Discutii la Cotroceni: Pericolul cel mai mare pentru Republica Moldova este o „solutionare” a conflictului transnistrean in inte
Rusia erodeaza relatiile dintre Republica Moldova si Romania * Chisinaul arunca Bucurestiului vina pentru esecurile proprii * Ungaria joaca in R. Moldova un rol mai activ si mai eficient decat Romania * Pericolul cel mai mare pentru R. Moldova este o „solutionare” a conflictului transnistrean in interesul Rusiei * In 2009, ideea UE va fi mai atractiva pentru electoratul moldovean, decat solutionarea conflictului transnistrean * Uniunea Europeana este „prezenta absenta” in R. Moldova * Cetatenia romana trebuie gandita ca un model de europenizare a tarii noastre * Dupa 2009, in interiorul societatii va fi „o explozie”. Acestea sunt ideile principale ale conferintei internationale „Romania si Republica Moldova in contextul integrarii euro-atlantice”.Jurnalista Stela Popa a realizat in exclusivitate pentru UNIMEDIA un reportaj de la acest eveniment, pe care va invitam sa-l urmariti mai jos. La inceputul acestei saptamani am avut sansa sa fiu prezenta la Muzeul Cotroceni, la conferinta internationala „Romania si Republica Moldova in contextul integrarii euro-atlantice”. La eveniment lume multa si de calitate: fosti ministri, ambasadori, reprezentati ai MAE, DRRP, presedintie, analisti, lideri ai studentilor basarabeni de la Bucuresti, istorici, jurnalisti etc. Intr-un cuvant, am ramas placut surprinsa sa vad interesul de care au dat dovada cele circa 150 de persoane venite la acest seminar, dar si mai bine mi-a parut cand mi-am intalnit concetatenii de la Chisinau veniti special pentru acest eveniment. Printre participanti au fost Vitalia Pavlicenco, Mircea Druc, Valeriu Saharneanu, Iuliana Gorea-Constin, Mihai Rusu, Veaceslav Tibuleac, Vlad Spanu, Vlad Lupan, Alexandra Can, Alecu Renita etc. Moderatorii discutiei au fost prof univ. dr. Ion Bulei (ISPRI, Romania) si Vlad Spanu (Moldova Foundation, Washington), iar vorbitorii principali: istoricul Andrei Brezianu, sociologul Dan Dungaciu, expertul Vlad Socor si analistul Vlad Lupan. Cum si cand sa fie semnat un tratat... care nu exista?Una dintre temele cele mai discutate la Cotroceni a fost cea legata de tratatele sau acordurile dintre cele doua state. Au fost exprimate mai multe pozitii, pe care le-as descrie astfel.1. Despre un tratat se poate vorbi numai dupa alegerile din martie 2009Rusia este angajata intr-un joc cu bataie lunga, sustine istoricul Andrei Brezianu, iar unul dintre obiectivele sale majore este R. Moldova. In ciuda acestui fapt, sau tocmai de aceea, Republica Moldova si Romania, afirma istoricul, trebuie sa fie in relatii reciproc avantajoase si nu de determinare si conditionari. Relatia dintre cele doua state, crede Brezianu, trebuie reconfigurate si apropiate cat mai aproape de firesc. Este nevoie de „o relatie degajata de apasarile prologului comunist la istoria recenta, de o relatie descatusata de amprentele dictatului si invechitele sechele ale mentalitatilor totalitare”. In ceea ce priveste Semnarea tratatului de Trafic la Frontiera, Brezianu sustine ca trebuie mentinut de catre Romania cu multa diplomatie, pana dupa alegerile din 2009, si nu trebuie de dat curs impulsurilor de moment sau presiunilor, indiferent de unde vin ele.2. Tratatul nu poate fi semnat, pentru ca el nu existaPozitia aceasta a fost exprimata cel mai clar la seminarul international de catre sociologul Dan Dungaciu. Un tratat nu este un document pe care o parte il redacteaza si il duce celeilalte sa il semneze, iar daca aceasta nu o face, incepe criza. „Un tratat e ca un tangou: se „danseaza” in doi. Adica devine – daca devine! – expresia unor relatii care exista – daca exista! - la un moment dat intre doi parteneri...”