Andrei PLESU: Note pentru o tipologie a lecturii

Andrei PLESU | nici asa, nici altminteriNote pentru o tipologie a lecturiiSe citeste din ce in ce mai frugal. Si toti avem o idee – mai mult sau mai putin temeinica – despre motivele acestei fatale anorexii. Dar mai e ceva: si cind se citeste, se citeste, de multe ori, prost. Deviant. Inadecvat. Vicios. Evident, nu exista o reteta universala a lecturii optime. Citi cititori, atitea moduri de a citi. Exista insa citeva categorii mari, a caror simpla inventariere ar avea, poate, un oarecare efect terapeutic. O prima specie de cititor este bulimicul. Pentru el, cartea nu e decit materia unui consum nediferentiat, lacom, asemanator consumului de droguri. Asa cum unii nu pot functiona daca nu aud non-stop, ca zgomot de fundal, radioul sau televizorul, altii intra in sevraj daca n-au de rontait o tiparitura oarecare. Posibilitatea de a ramine singuri cu un gind propriu, de a se cufunda in vidul bogat al contemplativitatii, li se pare o perspectiva infricosatoare. Ca sub-specii, vom mentiona devoratorul de ziare, care la masa, in metrou sau in parc e simpla anexa a unui maldar de gazete policrome, apoi devoratorul de romane politiste si, in sfirsit, amatorul de literatura in genere, traitor in universuri paralele, emotiv, rafinat, degustator de fictiuni si pescuitor de metafore, suparat pe filozofii care n-au „simtul concretului“ si se pierd in speculatiuni din care lipseste patosul vietii (ceea ce, pina la un punct, e adevarat). Inca o sub-specie: cititorul „bransat“, cu lecturi la zi. Nu mai pierde timpul cu clasici rasuflati. Rumega doar ultimele aparitii de pretutindeni. Si ii plac toate. O alta categorie e aceea a cititorului specializat. Nu mai citeste de mult pentru placerea proprie. Trebuie sa se tina la curent cu progresele domeniului sau, drept care despoaie toate periodicele care ii vin la indemina, alearga pe Internet, se speteste cautind sa faca rost de monografiile cele mai proaspete. Candida si, in fond, recomandabila e lectura sistematica: se fac liste de carti „obligatorii“, pe autori sau pe teme, si se trece la lucru, cu creionul in mina. E lectura de tip scolar, inevitabila pina la o anumita virsta. (Fiecare virsta are, in mod normal, ritmuri si optiuni specifice: a citi la 60 de ani ca la 15 e suspect…). Intre cititorii „de idei“, se disting cei care se concentreaza asupra autorului citit, cu programul strict de a-l intelege in mod adecvat, si cei care citesc pentru a-si confirma tezele proprii, fie regasindu-le in textele altora, fie luind textele cu pricina drept substanta de contrast. O specie aparte, foarte raspindita de la o vreme, este aceea a cititorului suspicios. Motivatia lui e detectiv-ideologica: citeste pentru a demasca. Vrea sa-l prinda, ma-ntelegi, pe autor cu ocaua mica: nu cumva e fascist? Nu cumva e cripto-comunist si securist? Nu cumva e nepatriot? Nu cumva e homosexual? Sau anti-homosexual? Nu cumva e antisemit? Sau cam prea pro-semit? Poate ca e francmason sau evreu sau spion. Poate ca e un plagiator de duzina. Poate tine cu Basescu. Sau cu Patriciu. Poate are afaceri necurate. Si daca el personal nu pare sa aiba defecte la vedere, poate ca ceva nu era in regula cu taica-sau. Sau cu vreun frate. Sau cu prietenii. A te apropia de un text cu aceasta mentalitate de anchetator e a deveni imun la orice forma de bucurie si a te abona, constiincios, la hepatita cronica. Nu se poate frecventa nici un teritoriu al culturii, cu deprinderi politienesti. In ce ma priveste, cred ca lectura matura si fertila este lectura dictata de un orizont de interogativitate propriu. Ai o intrebare anumita, ai o preocupare dominanta si citesti pentru a cauta repere, provocari ajutatoare, solutii. Citesti in plasa unei problematici antecedente. O asemenea lectura orientata are cel putin doua avantaje: (1) e superior selectiva, te ghidoneaza in labirintul descurajant al bibliotecii si (2) pune ordine chiar si in ceea ce poate fi, la un moment dat, lectura intimplatoare. Cind ai obsesivitatea buna a unei intrebari vii, tot ce-ti cade in mina poate fi revelator, de la ziar la roman, de la roman la tratat. Cind ne lamentam ca se citeste putin, ar trebui sa ne gindim, cit de cit, si la calitatea lecturii. Si sa nu ne facem un idol dintr-o ocupatie care nu are sens decit… daca chiar are unul. A fi „intelectual“ nu inseamna strict a tine tot timpul in mina o carte. Un intelectual se defineste mai ales prin ceea ce face cind nu citeste: cind reflecteaza, cind sta de vorba, cind tace, cind ride, cind se roaga. In rest, aproape totul este permis, daca dozajul e corect. In materie de lectura, e buna si nitica gurmandiza, si ceva amor destept pentru literatura, si un pic de antrenament de specialitate, si oarecare zel sistematic si, mai ales, focalizarea tenace asupra unui set de intrebari. Singura lectura cu adevarat inutila si vinovata este lectura suspicioasa: profesionistul ei are psihologia mistretului, lasat liber intr-o inocenta si vulnerabila gradina de zarzavat.