836

A crescut numarul moldovenilor imigranti in Quebec

2008-04-08/22:28 Numarul moldovenilor care prefera sa imigreze in provincia Quebec, Canada, a crescut cu 20 la suta in ultimul an, transmite Info-Prim Neo cu referire la declaratiile responsabilului de comunicare a Biroului de Imigrare a Quebecului din Viena, Christina Mirtcheva, facute la 8 aprilie curent in cadrul unei conferinte de presa. Conform Christinei Mirtcheva, interesul masiv al moldovenilor pentru Quebec s-a facut simtit acum trei ani, astfel ca, in anul 2006, au fost acceptate ca imigranti in jur de 500 de persoane, iar in 2007 cu 20 la suta mai mult. Se asteapta ca in anul curent, numarul imigrantilor din Moldova sa depaseasca mai mult de 900 persoane. In context, Christina Mirtcheva spune ca, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, numarul solicitarilor depuse de cetatenii acestor tari de a imigra in Quebec este intr-o continua descrestere. Oficialul canadian precizeaza ca moldovenii care vor sa imigreze in Quebec trebuie sa respecte anumite criterii de baza care ar crea posibilitatea de a fi selectionati. Potrivit sursei citate, cele mai multe sanse le au persoanele cu studii superioare si cu experienta de munca in jur de 4 ani, care au varsta cuprinsa intre 20-35 ani. De asemenea, candidatii la titlul de imigrant trebuie sa cunoasca in mod prioritar limba franceza, cunoscand aditional si limba engleza, sa fie la curent cu viata politica si socio-culturala a Quebecului. Desi solicitari pentru imigrare au fost depuse si de celibatari, cele mai favorizate sunt familiile cu copii, care se explica prin necesitatile legate de cresterea demografica, a opinat Christina Mirtcheva. In opinia reprezentantilor Organizatiei Internationale pentru Migratie (IOM), doritorii de a trai in Quebec trebuie sa urmeze mai multe etape pentru obtinerea permisului de sedere permanenta pe teritoriul acestui stat, iar informatia poate fi gasita la adresa http://www.immigration-quebec.gouv.qc.ca/fr/biq/vienne/index.asp. Persoanele care au obtinut permis de sedere beneficiaza de toate drepturile, in afara de dreptul la vot. Peste 3 ani ele au posibilitatea se ceara cetatenia canadiana, fiind acceptata dubla cetatenie, precizeaza reprezentantii IOM. O data stabiliti cu traiul pe teritoriul Quebecului, persoanele imigrante pot activa in baza diplomei de studii superioare, in afara de domeniile medicinii, arhitecturii si ingineriei in constructii, cu conditia ca diploma este recunoscuta de catre Ministerul Imigrarii si Unitatilor Culturale. Specialistii cu diplome de studii in medicina, arhitectura si inginerie in constructie vor fi nevoiti sa faca studii aditionale si sa sustina examene suplimentare. http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2008/04/08&ay=14209
0