. Astazi, relatiile dintre Romania si R. Moldova sunt blocate, constata vorbitorul. De aceea, la randul sau, tratatul este blocat. Motivul insa nu este faptul ca Bucurestiul ar refuza sa recunoasca „independenta si suveranitatea” unui stat a carui independenta a recunoscut-o... primul, ci altul, unul de interes de stagnare vadita din partea parti moldovene. Nu trebuie puse granite de timp legate de semnarea tratatului, dupa alegeri sau inainte de alegeri: documentul va fi semnat cand el va exista, respectiv atunci cand cele doua state vor avea acele relatii care sa le permita elaborarea unui asemenea document. 3. Nu trebuie semnat un tratat intre cele doua stateIdeea este ca Romania trebuie sa intareasca permanent o conexiune ferma cu Moldova. Aceasta conexiune, slabeste insa de la un an la altul, iar noi, in ultima vreme, din pacate, asistam la erodarea acestor relatii, mai ales ca aici se face tot mai simtita si contributia vecinului de la est, Rusia. Ceea ce este cel mai deranjant pentru basarabeni este faptul ca in toata aceasta invalmaseala de pareri si pozitii, in sfera de interes a acestei ecuatii, este inclus si semnarea Conventiei privind Micul Trafic la Frontiera care vizeaza direct cetatenii nostri, care sunt principalii perdanti ai incapatanarii Chisinaului de a semna Conventia amintita.Mai mult, slabirea acestei conexiuni concrete, Romania – R. Moldova, pare ca este tot mai mult acceptata pana si de unele state membre ale NATO. Astfel, crede Eugen Popescu, directorul Romanian Global News, daca Romania ar recunoaste si ar semna acum acest act mult discutat, nu ar face decat „sa bata in cuie un tratat odios al lui Ribentrop si Moldotov”. El continua „Sa pui parafa democratiei la un asemenea act pare extrem de periculos, iar statul roman nu isi va asuma o asemenea eroare”. Asa precum a subliniat si presedintele Bush, Romania ar trebui sa fie o punte catre Rusia, dar nu un pres, si, mai ales, Romania sa fie atenta la asa zisa „coloana a 5-a a Rusiei, de la Bruselles, Washington si inclusiv de la Bucuresti, deoarece, crede Eugen Popescu, agentura ruseasca, „dupa cum este bine stiut”, este bine platita si intretinuta in scopul propriilor interese. Directorul rgnpress concluzioneaza: „noi trebuie sa fim atenti la acele mesaje pe care ni le expun unii sau altii, interesati si influentati de Rasarit mai mult decat credem”. 4. Tratatul trebuie semnat si cat mai repedeCa la orice discutie, parerile sunt impartite si, fireste, difera. A existat si o opinie opusa fata de cea a primilor vorbitori, cea exprimata de Vladimir Socor. Analistul de la Jamestown Foundation crede ca tratatele trebuie semnate pentru ca numai asa vor putea exista relatii intre cele doua tari. Si daca unii considera ca tratatul este expresia unor relatii intre cele doua state, apoi Vladimir Socor sustine ca „tratatele nu fac decat sa duca la relatii bune”. Parerea a fost singulara si nu s-a insistat prea mult asupra ei. Nu a insistat prea mult nici macar cel care a emis-o.Romania pare prinsa pe picior gresit de R. MoldovaDincolo de problematica tratatului, mai apare o alta problema, a modului in care cele doua state au gestionat relatia dintre ele, in general, dar mai ales modul cum au mediatizat-o.Astazi, subiectul Romania – RM este intr-un unghi neclar. Afirmatia este expusa de fostul prim-ministru al Romaniei Petre Roman. „Am sentimentul ca regimul Voronin dezvolta o suveranitate subsidiara, mascata, deoarece interesul Rusiei din punctul de vedere al strategiei pe care il dezvolta acum este ca Romania sa nu fie prezenta in Moldova. E o strategie care in acest moment da roade bune”. Roman crede ca nesemnarea tratatului privind Micul Trafic la Frontiera este o capcana intinsa Romaniei din partea conducerii de la Chisinau. La fel ca si tratatele!Fostul ministru se arata insa optimist si are certitudinea ca sistemul comunist si Rusia nu vor reusi in R. Moldova nimic semnificativ. Argumentul este unul plauzibil: daca Rusia nu a reusit intr-un regim pur comunist de-a lungul celor 50 de ani de oprimare sa rusifice, de ce ar reusi acum? Nu se poate! La randul ei si Rusia este ambigua, sustine Petre Roman. Federatia stie foarte bine care este situatia in R. Moldova si are o rezerva fata