Dupa summit-ul NATO din Bucuresti, integritatea teritoriala a Ucrainei a devenit principalul subiect al discutiilor. Ma refer la unele pretentii teritoriale in adresa acestui stat, pe de o parte ale Rusie, pe de alta parte declaratiile recente ale Romaniei. Asemenea evolutie a evenimnetelor era previzibila din moment ce politica externa a Ucraienei s-a reorientat la 180 grade, adica spre Vest, odata cu venirea la putere a fortelor pro-occidentale. Insa, daca cauza pretentiilor Rusiei este cunoscuta si perceputa intr-o oarecare masura corect, atunci cea a Romaniei consider ca are un alt substrat decat cel vehiculat in mass-media. 1. Cuaza pretentiilor Rusiei Este bine de remarcat ca Ucraina, care nu a existat ca si stat independent pana la implozia URSS, reprezenta interfata europeana a Imperiului Rus si Sovietic. In aceste conditii, Ucrainei ii revine rolul de pivot geopolitic, deoarece existenta sa ca si stat independent de Kremlin (independent in sensul strict al cuvantului) contribuie la transformarea geopolitica a Rusiei. De fapt, geopolitic si geostrategic Rusia nu poate fi in Europa daca Ucraina nu este in ea, insa Ucraina poate fi in Europea fara ca Rusia sa fie in ea. In cele din urma, independenta politica a Ucrainei si o eventuala aderare a sa la UE si NATO sperie Kremlinul, deoarece in acest fel geografia va impinge Rusia, intr-o oarecare masura, in Asia, de Europa legand-o doar relatiile economice si energetice. Acest fapt este inadmisibil pentru Rusia, atat timp cat acest stat a jucat si «mai joaca» un rol (geo)politic dominant in Europa pe parcursul ultimelor secole. Totodata, influientarea acestui spatiu din partea Moscovei reprezinta pentru Rusia un scut vis-a-vis de pericolul venit din Vest, mai cu seama din partea NATO. Numai asa se explica comportamentul Kremlinului si ultimele declaratii ale oficialilor rusi fata de orientarea vestica a Kievului. Conform declaratiei lui Putin in cadrul Consiliului Rusia-NATO desfasurat la Bucuresti, Ucraina este un stat artificial, o parte a teritoriilor ei fiind ale Europei de Est, iar cealalta parte, cea mai consistenta, reprezintind donatia rusilor catre Kiev. Totodata, se mai precizeaza ca Rusia nu va ezita sa sparga unitatea teritoriala a Ucrainei, adica va revendica Crimeea si estul Ucrainei daca aceasta va fi invitata sa adere la NATO. Aceste declaratii, altminteri, servesc ca si argumente la aceea ce am relatat mai sus. Pentru Rusia acest spatiu este vital, in special Crimeea, deoarece cine detine aceasta peninsula, detine o pozitie cheie in regiunea Marii Negre. In plus, aceasta regiune reprezinta «podul» de legatura cu Europa. Iata de ce o eventuala transformare a regiunii de prelungire europeana a Rusiei va fi dificil acceptata de Moscova. De facto, multi geopoliticieni atentioneaza ca conflictul din Crimeea poate trece de la faza pasiva la cea activa. In acest sens mai poate servi ca si argument pozitia ostila a Ucrainei fata de flota rusa din Sevastopol. Recent Ucraina a inaintat Rusiei un plan de evacuare a fortelor militare rusesti din Crimeea dupa 2017 (cand expira acordul bilateral de inchiriere a portului din Sevastopol). Acest gest ne demonstreaza ca Kievul nu mai este predispus sa accepte prezenta rusa pe teritoriul sau. In aceste conditii un coflict politico-diplomatic nedorit dintre Kiev si Moscova este mai mult ca probabil, care, de altfel, ar putea avea consecinte nefaste pentru stabilitatea regionala. 2. Declaratia Presedintelui BasescuDeclaratia spune ca sudul Basarabiei trebuie sa revina, conform dreptului istoric, Republicii Moldova, ceea ce ar fi trebuit sa serveasca Chisinaului drept argument pentru a exprima pretentii teritoriale Ucrainei. Consider ca aceste cuvinte contin un alt substrat decat cel de pretentii teritoriale vehiculat in mass-media. Nu in zadar Basescu a declarat ca pozitia Romaniei de sustinere a integrarii Ucrainei in NATO este "in stransa legatura cu politica pe care Romania o are fata de Republica Moldova". De facto, prin aceste declaratii, consider ca Basescu nu doreste ca Romania sau Moldova sa revendice de la Ucraina teritoriile mentionate, ci doreste sa determine Kievul sa renunte la aparenta neutralitate in procesul de reglementare a conflictului transnistrean si sa mearga in tandem cu Bruxelul si Chisinaul. Sa luam lucrurile pe rand si propun sa ne intoarcem putin in trecut. Trebuie sa cad de acord cu afirmatiile lui Oleg Serebrian („Geopolitica spatiului pontic”) ca acest litigiu a fost provocat de Moscova, insa, tot atat de adevarat este faptul ca Ucraina a fost acea care l-a mentinut. As mai remarca ca Kievul a permis o conexiune directa intre Tiraspol si Moscova atat in timpul razboiului din 1992, cat si in prezent (de fapt, gratie acestei conexiuni mai supravietuieste acest regim separatist). Argumentez prin aceea ca si in prezent liderii separatisti circula liber prin spatiul ucrainean (in detrimentul deciziei UE de a-i declara persona non grata), toate afacerile financiare ilegale au ca si punct de plecare portul din Odesa si nu numai. In plus, aeroportul de la Odesa reprezinta un