Sapte ani de razbunare

Viata noastra monotona este intrerupta deseori de jubilee zgomotoase. 60 de ani de la victoria asupra fascismului, 15 ani de Independenta, 20 de ani de la infiintarea unui glorios partid, sapte ani sub generalul voronin. Cuprinsi de iuresul sarbatorilor, nu mai avem timp sa ne intrebam: care sunt rezultatele acestor evenimente istorice: avem o viata mai bogata, ne realizam mai deplin ca popor si, cel mai important, avem mai multa libertate? Generalul voronin declara fara drept de apel ca asistam la epoca de aur a democratiei moldovenesti. Rezista insa aceste afirmatii daca e sa comparam situatia de azi cu cea de la sfarsitul anilor ?80?...1988-1989. RSSM este cuprinsa de Miscarea de Eliberare Nationala. Zeci de mii de cetateni participa la actiunile in favoarea limbii romane si a grafiei latine, dar si in sprijinul transformarilor democratice. Presa tot mai mult iese de sub controlul de partid, sustine obiectivele miscarii nationale si democratice. ?Literatura si Arta? a avut un rol decisiv, dar treptat articole ?revolutionare? apar in ?Faclia?, ?Tinerimea Moldovei?, revista ?Orizontul? si chiar in ?Moldova Socialista? si ?Sovetskaia Moldavia? - toate organe de presa de partid, comsomol si de stat. Singurul post TV, predecesorul ?Moldova 1?, transmite diverse puncte de vedere si reportaje de la actiuni de amploare, culminate cu Marea Adunare Nationala de la 31 August 1989.2008. Cu exceptia a cateva ziare care incearca sa semnaleze abuzurile guvernarii comuniste si a extensiilor unor posturi TV din Romania si Rusia, totul este strict inregimentat propagandei comunisto-pepecediste. Nicio stire, nici un articol sau comentariu care nu se inscrie in politica oficiala, si o campanie permanent agresiva si murdara de discreditare a opozitiei. Pretinsele mass-media publice nici nu pot fi comparate cu prestatia presei de acum 20 de ani...1988-1989. Organele de forta au incercat sa intenteze cateva dosare manifestantilor care, chipurile, au incalcat ordinea publica. Toti judecatorii au achitat protestatarii, chiar daca atunci sistemul judecatoresc era oficial supus Partidului Comunist. Pe parcursul acestor ani n-a fost inregistrata nicio condamnare la comanda politica si nici deposedari de proprietati in favoarea copiilor secretarilor CC sau acaparari de televiziuni si tipografii.2008. Sute de dosare de la CEDO si milioanele de euro despagubiri cetatenilor nedreptatiti sunt cei mai directi indicatori ai gradului de independenta a justitiei moldovenesti. Ministerul de Interne, Procuratura, SIS-ul sunt organe represive tipice ale regimului comunist. Demidenco si Lavranciuc, sefii Procuraturii si Securitatii de atunci, in comparatie cu Gurbulea si Resetnicov, actualii conducatori ai organelor de forta, par a cobori din tratatele lui Aristotel despre democratie?1989. Au loc alegeri in Congresul deputatilor din URSS. Ca sa ne dam mai bine seama ca alegerile, in linii mari, au fost corecte, este suficient sa amintim ca numerosi oponenti ai regimului comunist de atunci au castigat scrutinul. Printre ei - Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi si multi altii care erau in opozitie clara fata de regim.2008. Cu zece luni pana la alegerile parlamentare din 2009, seful statului a declarat ca va exista democratie in alegeri, dar numai pentru partidele ?bune?. Le-a si enumerat, ca sa nu existe confuzii: PPCD pe dreapta, PD pe centru si PCRM pe stanga. Tactica e simpla: alegerile sunt fraudate cu mult inaintea scrutinului prin concentrarea mass-media in mainile lor, hartuirea oponentilor politici si utilizarea in scopuri propagandistice a resurselor administrative.Loc pentru comparatii mai exista, insa este evident ca la sfarsitul anilor ?80 in Moldova exista mai multa libertate decat acum, in ?epoca integrarii comuniste in Uniunea Europeana?. Bineinteles ca Partidul Comunist din Moldova era o filiala a PCUS si trebuia sa accepte, macar partial, reformele democratice adiacente restructurarii gorbacioviste. Exact in acea perioada, generalul sovietic Voronin era nevoit, in pofida caracterului sau razbunator, sa tolereze actiunile ?neformalilor?. Ura pentru democratie se acumula si devenise aproape insuportabila cand, in primavara lui 1990, la sedinta a patru comisii parlamentare, candidatura lui Voronin la functia de ministru de Interne a fost respinsa de Pantaru, Cotorobai, Arseni, Ghimpu si alti deputati din primul parlament democratic al RM. Dorinta de revansa l-a urmarit pe voronin si pe parcursul ?exilului? benevol in Rusia, unde se pare ca s-a pregatit, cu ajutorul serviciilor rusesti, de revenirea in scena politica moldoveneasca. Marea razbunare de la 2001, cand, printr-un populism desantat, voronin castiga alegerile si devine sef de stat, a fost insuficienta pentru a-si tamadui orgoliile ranite. Sapte ani de razbunare a presedintelui pe propriul popor au macinat societatea, au distrus inceputurile democratice si au facut ca R. Moldova sa rateze mai multe vagoane ale trenului spre UE. Astazi, voronin mimeaza integrarea si continua razboiul cu tot ce-i aminteste de miscarea democratica si nationala, primul parlament si umilinta personala. Chiar daca modul de viata si anii si-au pus amprenta pe chipul razboinic al bravului general, sclipirea din ochi tradeaza obsesia maniacala pentru suprimare, distrugere si revansa fara sfarsit.Gheorghe Budeanu