634

Iata ce ar trebui sa-i ingrijoreze pe deputati si pe alti demnitari

RADIO MOLDOVA MANIPULEAZA!Toata saptamina dintre 20 si 26 octombrie 2008, in fiecare dimineata am auzit la Radio Moldova emisiuni manipulatorii si propagandistice, si nu ma refer doar la stiri, in care personajul principal, eroul bun e mereu Vladimir Voronin si alti lideri, actori guvernamentali, ci la asa-numita rubrica „Radio magazin” sau emisiunea cu tematica medicala, difuzata vineri dimineata. Si una si alta contin mai degraba publicitate mascata decit informatii utile publicului ascultator. Pacalesc, duc de nas consumatorii de informatie si, daca reclama la produsele si serviciile medicale nici macar nu este conforma cu adevaratele calitati ale lor, aceste programe radio fura la modul direct din buzunarele oamenilor.Programul cu sfaturi de sanatate, difuzat aproximativ la ora 8,30 dimineata, pare sa fie ilegal si imoral pentru ca moderatoarea aduce in studio nu doar un medic, doctor, profesor, tot el functionar inalt la Ministerul Sanatatii, ci si un reprezentant al unei companii farmaceutice, cel mai des chiar directorul ei. In timpul discutiilor de la microfon sunt recomandate anume preparatele acelei firme si chiar se repeta numele lor cu insistenta, sunt promovate si comparate laudativ cu altele. Iar la urma se da un spot publicitar al companiei, fara a fi avertizati ascultatorii ca nu mai aud emisiunea de informare despre sanatate, ci reclama unui produs sau serviciu.Iar dupa stirile de la ora 9 se pune pe post o alta rubrica, de data asta cotidiana, cu durata de aproximativ 5-10 minute, care are genericul „Radio-magazin”, si care contine niste pseudoreportaje, tot pe teme de sanatate, in care niste pretinsi medici, specialisti recomanda produse medicale cu un nume concret si le lauda calitatile. Se dau telefoane si alte date de contact ale producatorilor sau distribuitorilor. Totul cu scop de vindere mai buna a medicamentelor. Dar nici un semnal sonor nu ne anunta ca asta e publicitate si ca se promoveaza preparate medicamentoase, care ar putea efecte negative asupra sanatatii, mai ales daca nu se consuma sub supravegherea medicului.Consider ca si acest program este ilegal si trebuie incetata difuzarea lui. Ba mai mult, ca eroarea sa nu se mai repete, se impune penalizarea exemplara a celor vinovati: firme care au platit astfel de produse media ilegale, dar si difuzorul – Compania Publica TeleRadio Moldova, jurnalistii concreti, precum si sefii lor.
0