea publicata de acelas autor: „In plan umanitar doar cu ajutorul Rusiei Moldova isi va putea pastra identitatea spirituala si statala, evitand „dizolvarea” sa in romanismul nationalist.” Uite ca dupa aceasta afirmatie lucrurile deja se limpezesc definitiv. Cum spune un proverb intelept, sensul caruia nu intentionam sa-l atribuim unei persoane concrete, da-i prostului icoana, si el si-a sparge capul. In acest context un lucru ne pare curios, cam de ce Rusia ar trebui sa fie cointeresata in pastrarea identitatii spirituale si statale a moldovenilor? De unde s-a iscat atita „grija” si „dragoste” a rusilor pentru moldoveni? In secolul nostru, ce se caracterizeaza prin atitea confruntari geopolitice dure, suntem tentati sa presupunem ca atitudinea Rusiei fata de Moldova este dominata nu de sentimente platonice, ci mai mult de niste interese vadit mercantile. Iar daca presupunerea noastra este adevarata, iar aceasta este mai mult decit probabil, atunci este clar de ce vorbitorii de limba rusa din Moldova evolueaza de pe pozitii romanofobe in apararea moldovenismului vulgar. In primul rind, ei isi apara propriul confort lingvistic si cultural, iar in al doilea rind, apara interesele geopolitice ale Rusiei, care din punctul lor de vedere coincid cu reprezentarile lor despre confortul comportamental personal. In spatele pozitiei pretins patriotice, trimbitate cu atit zgomot de bravii nostri moldovenisti, se ascunde un banal servilism fata de Rusia in speranta ca acest lucru va fi observat si pe masura rasplatit. Si nu conteaza faptul ca in cele mai dese cazuri interesul Rusiei, atat de apreciat de catre moldovenistii romanofobi, nici pe departe nu coincide cu interesul Moldovei. Aici e timpul sa ne aducem aminte de o alta celebra fraza, care atribuie patriotismului loc de ultim refugiu pentru ticalosi. Din pacate aceasta retorica traditionala antiromaneasca in Moldova se alimenteaza din afara tarii. Si daca pe timpul Imperiului Rus aceasta situatie isi gasea usor explicatie, atunci in Rusia democratica acelasi lucru devine un nonsens. Este vorba de tentativele Rusiei de a interveni in treburile interne ale Moldovei sub pretextul apararii drepturilor conationalilor rusi in Moldova. Trebuie de mentionat, ca este explicabila politica statului Rus de a-si apara interesele cetatenilor sai aflati dupa hotare. Este o practica obisnuita pentru orice stat care se respecta. Insa in documentele oficiale ruse, de exemplu, in conceptia politicii externe se mai aminteste despre inca o categorie de oameni de peste hotarele Rusiei, care beneficiaza de aceiasi „protectie”. Este vorba despre asa-numitii compatrioti, oameni fara cetatenie ruseasca, dar care benfeciaza de protectia statului rus doar datorita faptului ca sunt purtatorii culturii ruse si in primul rind ai limbii ruse. Astfel, in conformitate cu aceasta practica o buna parte a cetatenilor Republicii Moldova devin compatrioti pentru statul rus, ceea ce ar veni sa insemne ca Moldova, deja, nu mai reprezinta pentru ei o patrie. Dupa cum s-a exprimat adineaori unul din acesti compatrioti rusi de la Chisinau - Moldova nu este patria lui, ci locul unde el se afla intr-o deplasare de lunga durata. Si anume din acest mediu socio-cultural moldovenistii romanofobi isi recruteaza cel mai des adeptii in Moldova. In aceasta situatie alarmanta pentru Republica Moldova creste rapid numarul cetatenilor moldoveni, care considera ca statul moldovenesc nu are vre-o perspectiva de dezvoltare independenta. Este in crestere evidenta si numarul acelor oameni care vad unica salvare in unirea politica a Moldovei cu Romania. Iar numarul cetatenilor care sunt gata sa emigreze cu „primul tren” din Moldova ia proportii dezastruoase. Evident, ca prosperarea unui stat in conditiile in care majoritatea cetatenilor nu se simt patrioti este practic un obiectiv greu de realizat. In esenta, proiectul statului moldovenesc se afla la limita falimentului, iar toate discutiile despre natiunea politica moldoveneasca in aceste conditii devin doar o indeletnicire intelectualista a persoanelor cu ambitii de grafomani. Incotro va merge Moldova ?Viitorul, spre deosebire de istorie care prezinta trecutul ca un torent