de ce se poate intampla la Chisinau. „Este constienta in primul rand de identitatea culturala si etnica din Moldova si isi da perfect seama ca atat timp cat Romania este un avanpost al NATO si membru al UE e o atractie inevitabila pentru basarabeni”, a conchis fostul prim-ministru al Romaniei. Dincolo de toate acestea, Romania risca sa fie prinsa pe picior gresit de o ofensiva furibunda anti-romaneasca a Chisinaului, care arunca toata vina esecurilor proprii pe Bucuresti.Negocieri directe cu Rusia?La randul ei, Iuliana Gorea – Costin, ex-ambasador al R.M. la CE si buna cunoscatoare a situatiei politice de la Chisinau, a punctat si a intrebat: „Inteleg admiratia fata de capcitatea Rusiei, a presedintelui V. Putin de a-si apara interesele, de a se impune drept mare putere mondiala, in context insa ma intreb cine si cum apara interesele R. Moldova, care este locul romanilor din Basarabia in strategia nationala a Romaniei? Merita oare a purta dialog cu autoritatile oficiale actuale ale R. Moldova, care au ales sa devina slugi ale Rusiei pentru a primi de la acestea o farama de atentie? Nu e cazul oare ca dialogul sa fie purtat direct cu Rusia?”Nu este limpede cat de populara este aceasta idee la Bucuresti, dar asta urmeaza sa vedem de aici inainte. Cu cine mergem spre Europa? Destul de greu acest eventual dialog, totusi. Relatia intre Romania si Rusia inca nu s-a statornicit, iar Romania ar risca sa intre in apanajul Rusiei pe plan international daca ar ajunge sa-i datoreze ceva, crede Vladimir Socor.Un lucru care ar trebui sa preocupe profund Bucurestiul, crede analistul de la Jamestown Fundation, ar fi aparitia unor actori din Uniunea Europeana care joaca un rol mai activ si mai eficient decat Romania in R. Moldova. E o intrebare tulburatoare pentru tara din dreapta Prutului, pentru ca anume Ungaria, explica expertul, a obtinut cele trei posturi cheie in R.M, (comandamentul misiunii de asistenta la frontiera din partea UE, centrul de Acordare a Vizelor si postul de negociator al UE pentru problematica transnistriana). Alta tara cu un mandat nedeclarat, dar care se manifesta la nivel practic si tutorizeaza R.M. spre integrarea Europeana este Lituania, prin urmare toate caile si portile sunt deschise pentru oricine, mai putin insa pentru Romania. Drept exemplu poate fi grupul celor 5 tari, declarate informal, drept prietene in ghidarea tarii nostre pe drumul european si anume: Ungaria, Austria, Lituania, Polonia, Suedia si Cehia. Ca sa fie parte a acestui grup si sa recapete rolul care i se cuvine in R.M., Romania, sustine Vladimir Socor, trebuie sa semneze tratatul. Graba strica treabaAnalistul de la Washington crede insa ca, la moment, pericolul cel mai mare pentru R. Moldova este o „solutionare” in interesul Rusiei a conflictului transnistrean, adica legalizarea printr-o semnatura a prezentei ruse in stanga Nistrului. Astazi, conditiile de reglementare in interesul R. Moldova a conflcitului si interesul european al Chisinaului nu sunt intrunite. Ideea de a cauta o reglementare rapida in pragul lui 2008, sau macar pana la alegerile din primavara lui 2009, s-a dovedit a fi o iluzie periculoasa, sustine Socor. El continua: „Conducerea R. Moldova ar fi mult mai desteapta daca, in campania pentru alegerile din 2009, ar sustine nu platforma de reintegrare a tarii, asa cum si-a propus si a anuntat ca ar dori sa o faca, ci platforma europeana, respectiv indeplinirea Planului de Actiuni RM-UE. Acest tip de platforma este cel mai atractiv pentru electoratul moldovean, indiferent daca vine de la partidul de guvernamant sau de la partidele din opozitie”, a conchis Socor. Ceea ce insa nu ne-a spus analistul de la Jamestown Foundation este ce se va intampla cu noi, adica cu cetatenii din R. Moldova, daca se va semna un acord Chisinau – Tiraspol si care ar legaliza prezenta rusa in Moldova. Ce sanse vom mai avea noi pentru a deveni cetateni ai Europei?Subiectul UE va fi unul minor in campania din 2009?Directia europeana a R. Moldova