1097

Cartea Neagra a guvernarii comuniste

Actuala guvernare e cea mai corupta din toate cate s–au perindat la putere de la 1990 incoace. Deosebirea dintre alte guvernari si cea comunista este ca ea se afla la putere si tot ea e abilitata sa controleze, supravegheze, sanctioneze abuzurile. Astfel se creeaza impresia ca organele de control sunt puse mai degraba sa ia sub ocrotirea lor si sa apere incalcarile celor de la guvernare, nu sa le depisteze. Comunistii mimeaza doar lupta cu coruptia, ei se declara "luptatori contra coruptiei", dar contra coruptiei... altora. Potrivit organizatiei nonguvernamentale Transparency International (IT) Republica Moldova e una dintre tarile cele mai corupte din Europa. Cele mai corupte institutii fiind justitia (au declarat 82% din chestionati), vama si organele de control (74%). Fiecare al 4–lea cetatean e nevoit sa dea mita, mai ales organelor de control, inclusiv celora care lupta cu... mita. Volumul total al mitei este de 6,1 la suta din veniturile oricarei afaceri. S–a constatat ca aproape fiecare intreprindere este vizitata de catre structurile de control in medie de circa 35 de ori pe an. Coruptia in acest stat est–european a devenit de stat. 90% din cetateni considera ca nu pot activa in economie daca nu dau mita. Numai pe parcursul unui an functionarii publici iau mite in valoare totala de circa 1 miliard de lei, adica 1/3 din valoarea Bugetului de stat. Indicele coruptiei a crescut in ultimii patru ani cu circa 200%. "Coruptia stranguleaza Moldova", a spus Pamela Hyde Smith, fosta ambasadoare a SUA la Chisinau. Coruptia celor de sus, a concluzionat dna Smith, si este cauza principala a saraciei din Republica Moldova. Desi guvernantii se lauda ca a crescut PIB–ul, si Venitul National etc., nivelul de viata al populatiei a scazut vertiginos. Republica Moldova a ajuns cea mai saraca tara din Europa. Si cea mai corupta. Ea mai are si conducerea cea mai incompetenta. Conform unui raport al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) Republica Moldova ocupa ultimul loc din Europa dupa calitatea guvernarii. Un proverb de–al nostru zice: "Pestele de la cap se strica". Una dintre cele mai prospere familii din aceasta tara saracita, nu saraca, este familia presedintelui Voronin. Fiul lui Vladimir Voronin, OLEG VORONIN, e cu adevarat un om cu capacitati deosebite. El a concentrat in mainile sale aproape toata industria zaharului, aproape toate afacerile din import, de cereale si de panificatie, cele din domeniul bancar, cele ale asigurarilor, constructiilor, businessului imobiliar si turistic, ale prestarilor serviciilor pe Internet s.a.m.d. Orice persoana care incearca sa faca o afacere — da de Oleg. Oleg Voronin este proprietarul (presedinte al Consiliului de Administrare) Bancii "FinComBanc", prin care taticul–presedinte a impus sa–si deruleze activitatile cei mai importanti subiecti economici din republica, inclusiv institutii ale statului. Daca vreun exportator de grau doreste sa vanda cereale in afara republicii el este obligat s–o faca doar prin intermediul firmelor "Transline", conduse de Oleg Voronin (conform deciziei Guvernului din 20 iulie 2004). Acest lucru s–a facut si la indicatia ministrului Agriculturii, Dmitri Todoroglo, cumnatul lui Vladimir Voronin. Astfel doar pentru intermedierea vanzarii a 150 de mii de tone de grau din republica firmele de expeditie au castigat 750 000 de dolari (8 milioane 850 mii lei). Si asta — fara ca proprietarii acestora sa miste vreun deget. O alta firma a lui Oleg Voronin, SRL "Metal Market" (str. Hancesti, nr. 79), se ocupa cu exportul de metale, cu preferinta de la Uzina Metalurgica din Rabnita, dar si cu importul materialelor de constructie din Germania, Italia, Ungaria. Firma "Construct–market", care e tot a lui O. Voronin, are ca domeniu de activitate constructia de case. Intreprinderea mixta "Transline Moldova–Ucraina", controlata de acelasi Oleg, se ocupa cu organizarea activitatilor de transport, comercializarea lemnului si a fierului. Asociatia "ZAHAR" (Chisinau, bd. Stefan cel Mare, nr. 73), care apartine si ea lui Oleg Voronin, controleaza Mafia Zaharului in Moldova. Tot junele Oleg e proprietarul unei mari intreprinderi — Fabrica de zahar din Briceni, cumparata la pret de nimic, cand pretul ei real este de cateva zeci de milioane de dolari, din care a vandut tot utilajul Uzinei Metalurgice din Rabnita, inclusiv sinele de la calea ferata din preajma, ca metal uzat. In 1997 Oleg Voronin a reusit sa introduca in Romania mii de tone de zahar, mai mult decat intreaga productie a Republicii Moldova. De unde a luat tanarul businessman atata zahar? Explicatia e mai mult decat banala: in acel an Cuba comunista a acordat mai multe mii de tone de zahar pentru spitalele din Republica Moldova. Ajuns pe mainile fiului presedintelui, zaharul a fost vandut la Iasi si Kaliningrad. De altfel familiei Voronin ii displac doar istoria si civilizatia romanilor, nu si banii acestora. Oleg Voronin are mai multe firme in Romania: "M.S.I. Trading Ltd"(Iasi, str. Moara de Foc); S.C. "Kaolin"–Impex S.R.L.Vaslui (or.Vaslui, str. Calugareni, L/9, ap. 5), "Daewoo" (firma mixta romano–moldoveneasca, cu sediul in Chisinau, bd. Moscovei, Nr. 11) s.a. Tot la Iasi, junele Voronin, pana relativ nu demult, avea sapte depozite en–gros. Paradoxul, insa, e altceva: banii romanesti ajunsi la Chisinau stimuleaza antiromanismul tatalui comunist. Restaurarea Manastirii Carpiana a devenit pentru familia Voronin un procedeu de estorcare si spalare de bani, lucrarile fiind supravegheate de cei care s–au declarat nu o data atei — Vladimir si Oleg Voronin. Mentionam ca Voronin a obligat la 3 mai 2004 toti agentii economici din republica sa doneze o cota de 0,8–0,9 din venitul si cifra de afaceri anuala "pentru lucrarile de reconstructie ale complexului monastic Capriana", pe un cont deschis la banca feciorului sau "FinComBank". Nimeni nu cunoaste suma acumulata, dar din surse competente se cunoaste ca ea este enorma, iar la Capriana n–a ajuns nici a zecea parte din ea. Oleg Voronin si sotia sa Elena sunt un fel de "mosieri" in Chisinau: ei detin numeroase terenuri de pamant, dar si mai multe imobile, case, apartamente etc., pe strazile Ion Creanga (unde domiciliaza permanent), pe str. V.Alecsandri, 81, si Vasile Alecsandri, 79, pe strada Mateevici (locul unde s–a aflat fosta casa a lui Leonid Brejnev), pe str. Ciocarliei (unde detine trei loturi de pamant, doua obtinute de la Primaria capitalei si altul — cumparat de la o persoana fizica), s.a. In cate case locuieste tanarul Oleg Voronin?! Iti pui aceasta intrebare, stiind cata lume nu are un coltisor de acoperis de asupra capului. La ora actuala familia Voronin tinteste sa–si insuseasca intreprinderea de bauturi alcoolice "Aroma", Banca de Economii a republicii, s.a. Se creeaza impresia ca adevaratul stapan al Republicii Moldova e Oleg Voronin, iar Vladimir Voronin il ajuta doar s–o mulga cat mai bine. Centrul de Combatere a Crimelor Economice si Coruptiei, Procuratura Republicii, Ministerul de Interne si cel de Justitie, Securitatea, etc. s–au transformat in instrumente de terorizare a oponentilor politici ai lui Voronin, dar — lucrul cel mai trist — presedintele republicii foloseste intregul aparat de stat pentru imbogatirea sa personala si a familiei sale. Mentionam ca fiul lui Voronin a putut deveni atat de bogat, doar ocolind legea si calcand in picioare principiul liberei concurente in economia de piata. Toti businessmenii care au stat in calea afacerilor fiului presedintelui au fost sau inlaturati, sau falimentati (prin controale aberante), sau arestati. Insusi Vladimir Voronin afirma ca dansul nu cunoaste activitatile de business ale feciorului Oleg. Dar, stie demult toata lumea ca averea lor este comuna. Si ca domnul presedinte e cel care efectueaza acoperirea politica si apara ilegalitatile fiului, ca acesta sa poata aduna cat mai multi bani. Iar Voronin, atunci cand vorbeste de egalitatea si echitatea sociala a populatiei, evident ca nu–l are in vedere pe