petrificat de evenimente finite, intotdeauna este tesut din alternative. Oamenii prin actiunile lor pot modela viitorul in functie de vointa si abilitatile manifestate. In acest sens, un pronostic negativ nu trebuie tratat ca o sentinta fara drept de recurs, ceea ce inseamna ca Republica Moldova si poporul ei continua sa confrunte viitorul ca o serie de oportunitati alternative. Momentul de esenta in acest caz consta in abordarea corecta a scopului de baza si a metodelor de atingere al acestuia, care trebuie sa fie cat mai realiste. Problema majora a proiectului statal Republica Moldova consta nu in lipsa unor resurse naturale pe teritoriul ei sau in asezarea geopolitica dubioasa. Carenta principala se ascunde in mintile oamenilor, care nu gasesc destule motive pentru a lupta cu randament maximal sau chiar cu sacrificiu pentru existenta statului moldovenesc. O asemenea stare de delasare este caracteristica atit pentru moldoveni, ceea ce este in sine un moment determinant, cit si pentru minoritatile nationale, atitudinea carora agraveaza si mai mult situatia. Concluzionind, putem spune ca corabia statalitatii moldovenesti naufragiaza din cauza lipsei unui continut ideologic adecvat. In acest sens, istoria abunda in exemple despre rolul decisiv al factorului culturologic in formarea unei statalitati viabile. Spre exemplu, unul din generalii prusaci – castigatorii bataliei de la Sadova, in rezultatul careia a aparut Germania moderna, fiind intrebat, cine este adevaratul erou al acestei victorii, a dat un raspuns devenit remediu-etalon pentru procesul de edificare a statului. Comandantul militar i-a rezervat-o rolul principal in procesul de constructie a statului german unificat dascalului din scoala, care a educat soldatul prusac ce a invins in batalia de la Sadova. In Republica Moldova, invatatorul este pus in conditii incompatibile cu educarea cetateanului – patriot al statului national. Problema nu e doar in remunerarea materiala insuficienta a muncii pedagogului, ca si a intregii intelectualitati pe ansamblu. Programele scolare si practica pedagogica la disciplinele de baza care educa cetateanul, sunt in mare rupte de realitate, tributare sabloanelor educationale din perioada sovietica. La nivelul politicii oficiale continua linia antinationala de identificare a unei culturi moldovenesti deosebite de cea romaneasca. Separatismul cultural, care-i transforma pe moldoveni intr-un popor lipsit de radacini culturale, si din aceasta perspectiva, in consumatori ai unor valori culturale denaturate, este elementul de baza al politicii de stat. Detinatorii puterii se afla in continuu razboi cu intelectualitatea nationala pe care o suspecteaza, pe buna dreptate, de lipsa de loialitate fata de politica moldvenismului vulgar. E suficient sa ne amintim cum in pofida aprecierilor lingvistilor de la Academia de Stiinte, autoritatile au introdus in Constitutia tarii termenul de limba moldoveneasca, fapt care scindeaza societatea, reorientandu-i energia de la problemele vitale. Puterea promoveaza o politica similara in raport cu disciplina de istorie nationala in scoli si universitati, incercind in asa mod sa mentina in constiinta oamenilor, identitatea nationala separatista moldoveneasca, implementata cu atita sirg inca de ideologia imperiala tarista. Fara indoiala, in ultimele doua secole moldovenii Basarabiei si Transnistriei au fost obiectul unei influente puternice a factorilor ideologico-politici si culturali rusesti. Nu in toate cazurile aceasta influenta a avut un impact pozitiv asupra populatiei bastinase, situatia reala fiind in dezacord cu tabloul prezentat in cadrul teoriei poleite despre prietenia de veacuri dintre poporul rus si cel moldovenesc. Cum este si firesc, realitatea istorica este mult mai policroma si mai complexa decit incearca sa ne-o prezinte adeptii cliseelor ideologice. Limitandu-ne la aceasta constatare, venim cu precizarea ca in acest articol nu ne punem scopul de a enunta o apreciere valorica a influentei factorului cultural rusesc asupra moldovenilor din Basarabia. Vom constata doar impactul deosebit de mare a factorului ideologic rusesc asupra mentalitatii moldovenilor, inclusiv si asupra