este acceptata consensual la Chisinau - are dreptate Vlad Lupan. Se apropie insa alegerile din 2009 cand noi vom decide pe care drum mergem mai departe. Desi la nivel politic ideea legata de sustinerea Moldovei de catre Romania in integrarea europeana este complet ocultata la nivel oficial, perceptia publicului de la noi este totusi diferita, iar sondajele confirma acest fapt. Marea majoritate a basarabenilor percep in primul rand Romania ca fiind tara care ne poate ajuta pe drumul integrarii europene. Asadar, discrepanta intre viziunea si perceptia publica difera major de cea politica. Regretabil este insa ca la Chisinau prea putini sunt politicienii care au puterea sa se pronunte azi pe marginea unui parteneriat intre cele doua tari. Oare de ce?Extrem de interesanta mi-a parut ideea ca subiectul „Uniunea Europeana” nu va fi, cel mai probabil, termen de campanie, decat poate in masura in care UE va dori acest lucru. Din pacate, nici Uniunea nu este tocmai vadit interesata fata de ce se petrece in R. Moldova, sustine sociologul Dan Dungaciu, iar ambiguitatile UE, crede el, isi spun cuvantul in planurile concrete care lipsesc. Sociologul afirma ca UE este o „prezenta absenta” in R. Moldova, si explica astfel. Ce e UE pentru cetatenii RM? Cum o vad acestia? Sondajele ne arata o populatie atasata de UE, pe care o vede ca un panaceu si pentru care „UE este un lucru foarte bun”. O populatie nemultumita, insa, fata de Planul de Actiuni sau ceea ce face guvernarea pentru integrare, o populatie care nu stie foarte multe despre UE, dar, mai ales, o populatie care nu isi sanctioneaza liderii cand acestia nu fac ceea ce trebuie pentru integrare. Cum se explica asta? Prin perceptia populatiei, raspunde sociologul. Atitudinea populatiei fata de UE este una statica, nu dinamica, integrarea europeana este perceputa de populatie ca o chestiune de politica externa, nu interna (vezi si denumirea ministerului MAEIE), adica nu cu implicatii directe asupra cetateanului. De unde aceasta perceptie eronata a publicului? Una din explicatii este ca spatiul public din RM, dominat de televiziuni afiliate politic, nu explica ce inseamna UE sau o face intr-un mod festiv, favorabil puterii; informarea predominanta prin televiziunea de stat (55%) induce o imagine falsa, de proces personalizat – presedintele face bine si este laudat la Bruxelles, pe cand integrarea europeana este un proces institutionalizat, care tine mai degraba de politica interna. Cand R. Moldova este insa apostrofata al Bruxelles, acest lucru nu se vede pe ecranele de la Chisinau...Dincolo de toate o oarecare informatie despre uniune ajunge totusi la public. Intrebarea insa este „De unde”? Dezamagirea este ca o proportie covarsitoare este acumulata nu din presa occidentala, ci de la cea moscovita. Or, o presa ruseasca, dintr-o tara care nici de gand nu are sa se integreze in UE, poate ea oare oferi o informatie clara, suficienta si necesara cetateanului nostru? Acest element este un altul care distorsioneaza imaginea despre UE. Televiziunile de limba rusa (care dau 49% informare despre UE si sunt cele mai credibile institutii din R. Moldova!!!) ofera informatii despre UE, dar este evident ca Rusia da un tip de informatia care, in nici un caz nu e cel pe care l-ar da cineva care ar dori sa se integreze cu adevarat in aceasta structura. In concluzie, UE nu este cu adevarat tema de campanie. Nu are cum, pentru ca este rupta de viata de zi cu zi a cetateanului. Este un discurs de fatada, mai degraba.Iata de ce astazi, in Moldova, UE intereseaza moldovenii doar in perspectiva unei angajari la munca in tarile din Occident. E prea putin. Asa cum sugeram mai sus, acel triunghi atat de necesar UE-RM-Cetatean, la noi, din pacate, pur si simplu nu exista. NATO, o idee respinsa la ChisinauCand vine vorba de a accepta NATO in R. Moldova, actuala guvernare respinge cu vehementa aceasta idee, a aratat Vlad Lupan. Este si firesc judecand dupa pozitia pe care o adopta. Integrarea Moldovei in UE – care nu va avea loc cu actuala conducere, ar insemna de fapt regasirea in spatiul european si euro-atlantic al Moldovei cu Romania. Deputatul V. Pavlicenco exemplifica: „Consilierul presedintelui V. Voronin, Mark Tcaciuc, sustine ca nu poate sa accepte ideea de NATO deoarece aceasta ar insemna reunificarea cu Romania”. Paradoxal insa este de ce aceasta idee este sustinuta de unele partide care se declara a fi democratice sau reformatoare? Sa le fie frica oare ca anume prin institutiile occidentale si pro-europene Romania ar putea sa se impuna tot mai mult in spatiul basarabean?Dincolo de toate aceste mari semne de intrebare, Vitalia Pavlicenco considera ca cei de la Bucuresti „ar trebui sa depaseasca acest sindrom al neamestecului in chestiunile Basarabiei, deoarece daca ar fi sa ne referim la Rusia, apoi aceasta, de atatia ani, niciodata nu a fost afectata in chestiunea cu neamestecul”. Aici intervine si problema redobandirii cetateniei romane pentru care aplica astazi miile de basarabeni. „Trebuie sa intelegem ca cetatenia romana trebuie gandita nu ca un instrument de acaparare a teritoriilor, sau de subrezire a suveranitatii Moldovei, ci ca un model de europenizare a tarii noastre”, a mai adaugat deputatul de la Chisinau.R. Moldova aziLa moment, R. Moldova este ambigua pe multiple planuri, dar cel mai grav vadit este discursul sau identitar. Sociologul Dan Dungaciu explica: „Cand vorbeste cu Rusia, R. Moldova are un discurs polietnic, iar cand se adreseaza estului si Romaniei vine cu un discurs tehnicist –moldovenist, de aici si multitudinea de confuzii care genereaza perceptia si care face Rusia sa fie omniprezenta si extra forta in R.M. cu o marja de manevra pe care nu a mai avut-o de la 90 incoace”Ca sa poata lua decizii privind viitorul sau liber, Republica Moldova trebuie sa fie bine si corect determinata. Sa stai cu picioarele in doua parti nu este o solutie, asa cum nu este bine si corect sa dai vina pe vecini invinuindu-i ca ar influenta deciziile din propria-ti casa. Ideea este sa mergem spre o Europa a carei parte este chiar Romania. Decat am umbla cu jalba in protap la Bruxelles, am face mai bine sa implementam reformele din tara liber si in folosul comunitatii, or ele cum sunt acum? - lipsesc cu desavarsire. Cine crede ca omul simplu nu intelege ca lipsa de implementare a reformelor il scoate din ecuatie, greseste. Da, poate ca cel de jos nu percepe in mod direct ca reformele europene pot sa il vizeze, el insa resimte pe propria piele consecintele instrainarii intentionate de acestea. Sondajele nu fac decat sa confirme nemultumirea moldovenilor fata de modul de trai pe care il au, migrarea masiva si faptul ca R. Moldova este cea mai saraca tara din Europa. E suficient sa facem trimitere la studiul realizat de PNUD care arata ca peste 26% din moldoveni traiesc in saracie absoluta, iar 1 din 7, in saracie extrema, cu un venit lunar de 251 de lei sau 15 euro.Ce se va intampla la alegerile din 2009?Dan Dungaciu sustine ca „in Republica Moldova nu se face politica, ci geopolitica”. Explicatia este clara: la noi dezbaterea politica nu a fost niciodata una strict politica. Mai mult, afirma expertul, „pana si clasa politica este formata si selectata in virtutea unei viziuni si structuri politice”. De la 90 incoace, influenta geopolitica persista si va continua sa o fie, inclusiv pana in 2009, cand este de la sine inteles ca mizele principale nu vor fi plasate in primul rand pe filonul doctrinar. Sistemul politic din R. Moldova este unul „primitiv”, neexistand un element prin care s-ar putea rationaliza. Aici, daca ar fi sa ne referim la spectrul european politic si la cel moldovenesc, ne dam seama cu usurinta ca cele doua nu se suprapun in nici un fel. Au mai fost si voci care au prognozat ca exista doua chestiuni majore care vor modifica situatia republicii noastre: prima tine de identitate si crizele generate de acest aspect, a doua de coeziunea societala. Mai mult, specialistii in domeniu considera ca „explozia” va