Presa pozitiva, informatia negativa si hartia sugativa

Un spectacol mai jenant decat cel gazduit marti de Vladimir Voronin si oferit de scribii lui de curte nu mi-a fost dat sa vad de mult. Am avut senzatia ca circul ororilor s-a mutat la presedintie. Seful statului, sub presiunea evenimentelor si, pesemne, a institutiilor europene, i-a invitat la palat pentru prima oara si pe editorii din presa independenta, incercand din rasputeri sa creeze impresia ca de acum incolo regimul sau nu va mai fi cerberul mass-media, ci viceversa.Va garanta, chipurile, drepturile omului la informatie. Ca s-a dat de gol, napustindu-se asupra Jurnalului de Chisinau, asta las de la mine. Ca sa nu mai spun ca arestarea unor tineri forumisti, la doar o zi dupa ce liderul comunist s-a angajat public sa redea poporului libertatea cuvantului, n-a facut decat sa sporeasca ridicolul, dar si monstruozitatea momentului.Totusi, cel mai penibil lucru s-a produs in clipa in care Voronin a admis ca justitia nationala este prea aspra cu ziaristii si a propus ca acestia sa nu fie penalizati pentru defaimare. Ca la o comanda, au sarit ca arsi cativa reprezentanti de la niste foi volante ale puterii si au cerut, de fapt, pentru jurnalisti pedepse mai necrutatoare decat cele la care au fost ei supusi pana acum. Daca nu se poate sa fie jupuiti de bani, sa fie atunci bagati in puscarie. Nici mai mult, nici mai putin. Ziaristii ar trebui, cica, urmariti penal pentru asa-zise „activitati antistatale”. Iesirea furioasa a acestor patroni de publicatii i-a adus presedintelui, se pare, un sentiment de satisfactie amestecat cu un pic de stanjeneala. Si nici nu-i de mirare.Cu ochii pe putere si cu limba pe-afara, vorbitorii tradau indecenta. Pentru ca, orice s-ar spune, si slugarnicia are limite. Pe vremea nobililor si boierilor de tot felul era chiar o eticheta nescrisa a prosternarii. Plebea putea, desigur, incovoia spatele in fata seniorului, dar nimeni nu o obliga sa-i linga acestuia si ghetele in public. Nu de alta, dar pentru o lingusire exagerata servul risca sa fie rasplatit cu un papuc in gura.Scena de la presedintie a amintit, volens-nolens, de dezrobirea tiganilor, descrisa de Vasile Alecsandri. Dupa ce au hoinarit catva timp in liberate, acestia s-au intors inapoi in serbie. Lor, precum se stie, le-a displacut nu doar propria dezrobire, ci si insasi ideea de renuntare la iobagie.Astfel, condeierii inregimentati puterii comuniste si-au revendicat dreptul la conditia de sclav. Pentru a avea o acoperire a servilismului lor voluntar, si-au nascocit si o porecla. Ei, zice-se, ar face parte, draga Doamne, din „presa pozitiva”. Adica loiala puterii. Prin opozitie, cealalta presa ar fi „negativa” , adica ostila guvernarii. Un fals pe cat de neputincios, pe atat de comic.Termenul „presa pozitiva” intr-adevar exista. Dar acesta nu inseamna un anumit soi de mass-media, dupa cum pretind acesti scarta-scarta pe hartie, mereu dornici sa-si tamaieze stapanul. Prin „presa pozitiva” se intelege un articol sau o informatie favorabila unui personaj, unei institutii, unui fenomen, in niciun caz un ziar, un post de radio sau de televiziune.In realitate, sub aspectul statutului, in democratiile liberale nu exista altceva decat presa independenta. Insa in dictaturile comuniste si in unele tiranii asiatice, africane sau sud-americane mai supravietuieste si dinozaurul numit „presa de stat”. Tertul exclus.Pretinsa „presa pozitiva” e un bluf jalnic. O inventie demna de cascadorii rasului. Aceasta nici macar la rangul de propaganda nu se ridica. Unde mai pui ca nu orice hartie pe care-i tiparit ceva poate fi considerata gazeta, nu-i asa? Mai ales daca-i vorba de o simpla sugativa.