feciorul sau si nici pe sine: in timp ce majoritatea poporului devine mai saraca — ajungand in ultimii 4 ani cel mai sarac popor din Europa — ei devin tot mai bogati, numarandu–se printre persoanele cu cele mai mari averi din aceasta parte a Europei. Presedintele Vladimir Voronin nu seamana deloc a fi, cum isi zice, un presedinte "comunist". In timp ce presedintele Chinei Hu Jintao a locuit la statiunea balneara de la Karlovy–Vari intr–un apartament care costa 200 de dolari pe zi, presedintele Voronin a cerut sa i se dea apartamente al caror cost depaseste 1000 de dolari pe zi. La fel procedeaza Voronin si cand participa la diverse simpozioane, intruniri. Iar acesti bani sunt platiti din buzunarul tarii, adica al nostru, al fiecaruia. Faptele nu ar fi atat de socante daca Voronin ar fi presedintele bogatei Elvetii sau emirul nu mai putin bogatului Qatar, dar dansul este presedintele uneia dintre cele mai sarace tari din lume si a celei mai sarace tari din Europa. Dar "comunistul nr. 1" al tarii s–a deprins cu luxul. In 2001, imediat dupa ce a devenit presedinte, V.Voronin a trecut din limuzina sa BMW, care costase 50 000 de dolari intr–un automobil mai scump si mai luxos, un Mercedes, pentru care s–a platit 150 000 de dolari. Acum intentioneaza, ca sa se protejeze de un posibil atentat pus la cale de smirnovisti si Antiufeevi, sa–si procure un automobil blindat, al carui cost estimativ este de aproximativ 500 000 de dolari. De unde acesti bani? Evident ca nu din leafa domniei sale de presedinte al tarii, care nu depaseste 1000 de dolari pe luna. Voronin are o locuinta de 4 camere intr–un bloc al fostei nomenclaturi comuniste de pe strada S. Lazo din centrul capitalei. De la o vreme el a inceput sa cumpere apartamentele de la scara sa; intentionand sa–si largeasca spatiul vital cat toate cele cinci etaje ale imobilului. Deocamdata e doar la jumatate. Dar daca mai castiga un mandat in urmatorii patru ani va reusi sa procure si restul casei. Locatarilor li se propun alte apartamente in alte zone ale orasului, iar cand acestia nu pot fi convinsi cu bani (un metru patrat de spatiu locativ costa in imobilul respectiv peste 1000 de euro; un apartament de 3–4 camere costand intre 100 000 si 200 000 euro), are presedintele si alte modalitati de a convinge, pe care nu se intimideaza ca sa le aplice. Dar Vladimir si Taisia Voronin nici nu prea locuiesc in apartamentul lor din inima Chisinaului. Dansii s–au mutat la vila din padurea Condrita, vila care apartine statului, situata la 39 km de oras. Reparata capital in timpul presedintiei lui Petru Lucinschi (aici a fost primit presedintele rus Vladimir Putin), in ultimii 4 ani acest bun al statului a devenit un bun al familiei Voronin. A fost largit spatiul prevazut pentru ei cu inca 500 de hectare de padure, inconjurat cu un gard inalt de sarma ghimpata — ca un adevarat lagar de concentrare, prin care sa nu poata patrunde nici o pasare, Voronin mai construindu–si pe acel teritoriu de peste 5000 ha inca o vila. Vila actuala si spatiile auxiliare — pentru cele aproape o suta de slugi, bodyguarzi, ingrijitori si dresori de animale — au fost de doua ori renovate si modernizate. La aceasta vila luxoasa "modestul" presedinte comunist se comporta ca un boier feudal: tine cai de rasa, pe aleile parcului conduce in mare viteza motocicleta sa de lux pentru care fiul Oleg a platit 20 000 dolari, organizeaza banchete pentru prietenii de partid, vila de la Condrita semanand tot mai mult cu cea de la Kuntevo a lui Stalin, de unde acesta a condus in ultimii ani de viata URSS–ul si unde punea la cale strategiile de distrugere a propriului popor si a planetei. Conform statutului partidului comunistilor presedintele acestui partid care e si presedintele statului nu are dreptul sa se lafaiasca in lux sau sa se dedea la un mod de viata incompatibil cu saracia poporului care se zbate in nevoi si mizerie, si pe care presedintele Voronin "il conduce" spre viitor din beciurile pline cu butoaiele de zaibar de la Condrita.
0