perceptiei lor despre propria identitate nationala. Cu toate acestea, si chiar in pofida acestei influente moldovenii si-au pastrat intacte elementele de baza ale culturii nationale, care o fac parte organica a spatiului etnoculural romanesc. Acest sentiment al comunitatii culturale romanesti este astazi, in virtutea unor factori istorici cunoscuti, intr-o anumita masura inca amortit la paturile cu un grad de cutura mai scazut ale societatii moldovenesti. Insa, daca ne deplasam spre nivelurile mai cultivate ale poporului, gradul de constientizare a apartenentei la identitatea etnoculturala romaneasca creste in progresie geometrica. Si acest adevar incontestabil suna ca o condamnare fara drept de apel adeptilor moldovensmului vulgar, care incearca cu disperare sa explice desteptarea constiintei nationale romanesti la moldoveni prin uneltirile nationalistilor. Moldova zilei de azi oscileaza intre doua modele de dezvoltare. Unul din ele se realizeaza astazi la nivelul politicii de stat si se caracterizeaza in plan politic si cultural prin proliferarea moldovenismului vulgar si a romanofobiei. Inaintand pe aceasta cale moldovenii risca conservarea starii deformate a propriei identitati nationale, sunt condamnati la stagnare culturala permanenta cu consecinte nefaste pentru statutul lor social si politic in societate. In acelasi timp politica moldovenismului vulgar este un stimulent excitant puternic pentru intelectualitatea nationala, care prin definitie niciodata nu se va conforma cu aceasta politica de umilire nationala si care mai devreme sau mai tirziu va reaprinde in memoria poporului flacara avintului revolutionar similar celui din 1989. Reeditarea revolutii emanciparii nationale in Moldova, de data aceasta va duce cu o probabilitate sigura la desfiintarea statalitatii moldovenesti prin procedura de unificare politica a Moldovei cu Romania. Unicul neajuns al acestui final logic consta in faptul ca orice revolutie, pana asi atinge scopurile, provoaca suferinte si victime omenesti. Unica posibilitate de a evita consternarile revolutionare si gravele suferinte, ce insotesc orice revolutie, consta in alegerea constienta a caii de dezvoltare evolutiva prin promovarea politicii de stat indreptata spre constituirea natiunii politice moldovenesti de tip european. In acest context statul trebuie sa renunte irevocabil la promovarea politicii moldovenismului vulgar, sa renunte la existenta identitatii etno-culturale moldovenesti diferita de cea romaneasca, la fel sa abandoneze falsul istoric despre existenta celor doua limbi si culturi diferite: moldoveneasca si romana. Natiunea politica moldoveneasca poate fi construita doar in baza componentei etnoculturale romanesti, reprezentantii careia in Republica Moldova sunt moldovenii din Basarabia si cei din Transnistria. Recunoasterea acestei realitati ar consemna faptul, ca in Europa exista o singura natiune etnica romaneasca, ce locuieste pe teritoriul a doua state romanesti : Romania si Republica Moldova. Or, in limitele a doua state romanesti se formeaza doua natiuni politice, avand ca temei componenta etnoculturala romaneasca, insa si cu anumite particularitati distinctive. Natiunea politica moldoveneasca se va deosebi in acest caz de natiunea politica romaneasca, prin aceea ca se va intemeia in baza cetateniei politice moldovenesti si va include in sine componentele etnoculturale rusolingve, importante aici prin continut si influenta culturala. Anume aceasta conditie constituie baza culturologica si politica a existentei statului moldovenesc, in cadrul caruia minoritatile nationale isi identifica posibilitati mai mari de realizare a intereselor lor. Este important de retinut, ca majoritatea minoritatilor nationale rusolingve si deocamdata o parte consistenta din moldoveni nu privesc cu ochi buni perspectiva unirii Moldovei cu Romania. Astfel se explica viabilitatea si popularitatea retoricii antiromanesti in anumite cercuri ale societatii moldovenesti. Dar cu astfel de tendinte romanofobe integrarea Republicii Moldova in Europa devine imposibila. Perspectiva europeana necesita un efort sustinut si abordari noi pentru a depasi fantomele si fobiile trecutului. Si ca prim