801

Circ in Parlament: Opozitia a blocat tribuna centrala si a „trimis comunistii la gunoi”

Inarmati cu un megafon si fluier deputatii din opozitie au blocat astazi tribuna centrala a Parlamentului in semn de protest fata de lipsa de cooperare a fractiunii majoritare. Opozitia a propus astazi sa fie creata o comisie speciala care sa cerceteze situatia spitalului din Hancesti (care actualmente are doi directori) si a sistemului sanitar national. Fractiunea majoritara a refuzat insa sa sustina initiativa, precum si ideea de a-i chema in plenul legislativului pe ministrul sanatatii, Larisa Catrinici, si premierul Zinaida Greceanai pentru a oferi explicatii pe marginea acestui subiect. Comunistii au continuat discutiile si au votat fulgerator 15 proiecte de legi in cateva minute.La actiunea de protest au participat toate fractiunile din opozitie, cu exceptia PPCD-ului care nu a participat la sedinta de azi, si a Partidului Democrat care a decis sa paraseasca sala. In timpul boicotului deputatii comunisti au votat toate proiectele de lege incluse pe ordinea de zi in mod fulgerator. Asta in timp ce opozitia batand din picioare scanda „Jos dictatura!” si "Jos comunistii!". Dupa aproximativ cinci minute Marian Lupu a anuntat: "sedinta plenului Parlamentului inchisa in conditii de maxima veselie".Comunisti au iesit din sala insotiti de:"Un, doi, un, doi - comunisti la gunoi!""Cate doi, cate doi - comunistii la gunoi!"Vedeti mai jos imagini video de la Pro TV Chisinau:Solicitat de UNIMEDIA sa explice de ce partidele de opozitie au blocat tribuna centrala a Parlamentului, Leonid Bujor, deputat AMN, a declarat: „Fractiunile de opozitie si deputatii neafiliati au cerut in repetate randuri ca in cadrul sedintelor plenare sa fie incluse subiecte, care sunt importante pentru cetatenii republicii noastre. Exemple sunt multe doar pe parcursul sedintei de ieri si de azi - alocarea de mijloace financiare pentru agricultura, solutionarea conflictului transnistrean, nesemnarea Conventiei micului trafic la frontiera, situatia deplorabila dintre administratia publica locala si centrala, refuzul comunistilor de a forma o comisie care sa analizeze problema drogurilor si alta privind situatia medicala din Hancesti.”„Toate solicitarile opozitiei au fost respinse de catre comunisti. Astfel, am recurs la aceasta forma de protest pentru a atrage atentia comunistilor si a le transmite mesajul ca nu mai acceptam forme nedemocratice in relatie cu opozitia”, a mai adaugat Leonid Bujor.Aceleasi explicatii au fost oferite si de Vitalia Pavlicenco, liderul Partidului National Liberal, care ne-a marturisit ca noul sef al spitalului raional din Hancesti este nepotul lui Tarlev.„Situatia din Hancesti este o dualitate a puterii care se regaseste in spitalul raional. Comunistii vazand ca nu pot detine controlul in mod legal, au decis sa numeasca acolo un nou sef care este de fapt nepotul lui Tarlev. Toata opozitia a spus ca poate fi tolerata o atare situatie si au propus sa fie formata o comisie speciala care sa cerceteze cazul. Am propus ca in plenul Parlamentului sa vina ministrul sanatatii sau chiar primul-ministru. Nici una din aceste propuneri nu a fost acceptata. Astfel, avand in vedere ca majoritatea comunista nu accepta nicio propunere a opozitiei, am decis sa ne solidarizam. Comunistii nu au acceptat sa fie formata o comisie in cazul capturarii cantitatii masive de droguri, nu accepta sa vina in plen niciun ministru, cum ar fi Vasile Sova, care sa ofere informatii pe marginea conflictului transnistrean, sau Andrei Stratan cu explicatii vis-a-vis de recentele declaratii privind micul trafic la frontiera. De aceea am ajuns la concluzia ca o posibila