
La sedinta de vineri a CMC s-a dat curs indicatiei presedintelui Voronin, facuta acum o saptamana la NIT, de a o termina cu „patanii” din primaria Chisinaului. Referendumul la care indemna Voronin trebuia pregatit, era nevoie ca in CMC sa fie instalat haosul. Si el a fost instalat. Astfel, sponsorul moral si autorul din umbra al puciului de vineri e seful statului. Declaratia apartine editorialistului Constantin Tanase, publicata astazi, 9 iunie, in cotidianul “Timpul de dimineata”. “Puciul de vineri insa nu trebuie privit izolat, ci in contextul razboiului declarat de Voronin impotriva administratiilor locale necomuniste, alese acum un an. El nu s-a impacat cu aceasta realitate si, din prima zi de dupa alegeri, promoveaza deschis o politica obstructionista si discriminatorie fata de aceste administratii”, mai sustine Tanase. “Intelegem ca Chisinaul, in plan personal, este marea umilinta a lui Voronin. De sapte ani e stapan absolut peste toata Moldova, numai nu si peste capitala ei (...) De un an de zile, de cand Chisinaul si l-a ales primar general pe Dorin Chirtoaca, guvernarea comunista se afla in razboi deschis cu Chisinaul. Cu noul primar general nu s-au intalnit niciodata nici seful statului, nici seful guvernului, nici presedintele parlamentului. In schimb, nu s-a ratat nicio ocazie de a ataca noua administratie a capitalei, personal Voronin dedandu-se la insulte si atacuri personale jignitoare la adresa tanarului primar si presedintelui CMC”, constata editorialistul de la “Timpul de dimineata”.Constantin Tanase considera ca incercarea de demitere a lui Mihai Ghimpu are legatura cu campania electorala din 2009. “Vazand ca lucrurile in Chisinau pot decurge normal si in continuare, iar alegerile parlamentare bat la usa, Voronin nu a mai putut admite ca municipiul sa ramana in mana unei coalitii necomuniste, de aceea, actiunea de destramare a ei trebuia inceputa cu demiterea lui M. Ghimpu din functia de presedinte al CMC”, declara editorialistul.In context, Tanase se intreaba “cat valoreaza, asadar, promisiunile lui Voronin facute la Bruxelles despre aceea ca alegerile parlamentare vor decurge in spiritul celor mai inalte rigori democratice? (...) Cat de „democratic” si cu ce metode actioneaza regimul comunist impotriva opozitiei si al propriului popor? Oare nu e clar ca felul in care presa prezidentiala a reflectat „puciul” de vineri constituie o dovada ca guvernarea a intrat cu tot arsenalul sau mediatic in campania electorala si ca viitoarele alegeri au inceput sa fie fraudate inca de pe acum?”Tanase precizeaza ca lupta adevarata insa abia incepe. “Opozitia, daca doreste sa fie crezuta si votata de electorat, trebuie sa procedeze exact precum procedeaza coalitia PCRM-PPCD-PSD - sa se bata pentru putere.”Amintim ca vineri, 6 iunie, Partidul Social Democrat a solicitat demisia presedintelui CMC, Mihai Ghimpu. Propunerea a fost sustinuta de catre 27 de consilieri locali social-democrati, comunisti, crestin-democrati si umanisti. Ulterior, desi a fost anuntata o pauza de 15 minute, comunista Svetlana Popa "a continuat" paralel o sedinta a CMC cu cei 27 de consilieri locali, care au votat pentru demisia lui Mihai Ghimpu si pentru alegerea in functia de presedinte a CMC a consilierului Eduard Musuc. Astfel, in timp ce o parte dintre consilieri sustin ca presedintele CMC poate fi demis doar cu votul a 2/3 (adica a 35 de consilieri), cei 27 de consilieri sustin ca CMC are un nou presedinte. Anterior, se anunta ca fusese "ales" in functie de presedinte CMC Alexandru Roman, dar acesta a precizat pentru presa ca a fost "presedinele sedintei", la care au participat social-democratii, crestin-democratii, comunistii su umanistii si in cadrul careia "presedinte al CMC a fost ales Eduard Musuc".Ulterior, primaria mun. Chisinau a anuntat ca “va sesiza organismele internationale si misiunile diplomatice acreditate in tara noastra in legatura cu cele intamplate si va cere sanctionarea la nivel international a Guvernului Republicii Moldova pentru presiunile exercitate asupra autoritatilor publice locale ale municipiului Chisinau, dar si pentru neindeplinirea masurilor necesare in vederea restabilirii legalitatii”.