
Stimate doamnelor, stimati domni care va duceti traiul in al douazeci si unulea veac, in epoca globalizarii si a unificarii spatiilor culturale, intr-o lume in care drepturile elementare si demnitatea umana inghesuiesc din ce in ce mai mult la perete comunismul, ipocrizia, dictatura si violenta… In micuta, dar frumoasa bucatica de pamant dintre Prut si Nistru oameni harnici, blanzi si sanatosi, dar parca mult prea nedreptatiti de soarta abatuta din est asupra lor, fac umbra pamantului.Spiritului omenesc ii este dat sa se manifeste in concordanta cu ceea ce simte si cu ceea in ce crede, in caz contrar acesta sufera mutatii, fiind nevoit sa se adapteze unei ordini nefiresti a lucrurilor. De aici decurg majoritatea problemelor pe care le are societatea din actuala RM. Anomia generalizata, crimele, somajul, saracia, ratacirea si multe altele – toate acestea sunt urmari ale unui spirit deformat de niste capcauni ale caror interese umane(?) sufoca personalitatile normale, cu o minte sanatoasa, capabile sa miste lucrurile in directia benefica atat pentru ei, cat si pentru ceilalti membri ai societatii.RM este o zona in care experimentele capata cele mai hidoase forme, locul in care copiii iau locul maturilor intr-un teribil spectacol al modernitatii imaginate, reprezentanta dirijata cu un sadism nelimitat, manat de o inconstienta izvorata din greselile unui trecut si a unei copilarii pierdute fara voie. Istoria este uneori cruda, creeaza monstri, iar monstrii au proprietatea de a supravietui mai mult decat ar fi nevoie pentru ca cei din jur sa-si dea seama pe cine poarta in carca.