punct de legatura aerian intre Tiraspol si Moscova. etc. Este clar ca initial interesele Kievului in mentinerea acestui conflict au fost de a sustrage atentia autoritatilor de la Chsinau aspra sudului si nordului Basarabiei (deoarece eu nu cred ca pentru Ucraina, Tiraspolul si Dubasariul reprezinta ceva mai important din punct de vedere geopolitic decat Izmailul si Cernautiul). As remarca ca in prezent Kievul are cu totul alte interese in aceasta zona decat cele din 1992 si aceste interese nu sunt atat de natura politica sau geopolitica, cat de natura economica si financiara. Intr-un cuvant, multi (ex)functionari ucraineni de rang superiori au fost si sunt implicati in afacerile comerciale ilegale din aceasta zona din care sustrag venituri fabuloase. Daca sa fim realisti, in prezent asemenea pretentii teritoriale din partea Chisinaului pot fi doar platonice. Pe de o parte, este adevarat ca astfel de pretentii au dreptul la viata, deoarece inca nu a fost semnat si ratificat un tratat de frontiera dintre RM si Ucraina (acum, dupa declaratiile lui Basescu, Kievul oficial s-a activizat pentru a semna acordul respectiv). Insa pe de alta parte, referindu-ne la conjunctura politica regionala si europeana, la uzantele diplomatice contemporane si la dreptul international, trebuie sa constatam ca asemenea pretentii teritoriale ale RM fata de Ucraina constituie un non-sens. Altminteri, acest fapt este inteles in Bruxel, Bucuresti, Chisinau si Kiev. Analizand geopolitic, zona din partea de est a RM reprezinta o enclava continentala, inconjurata geografic de teritoriul national ucrainean si cel moldovenesc. De altfel, separatismul trasnistrean supravietuieste economic atat timp cat permite Kievul (timp cat portiunea de frontiera moldo-ucraineana pe segmentul transnistrean va fi deschisa pentru agentii economici ai rmn, deoarece gratie banilor obtinuti ilegal se mai tine economia acestei regiuni separatiste). Acest fapt, altminteri, este inteles atat la Moscova si Tiraspol cat si la Chisinau si Bruxel. In context as mai adauga ca daca Ucraina s-ar alatura RM si UE, atunci si prezenta armatei rusesti in Transnistria ar deveni cu timpul un non sens pentru Kremlin, deoarece, in acest fel, armata s-ar regasi inconjurata „geografic” de subiectii mentionati mai sus, fara a avea vreo legatura cu „Patria”, adica va fi izolata. In aceste conditii ne este clar care ar putea fi deznodamantul existentei separatismului din rmn, care este sustinut stim noi de cine.Tocmai acest substrat consider ca se contine in declaratia lui Basescu (care, de facto, a fost, daca nu regizata, atunci consultata cu Bruxelul si Washingtonul), adica de a determina Ucraina sa ia pozitia Uniunii in chestiunea transnistreana. Sa nu uitam faptul ca vocea Bucurestiului reprezinta intr-o oarecare masura si vocea UE, deoarece toate statele care fac parte din Uniune sunt nevoite sa respecte unele angajamente si rigori. In plus, Bucurestiul nu poate avea nicio pretentie teritoriala fata de Kiev in moment ce intre aceste doua state a fost semnat Tratatul de frontiera la Cernauti, la 17 iunie 2003 (Cap. I, Art 1. al Tratatului: „Frontiera de stat intre Romania si Ucraina trece pe teren astfel cum este definita si descrisa in Tratatul dintre Guvernul Republicii Populare Romane si Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat romano-sovietice, colaborarea si asistenta mutuala in probleme de frontiera, semnat la Bucuresti, la 27 februarie 1961”). Tot in Tratat se mentioneaza ca Capitolele I si VII se vor prelungi automat pe noi perioade de 5 ani si nu se supun denuntarii. Deci, vedem ca renegocierea Tratatului de frontiera dintre Romania si Ucraina este daca nu imposibil, atunci extrem de dificil, fapt recunoscut chiar de Presedintele Basescu.In context as mai remarca un moment interesant. Dupa declaratiile Bucurestiului, atat presa occidentala cat si Bruxelul oficial au reactionat protocolar, ca sa nu zic deloc (in comparatie cu presa rusa si ucraineana). Consider ca mesajul lui Basescu a fost sesizat de Kievul oficial, care, de altfel, a reactionat si el conform uzantelor diplomatice si nimic mai mult. In concluzie as vrea sa spun ca din punct de vedere geopolitic rezolvarea conflictului transnistrean depinde in mare parte de vointa politica a Ucrainei (adica de a se alatura RM si UE) si nu a Rusiei (care nu se va schimba niciodata). Dar existenta Ucrainei in granitele actuale depinde de politica marilor puteri (Rusia si Occidentul). Astfel, inteleg perfect si sunt de acord intr-o oarecare masura cu pozitia rezervata a UE si SUA in aceste doua probleme delicate (care se interpatrund reciproc), ca si exemplu servind, de altfel, declaratia Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa al UE, Havier SOLANA: Ucraina inca nu este pregatita sa adere la UE si NATO.Deoarece atat cazul Transnistriei, cat si cazul Ucrainei sunt prea sensibile (fapt inteles de toti) si pentru a evita eventuale tulburente in zona este inevitabil de recurs numai la masuri diplomatie si de compromis.http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=interviewbyid&id=59