
Azi, 11 iunie, la orele 09.00, Procuratura municipala va audia cativa tineri in cadrul unui dosar de urmarire penala, dupa ce au publicat unele comentarii critice la adresa comunistilor pe forumurile din Republica Moldova. Anterior, acestor tineri le-au fost sechestrate calculatoarele din casa, pentru a verifica daca pun la cale „o miscare radicala, ce-si declara drept scop lichidarea Republicii Moldova si anexarea la Romania”. In decizia judecatariei sect. Rascani, emisa de judecatorul Gh. Morozan, se prevede ca tinerii, impotriva carora s-a initiat dosarul penal, ar fi plasat comentarii si pe www.UNIMEDIA.md. Amintim ca, desi Procuratura Generala si Serviciul de Informatii si Securitate a solicitat informatii privind IP-urile vizitatorilor, administratia portalului de stiri UNIMEDIA nu a oferit aceasta informatie, deoarece nu o pastreaza in baza de date mai mult decat 10 zile de la data publicarii. New Media Group, compania ce detine portalul de stiri UNIMEDIA, ve reveni in scurt timp cu o declaratie oficiala la acest subiect. In decizia judecatariei sect. Rascani, emisa de judecatorul Gh. Morozan (a doua parte a documentului este aici) se mentioneaza ca „urmarirea penala a inceput in perioada 2007 – 2008, un grup de persoane neidentificate, prin intermediul portalurilor forum.md, torrentsmd.com, desteptarea.info si unimedia.md au lansat multiple chemari publice la rasturnarea prin violenta a oranduirii constitutionale si lichidarea statalitatii si integritatii teritoriale a Republicii Moldova”, informeaza curaj.net. Amintim ca la data de 15 aprilie 2008, la adresa New Media Group a parvenit un demers al Procuraturii Generale a Republicii Moldova, prin care se solicita executarea incheierii judecatorului de instructie a sect. Buiucani, Ion Morozan, care prevede oferirea adreselor IP si activitatea unor comentatori de pe forumul portalului de stiri UNIMEDIA catre Serviciul de Informatii si Securitate. Informatiile erau solicitate in cadrul dosarului de verificare operativa nr. 160, pornit la 15.01.2008.La 21 aprilie 2008, New Media Group a raspuns oficial Procuraturii Generale si Serviciului de Informatii si Securitate, in care se mentioneaza ca NMG nu detine adresele IP ale comentatorilor de pe site-ul www.unimedia.md pentru perioada 20 ianuarie – 14 aprilie 2008, deoarece, in conformitate cu decizia anterioara a consiliului de conducere al NMG din 22 ianuarie 2008, adresele IP ale comentatorilor se pastreaza 10 zile, dupa care sunt sterse automat din baza de date.New Media Group atentiona atunci opinia publica ca demersul Procuraturii Generale reprezinta o incercare de intimidare a comentatorilor portalului de stiri UNIMEDIA, deoarece in mesajele postate pe site nu se contin apeluri concrete de a pregati sau comite infractiuni grave, deosebit de grave sau exceptional de grave (art. 8 din legea nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativa de investigatie, care permite masuri de investigatie de acest tip).Pozitia respectiva a fost sustinuta si de catre Vitalie Nagacevschi, presedintele Asociatiei Juristii pentru Drepturile Omului: „Vizitand destul de des portalul de stiri UNIMEDIA, nu cred ca unele luari de pozitii manifestate de vizitatori prin comentariile pe care le plaseaza ar putea cadea sub incidenta Codului Penal. Asta pentru ca oricare dintre aceste luari de pozitie reprezinta o expresie a dreptului la libertatea de exprimare. Atat timp cat nu sunt postate chemari directe pentru comiterea unor acte contrare legislatiei, de genul „Ne vedem in ziua de ..., la ora ..., in ..., pentru a ...” nu cred ca exista temei ca persoanele care au scris unele comentarii sa fie suspectate de ceva ilegal”.Avand in vedere ca in decizia instantei de judecata este mentionat si portalul de stiri UNIMEDIA, New Media Group va reveni pe parcursul zilei cu o declaratie oficiala la acest subiect.UNIMEDIA precizeaza ca intimidarea tinerilor survine la o zi de la declaratiile presedintelui Voronin referitoare la protejarea libertatii de exprimare in Republica Moldova. Seful statului a declarat ca ii pasa de libertatea presei. “Moldova este o tara care si-a facut optiunea europeana, este o tara care a pornit pe calea reformelor, a caror realizare este imposibila fara respectarea neabatuta a standardelor democratice fundamentale. Si, fireste, noi reactionam foarte dureros la orice semnal ingrijorator privind domeniul libertatii mass-media”, a declarat Vladimir Voronin, citat de serviciul de presa al presedintelui.UNIMEDIA face apel la vizitatorii sai sa plaseze in continuare comentarii pe site, inregistrandu-se in prealabil, si sa discute civilizat pe forum, respectand politica editoriala. In acest mod, nicio informatie referitoare la datele personale ale vizitatorilor UNIMEDIA nu va fi oferita structurilor de forta a Republicii Moldova.http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=6180