Dupa intalnirea dintre Voronin si Smirnov, cel din urma a dat nota de final. Alocutiunea sa de sambata, in care a infierat „agresorii germano-romani”, ridiculizeaza „optimismul rezervat” afisat de unii politicieni si experti in legatura cu intrevederea dintre liderii de la Chisinau si Tiraspol. Acceptand discutia de la Tighina, capetenia separatista n-a facut altceva decat, aidoma lui Nero, sa-si imbratiseze adversarul, dar numai pentru a-l sugruma. Si Brejnev s-a intretinut cu amicul sau declarat, Hafizulla Amin. Ei si? N-a trecut mult timp si presedintele Afganistanului a fost asasinat chiar de trupele sovietice care i-au invadat tara. Nu insinuez ca si pe Voronin l-ar astepta aceeasi soarta. Pur si simplul, adevaratul mobil al unei intalniri este uneori ascuns nu in subiectul discutiei, ci in veninul care ii este strecurat interlocutorului. Asa a fost, de exemplu, otravit Viktor Iuscenko la Kiev. Tot asa a fost omorat Aleksandr Litvinenko la Londra. Intrevederea dintre Voronin si Smirnov nu este o exceptie. Presedintele Republicii Moldova este si el victima unei intoxicari, numai ca nu fizice, ci politice. Trei iluzii l-au adus in situatia ingrata in care a ajuns. Prima. Voronin si-a inchipuit ca problema transnistreana poate fi solutionata dupa modelul impus exclusiv de Moscova. Aiurea. Toata lumea vrea reglementarea conflictului. Numai ca nu cu orice pret. Occidentul nu are niciun interes sa accepte extinderea enclavei rusesti pana la Prut. Daca nu era asa, lucrurile se rezolvau definitiv inca acum 10-15 ani. A doua. Voronin a crezul ca singurul impediment in calea reintregirii teritoriale a Republicii Moldova ar fi Smirnov si complicii sai. S-a mizat pe faptul ca actualul sef al administratiei de la Tiraspol ar putea fi inlocuit cu Sevciuk sau cu un altcineva care va aduce Transnistria pe tava. Sfanta naivitate! Sevciuk e un militant al formatiunii de guvernamant din Federatia Rusa. El, ca si toate elitele de la Tiraspol, este rusofil si nu doreste nici in ruptul capului unirea cu „agresorii romani”, vorba lui Smirnov. A treia. Voronin a sperat ca Moscova va rezolva conflictul cu de la sine putere, peste capul lui Smirnov, obligand Tiraspolul sa se conformeze. Eroare. Pe de o parte, Kremlinul nu are niciun interes sa cedeze Transnistria Republicii Moldova, unde si regimul, si orientarea politica se pot schimba oricand. Pe de alta parte, Tiraspolul are destula forta ca sa se opuna in cazul in care Moscova ar renunta la autoproclamata republica nistreana. Capacitatea de rezistenta in fata aliatilor rusi au demonstrat-o, de exemplu, abhazii care s-au inversunat sa-l sprijine pe presedintele lor Bagaps in detrimentul unui favorit al Kremlinului. Se face acum mare tam-tam pe seama faptului ca intalnirea de la Tighina a fost salutata si de SUA, si de Marea Britanie, si de UE, si de OSCE, si, nu in ultimul rand, de Rusia. Acest gest a fost previzibil. Din afara s-a incurajat dialogul si competitia de idei in dauna confruntarii si rupturii. Este mai bine sa negociezi decat sa te razboiesti, nu-i asa? Tocmai de aceea, bunaoara, acum doua decenii si ceva a fost salutata de toata lumea si intalnirea dintre marii maestri Karparov si Korcinoi care era sa fie intrerupta dupa ce acesta din urma amenintase ca nu va mai juca, intrucat adversarul cauta sa-l darame psihic cu ajutorul unui hipnotizor de la KGB. Partida a fost reluata. Numai ca Victor Korcinoi, afectat de razboiul psihotropic, purtat impotriva sa, a pierdut. Este infrant si Voronin, chit ca si-a inscris in palmaresul sau politic reluarea dialogului cu autoproclamata republica nistreana. Intrevederea presedintelui Republicii Moldova cu seful administratiei de la Tiraspol este pentru cel dintai un esec usturator ce risca sa se constituie in inceputul sfarsitului sau politic. Scorul intalnirii sale cu Smirnov e unul de maidan in favoarea rusilor. In urma intalnirii de la Tighina, Kremlinul practic si-a declinat competenta pentru aplanarea diferendului, punand toata raspunderea pe seama Chisinaului si Tiraspolului. Astfel, rusii au intors roata istoriei, aruncand la gunoi ani intregi de discutii. Negocierile au revenit in punctul mort de acum 16 ani. 1-0 pentru echipa Rusiei.Smirnov, inmanandu-i lui Voronin proiectul unui acord de prietenie si colaborare intre Moldova si Transnitria in care afirma ca autoproclamata republica ar fi un stat suveran si independent, a ridicat stacheta pretentiilor sale la un nivel foarte inalt pe care Chisinaul n-are cum sa-l coboare fara sa faca niste cedari inadmisibile. 2-0 pentru echipa Rusiei. Desi raman criminalii de altadata, stabii secesionisti din stanga Nistrului sunt achitati de Chisinau, scapa de stigmatul de proscrisi si isi recapata dreptul de a calatori legal si nestingherit prin lume. 3-0 in favoarea Rusiei. Moscova, obligandu-l pe Voronin sa joace in chestiunea transnistreana dupa regulile ei de joc, asa dupa cum am aratat si in editorialul anterior, castiga in persoana lui un scut viu in calea extinderii euroatlantice si un ghimpe in fundul Ucrainei. 4-0 pentru Rusia. Si acesta nu-i ultimul gol incasat de liderul comunist de la Chisinau. Voronin a facut blat cu Moscova pentru a-i favoriza interesele in schimbul capitalului politic ce i l-ar putea aduce Transnistria. In consecinta, el este acum folosit cu nesat de rusi si are posibilitatea sa-si vada visele sale de marire prin gaura de la covrig. http://www.jurnal.md/article/6472/