interveni dupa alegerile din 2009, inceputul lui 2010, atunci cand modificarile vor veni de la sine, adica din interiorul societatii. Vom vedea daca au dreptate. Dupa 18 ani...Diferenta fata de anii 90 si acum este evidenta: in spectrul politico-ideologic a aparut un element nou. Daca la inceputul perioadei de desteptare nationala pozitiile erau clare si distincte, unii fiind cu Estul (Rusia sau CSI) si altii cu Vestul (Romania), acum exista voci care acrediteaza ideea ca poti fi cu Vestul si fara Romania. Astfel, unii vor sa sara in Occident peste acest parteneriat, fara ca sa tina cont de vecinul de la Prut. Au oare dreptate? Aportul Federatiei Ruse este si el evident. Cine urmareste discursul public constientizeaza ceea ce arata sondajele de opinie cand vorbesc de o imbunatatire simtitoare a imaginii Rusiei in perceptia publica de la noi. Mai mult, astazi intervievatii vad in Rusia chiar si un partener strategic forte, care, paradoxal, ar putea ajuta R. Moldova sa mearga spre UE. Fapt pur si simplu uluitor! Explicatia este influenta mediatica asupra publicului basarabean. Daca vom face iarasi referire la sondaje, vedem ca, la noi, dupa biserica, posturile televizate rusesti au cea mai mare credibilitate. Concluzia este ca in R. Moldova ideologia moldovenista genereaza in spatiul autohton informational si lingvistic o influenta ruseasca masiva. Presa nu este libera„Impotriva noastra a jurnalistilor s-au luptat si lupta cu toate fortele posibile ca sa nu avem un cuvant puternic”, afirma Valeriu Saharneanu, presedintele Uniunii Jurnalistilor din R. Moldova. Si continua: „Actuala clasa politica de la noi este una de ocupatie, lucru care il spunem direct. Noi, jurnalistii, suntem ocupati nu doar din punct de vedere politic, ci si informational. Moscova are conceptii si lucreaza foarte concret pe domeniile politic, militar, informational si astfel controleaza si blocheaza tot ce poate oferi o perspectiva europeana in tara”. Solidarizarea Opozitiei?Prezenta la eveniment, Vitalia Pavlicenco se intreaba: „Ce putem face intr-o asemenea situatie?”, deoarece, sustine deputatul, R. Moldova se afla mai mult ca oricand la rascruce si ce e mai grav continua sa ramana in proiectul asiatic in care este atrasa, prin liderii sai, de catre cei de la Moscova. Astfel, la intrebarea: „Va veni oare in 2009 o coalitie pro-europeana la Chisinau?” Pavlicenco si-a exprimat teama ca si dupa viitoarele alegeri in R.M. ar putea sa nu se produca nici o schimbare, iar la carma tarii sa ramana aceeasi conducere pro-rusa. Cea mai mare parte a clasei politice de la Chisinau, sustine deputatul PNL, nu doreste sa se regaseasca cu Romania, iar daca si sunt dintre cei care „vor sa stea cu picioarele in doua luntre, apoi acestea fac un joc dublu adoptand strategii duble: la Bruxelles vorbesc una, iar la Chisinau cu totul alta”. Spre un „model Kucima”?Dan Dungaciu completeaza: „Indiferent de cate revolutii oranj se vor petrece in capul unuia sau altuia, daca nu se schimba sistemul ca atare de la Chisianu, sansele unei democratii occidentale sau ale europenizarii nu exista”. Este evident ca in R.M. problema este una de sistem si nu de persoane. Sistemul e de asa natura incat nu pot exista mari perspective in aceasta directie. Prin urmare, daca lucrurile vor continua si dupa 2009 sa fie la fel, iar la nivel politic se vor forma coalitii care nu vor pune in criza partidul de la guvernare, modelul care se intrezareste sa se instaureze la noi este cel gen „Kucima”, adica integrare fara europenizare. ConcluzieIdeea de final este una simpla. Faptul ca la Cotroceni se vorbeste astazi de Republica Moldova este un gest sugestiv si imbucurator. Bucurestiul nu ramane departe de cei de dincolo de Prut si, oricat de multe zadarniciri si provocari ar veni din partea Chisinaului, trebuie sa faca fata in cel mai diplomatic si inteligent mod, pentru ca in joc este in primul rand soarta romanilor basarabenihttp://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=6278