revolutie pasnica de protest va putea inlatura comunistii de la putere. Comunistilor le place sa defileze peste tot ideea ca au venit la putere pe cale democratica, dar nu vor sa plece pe cale democratica. Prin aceste actiuni ca cea de astazi opozitia arata ca este unita si poate opune rezistenta. De azi inainte orice faradelege a puterii va fi sanctionata cu blocari ale tribunei centrale a legislativului”. Totusi, potrivit deputatului Vlad Filat, liderul PLDM, motivul de baza a blocarii tribunei centrale a Parlamentului a fost „atitudinea comunistilor de a forma o comisie speciala in situatia de criza in institutiile ocrotirii sanatatii din Hancesti si Cahul. Actiunea de azi a fost una necesara. Comportamentul comunistilor este lipsit de bun simt. Astfel, protestul de azi este o atentionare. In acest context trebuie sa subliniez ca de la PPCD nu a venit nimeni in sala, reiese ca au sters putina. Totusi, actiunile opozitiei trebuie sa fie solidare.”Referitor la situatia din Hancesti, liderul PLDM a declarat: „Azi dimineata am fost la Hancesti ca sa ma documentez. Guvernul a facut un abuz si a tensionat situatia a peste 600 de medici, unde locuiesc circa 124 000 de locuitori. Patrimoniul spitalului reprezinta 97 mln. de lei. Astfel, comunistii doresc sa controleze reteaua spitalului, pentru a putea influenta alegerile parlamentare din 2009.”Dumitru Braghis, liderul Partidului Social Demovrat sustine ca situatia din Hancesti este absolut nelegala. „Situatia din Hancesti este absolut nelegala si nu tine de interesele cetatenilor, a medicilor de acolo. Este o incercare de a deposeda Administratia Publica Locala de ceea ce ii apartine. Acum asteptam ca joia viitoare sa vina in plen ministrul sanatatii sa ne spuna ce face pentru a solutiona problema. In functie de informatiile pe care ni le va prezenta vom decide si noi ce vom face”. Oleg Serebrean, prim-vice-presedite al Partidului Democrat a declarat pentru UNIMEDIA ca formatiunea pe care o reprezinta este interesata ca aceasta problema sa isi gaseasca rezolvare, deoarece pesedintele Consiliului raional Hancesti este membru al Partidului Democrat. „Astazi Partidul Democrat in semn de protest fata de lipsa de cooperare a formatiunii de guvernamant a decis sa paraseasca sala de sedinte. Pozitia noastra este ca situatia din Hancesti este o incalcare grava a legislatiei. Partidul de guvernamant utilizeaza toate mijloacele pentru a-si impune autoritatea”. UNIMEDIA precizeaza ca scandalul aparut la spitalul raional Hancesti este legat de faptul ca aceasta institutie are, in acelasi timp, doi stapani – Consiliul raional si Ministerul Sanatatii. Fiecare dintre acestia a numit recent cate un medic-sef, desi Legea spune ca Ministerul Sanatatii organizeaza un concurs in urma caruia selecteaza un candidat, pe care il propune spre aprobarea Consiliului Raional. Noul director propus de MS este Alexei Zlatovcen, care in prima zi de lucru s-a prezentat la serviciu insotit de procurorul din raion, seful SIS-ului local si un numar impresionant de politisti.Anterior insa, Presedintele raionului, Anatol Chetraru, l-a numit temporar in acest post pe Petru Ciubotaru, medic de specialitate si care, timp de mai multi ani a ocupat functii de conducere in cadrul spitalului raional.E de mentionat ca in urma deciziei Ministreului Sanatatii, dintre cei peste 600 de medici de la spital, 350 au semnat o petitie prin care au cerut ca fostul director (Petru Ciubotaru) sa-si continuie activitateaDe asemenea, dintre cei 33 de consilieri locali, 18 sunt de orientare democratica si opteaza pentru mentinerea in functie a fostului sef al spitalului. http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=5812
0