694

Mizeria "analizei"

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=236&cmd=articol&id=8914Sever VOINESCU "Nu stiu cine a introdus in mintea oamenilor convingerea ca o analiza buna este aceea care imparte, cit mai echilibrat, vinovatiile. Dar si ca, din contra, o concluzie care identifica precis raul, il numeste ca atare si il vitupereaza este, dimpotriva, un esec al spiritului analitic. In general, indiferent de situatie, apari drept intelept daca ai grija sa amendezi ambele parti ale unei situatii tensionate, chiar daca acea situatie este chiar o crima. Se aud voci care spun chiar ca evreii au si ei partea lor de vina pentru Holocaust. In cazurile cele mai multe, dovada clara a inteligentei, a spiritului sanatos si a cunostintelor este aceea de a submina distanta fireasca, naturala, dintre statutul victimei si statutul calaului-agresor. Mai ales daca agresorul e atit de mare si de fioros incit ti-e cam frica sa-i spui in fata ceea ce este, iar victima e mica si slaba, astfel incit nu ai nici o problema sa o tragi oleaca de urechi. Georgia este, astazi, vag admonestata cam de aceiasi oameni care tocmai cazusera in extaz in fata celui mai desantat spectacol de fals totalitar pe care l-a vazut secolul acesta tinar – ma refer la grandios-mincinoasa deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Eu cred ca a invinovati Georgia pentru ceea ce i se intimpla acum este moralmente identic cu gasirea vreunei culpe poporului evreu pentru Holocaust. Cind raul se dezlantuie in cele mai atroce forme cu putinta, nimic nu poate si nu trebuie chemat in favoarea sa. Putem imparti culpe cind avem situatii conflictuale care nu au degenerat, inca, intr-un razboi cu victime civile. Cind avem de-a face cu o actiune de genul celei pe care Moscova o indreapta impotriva Tbilisi-ului de citeva zile incoace, mi se pare inacceptabil sa mai scotocesti dupa culpe in toate partile, cu gindul prestabilit ca greutatea lor trebuie sa fie cit de cit egala. Din pacate, invadarea Georgiei de catre Rusia ne-a prins in plina astenie etica. Sintem incapabili sa mai recunoastem raul, chiar daca ne rinjeste, singeros, la fereastra. Am auzit, siderat, reactia liderilor acestei Europe in care traim, si dumneavoastra, si eu. Presedintele Sarkozy a gasit ca e firesc ca Rusia sa protejeze militar minoritatea rusofona din afara granitelor sale. La rindul ei, cancelarul Angela Merkel a spus ca ambele parti sint vinovate de acest razboi. In timpul acesta, toata lumea umbla, cind la Moscova, cind la Tbilisi, cu un acord de pace care dezavantaja flagrant Georgia si care, practic, legitimeaza intreg comportamentul rus in zona. O asemenea demisie morala nu a mai cunoscut Europa de multa vreme! ...."Restul la link.
0