De ce moldovanul nu merge la psiholog (Fabula)

Bricelede Alecu DoniciEram in hotarare de fabuli sa ma las,E grea aceasta cale la muntele Parnas;Dar unchiul, care strange nepotului avere,Ce vrea de la el cere.Asa un unchi al meu,Usoara sa-i stea tarna si sufletul ferice,Prin testamentul sauMa leaga ca sa public o fabula de brice;Plinesc a lui vointa ca sfanta datorie.El imi spunea c-odata, intr-o calatorie,Stand sara la popas,Gasi un vechi prieten, cu care a si mas.Ei de cu seara-n vorbe de ras, de desfatare,Cu pace-au adormit.A doua zi, cand unchiul din somnu-i s-a trezit,Pe scumpul sau prieten vazu in alta stare.Acesta la o masa-n oglinda se uitaSi-asa de greu ofta,Ca iti venea a credeCa-n ea pieirea-si vede.— Ce-ti este, frate draga — ii zise unchiul meu —Au nu cumva ti-e rau?— Oh, nu — raspunse cela — sunt sanatos, sunt bine;Dar e o-mprejurare mai trista pentru mine,Ca trebuie sa ma radSi barba mi-e ghimpoasa ca frunza cea de brad.— Atata-i tot, se vede ca brice ai tampite?— E prea adevarat,Eu unul ma tem, frate, de brice ascutite.— Apoi nu-i de mirat,Tu insuti iti faci raul. Intreaba si-ti vor spuneToti cei ce se rad singuri: ca tu cu brice buneTe-ai rade mult mai lesne si mai nevatamatDecat cu cutitoaieCe pielea ti-o despoaie.A unchiului idee ca sa v-o lamuresc,Rog sa luati aminte:Ca unii se ferescDe oamenii cu minteSi sunt mai bucurosiDe cei la cap cam grosi.