
Nu avem, nu am avut si este putin probabil sa avem prea mare dorinta sa-l vedem pe Igor Smirnov, dar daca va fi oportun pentru stat ma voi aseza la masa de negocieri chiar si cu dracul, a declarat, vineri, Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, la emisiunea "Conversatii cu Presedintele tarii", difuzata de postul de televiziune NIT. "Acum, noi deminam cimpul economic si politic pe care cineva l-a minat pina la noi foarte iscusit si pentru perspectiva. La inceputul mandatului, oriunde ne-am intors, pretutindeni am explodat - in Ucraina, in Rusia, Romania si chiar in interiorul republicii", a mentionat seful statului. Potrivit Agentiei INFOTAG, el a lasat sa se inteleaga ca cei care au vindut instalatii de rachete si avioane impreuna cu Transnistria au vindut si alte arme. "Ei acopereau lazile cu armament cu nisip si le duceau cu slepurile pina la Odesa, iar in continuare - in punctele fierbinti din CSI si din lume. Cineva va mai vorbi vreodata despre aceste episoade", a declarat Voronin. El a spus ca in anii care au trecut, R.Moldova a trebuit sa convinga comunitatea mondiala, in primul rind, Rusia si Ucraina, sa instituie controlul la frontiera, circa 500 de agenti economici transnistreni au fost inregistrati deja in registrul oficial al Moldovei; peste 300 mii de cetateni au primit acte de cetatean al Republicii Moldova, datorita acestui fapt, exporturile in Transnistria au crescut cu 30% doar pe parcursul unui an. "Noi trebuie sa-i ajutam pe transnistrenii care au stat ani in sir sub umbrela separatismului", a subliniat Presedintele tarii. Voronin a regretat faptul ca, imediat cum republica incepe sa se apropie de rezolvarea problemei transnistrene, in Romania porneste isteria, iar "Basescu scuipa din el tot ce poate si cum poate". "Noua servicii speciale ale Romaniei lucreaza pentru suprimarea initiativelor noastre. Cred ca nu toti stiu ca anume Romania l-a impus pe Snegur sa declanseze razboiul pe Nistru", a afirmat Presedintele.