Intrebarea din titlu nu este retorica defel, cum s-ar parea la prima vedere. In primavara lui 2009, Vladimir Voronin, ultimul presedinte comunist din Europa (daca facem abstractie de belarusul Lukasenko), urmeaza sa predea cheile de la buncarul de comanda al statului moldav, plin inca de fiare vechi, pesmeti si conserve coclite din rezervele alimentare ale armatei sovietice. Voronin va trebui sa plece de la timona statului din doua motive. In primul rand, pentru ca ii expira mandatele consecutive prevazute de Constitutie si, in al doilea, pentru ca, in mod real, partidul comunistilor nu are de unde sa mai stoarca nici douazeci la suta din voturi. Douazeci la suta inseamna cam jumatate de milion de voturi si ar trebui sa dispretuiesti prea mult acest popor ca sa admiti ca in sanul lui mai exista jumatate de milion de fraieri dispusi sa-si taie craca de sub picioare cu secera si sa-si aplice lovituri in moalele capului cu ciocanul. Faptul ca unele sondaje deja ii dau pe comunisti ca si invingatori nu mai surprinde pe nimeni. Bine ar fi daca macar opozitia s-ar autosesiza si ar contracara efectele acestor manipulari care pregatesc psihologic opinia publica pentru fraudele de proportii de pana la si din timpul alegerilor. Dar acest lucru i-ar sta in puteri doar unei opozitii reale, nicidecum celei care se harjoneste pe toloaca politicii moldovenesti cu permis de la presedintie, prinzand fluturi sau vanand maidanezi ca sa-i creeze astfel lui Voronin ambianta necesara pentru a-si vedea in liniste de treburile clanului sau. Deocamdata, singura formatiune care prezinta semne clare de opozitie organizata si eficienta este Partidul Liberal Democrat, condus de Filat. Asta o spun toti observatorii impartiali de aici si de oriunde. Acelasi lucru il confirma indirect si regimul comunist de la Chisinau, impreuna cu satelitii sai, care si-a pus toate tunurile pe acest partid, blocandu-i doua initiative importante si de larg sprijin popular: libera circulatie la frontiera cu Uniunea Europeana si alegerea prin vot direct a presedintelui si a unei jumatati din corpul legislativ. Ultima actiune a puterii comuniste impotriva PLDM trebuie sa ne dea de gandit tuturor. Prin interpretarea arbitrara a Constitutiei, Comisia Electorala Centrala a pus pe linie moarta vointa a peste doua sute de mii de semnatari ai initiativei de convocare a unui referendum. Cine garanteaza ca nu se va intampla la fel si cu voturile alegatorilor dupa un scrutin pe care comunistii il vor pierde si vor trebui sa-si recunoasca infrangerea? Cunoscand din experienta politica a lumii contemporane ca bolsevicii nu renunta la putere fara lupta, este de presupus ca un asemenea act de predare-primire a puterii sa iasa cu mare scandal. Cum ar fi de procedat insa in cazul in care Voronin pune piciorul in prag, se baricadeaza cu structurile de forta si nu vrea sa cedeze puterea pe cale constitutionala? Toate derapajele sale antidemocratice de pana acum ne legitimeaza sa lasam aceasta intrebare deschisa. Se stie ca puterea este un drog, iar comunistii, care au fost drogati inca de Lenin si Stalin, sunt foarte dependenti de el. Daca ii lipsesti de doza necesara, trebuie sa te astepti la reactii foarte violente din partea lor. Numai niste indivizi drogati de comunism isi pot permite sa sechestreze computerele adolescentilor ori sa-i sufoce de vii pe copiii nostri cu cravatele lor pioneresti. Si Ceausescu arata ca un drogat atunci cand isi tinea ultimul discurs in fata multimii dezlantuite din fata palatului. In opt ani, Voronin si-a trait, cu varf si indesat, traiul patriarhal si si-a mancat malaiul prezidential. Si daca in cateva luni va trebuie sa plece, nu vedem ce anume l-ar impiedica sa o ia pe alta cale decat a preferat sa mearga Ceausescu.