Rusia se pregateste sa rupa tratatul de baza cu Ucraina
"Parlamentarii rusi isi iau toate masurile posibile pentru ca Ucraina sa nu adere la NATO. Duma de stat (camera inferioara a Parlamentului) a cerut presedintelui Dmitri Medvedev si guvernului rus sa denunte Tratatul de prietenie si cooperare cu Ucraina, daca aceasta nu renunta la intentia de „a adera la MAP (n.r. Membership Action Plan, prima etapa in vederea intrarii in NATO)”, potrivit Rompres. Documentul a fost adoptat dupa ce foarte multi deputati au cerut masuri inca si mai dure impotriva Kievului si a NATO (mai exact, ca Rusia sa faca presiuni asupra Kargazstanului, Uzbekistanului si Tadjikistanului pentru a evacua toate bazele SUA). In document se arata insa ca Moscova va considera MAP-ul drept „o iesire unilaterala a Ucrainei din tratatul de baza ruso-ucrainean”, ceea ce ar da unda verde Moscovei sa faca acelasi lucru, potrivit declaratiei adoptate ieri de Duma. Mai mult, parlamentarii atrag atentia ca relatiile dintre Rusia si Ucraina provoaca „o ingrijorare profunda”. Ele s-ar fi deteriorat „din cauza conducerii Ucrainei, care a luat masuri cu caracter politico-militar, cultural, informational si de propaganda, menite sa deturneze relatiile traditionale intre Rusia si Ucraina”. Dincolo de aceste masuri, rusii mai acuza Ucraina ca vrea sa asimileze populatia ruseasca de pe teritoriul ei, incalcandu-i drepturile si libertatile. Un alt aspect problematic este si decretul emis de presedintele ucrainean, de a nu se prelungi stationarea flotei ruse in Crimeea – „o incalcare a acordurilor existente intre cele doua state”, explica Duma de Stat. Denuntarea tratatului ce sta la baza relatiilor dintre Rusia si Ucraina ar atrage dupa sine „revizuirea granitei ruso-ucrainene”, deschizand calea Moscovei de a incerca sa treaca sub jurisdictia sa peninsula Crimeea (donata in 1954 Ucrainei Sovietice de Nikita Hrusciov).Panica in Ucraina Gestul rusilor i-a luat pe ucraineni prin surprindere. Socialistii lui Volodimir Litvin au cerut convocarea de urgenta a Comisiei interparlamentare ruso-ucrainene, relateaza agentia de presa Unian. Cel mai probabil, atitudinea Rusiei va naste noi tensiuni politice in Ucraina, unde, destul de recent, toata activitatea legislativa a fost blocata pentru ca opozitia prorusa cerea renuntarea la aspiratiile de aderare la NATO. (E.F.)"Va fi anul 2008 pentru Ucraina, similar cu ce a fost anul 1940 pentru Romania? Ce parere aveti???