757

Rusul de care nu pot scapa

Titlul de mai sus nu-i o parafraza din Constantin Tanase. Este vorba de fantoma tarului Nikolai I. Dar si de duhurile liderilor bolsevici Lenin si Stalin. De ei nu pot scapa. Demult disparuti, acestia ne mai urmaresc inca. Nici dupa proclamarea independentei de stat, Republica Moldova n-a reusit sa se debaraseze de opresiunea fostei metropole. Kremlinul continua sa ocupe o parte din teritoriul nostru national, obligandu-ne astfel sa incremenim intr-un trecut comunist care nu mai exista decat in halucinatiile politice ale presedintelui Vladimir Voronin. Rusii ne impiedica sa fim in rand cu lumea. Distanta dintre Republica Moldova si tarile baltice, care vreo 17 ani in urma erau la fel ca noi, este acum ca de la pamant la luna. Romania e in Uniunea Europeana si are astazi un salariu mediu pe tara de patru ori mai mare decat cel de la est de Prut. Pana si Ucraina ne-a intrecut. E mai aproape de UE si NATO decat noi. Cum ai suci-o, rusi ne tin legati de maini si de picioare. De proiectul lor antioccidental si revansard. Practic, ne-au luat ostatici pentru a ne folosi, ca un scut, in noul razboi rece pe care l-au dezlantuit impotriva lumii libere. Asa fiind, nu am niciun motiv sa-mi placa rusii. Nu ma refer, bineinteles, la Cehov, Bulgakov, Saharov, Bukovski, pentru acestia am toata consideratia, ci la Puriskevici, Molotov, Visinski, Andropov si Putin. La rusii care, vorba lui Petre Tutea, sunt mai perfizi decat germanii. Ei „cand te ocupa si te declari de acord, spun ca esti progresist, iar cand le rupi falcile, te acuza ca ai fi fascist si reactionar”. Nu imi plac rusii, pentru ca au reusit sa faca din brasoava asta rosie, din rusinea asta care e bolsevismul, o supraputere mondiala. Pentru ca au transformat jumatate de planeta intr-o nemarginita inchisoare sub cerul liber. Acesti rusi trebuie sa se carabaneasca. De fantomele si de epigonii lor vrem sa scapam. De Smirnov si Antiufeev, de trupele ruse dislocate in stanga Nistrului. Asta urmeaza s-o spunem clar, sus si tare, solidarizandu-ne cu directorul publicatiei „Timpul”, chit ca Voronin va incerca sa ne intemniteze pe toti.Nu-i am la inima pe acei rusi care, asemenea liderului lor de la Kremlin, se vor cu tot dinadinsul antipozii americanilor. Pentru ca ii respect pe acestia din urma. Americanii, pana si in cazul invaziei intr-o tara straina, aduc acolo libertatea si democratia. La fel procedeaza si englezii. In Japonia, sub ocupatia SUA si la initiativa comandamentului militar american, bunaoara, au demarat reformele care au transformat in cele din urma tara in a doua putere economica de pe glob si intr-o democratie liberala veritabila. In Germania, ruinata de razboi, trupele de ocupatie anglo-americane, pentru a asigura libertatea de expresie, au creat pe banii lor o agentie de stiri. Aceasta s-a constituit ulterior in RFG intr-o mare institutie nationala de presa, numita DPA. De cealalta parte, rusii au inaltat Zidul Berlinului. Cine imi poate cere in aceste conditii sa-i iubesc?Ii detest pe rusi, pentru ca nu regreta nimic si nu au senzatia civilizata a vinovatiei in fata popoarelor pe care le-au subjugat, deznationalizat, deportat si infometat. Germanii si-au pus cenusa pe crestet pentru nelegiuirile comise de nazisti. La inceputul saptamanii curente, australienii majoritari de origine europeana si-au cerut scuze in fata aborigenilor pe care i-au nedreptatit in cursul colonizarii. Putin, dimpotriva, considera disparitia URSS drept cea mai mare tragedie geopolitica a lumii. Rusii nu au invatat nimic.Germanii si japonezii, mari puteri candva, si-au infrant pana la urma nostalgiile, au renuntat la statutul imperial de altadata in favoarea unei dezvoltari ascendente in cadrul unor societati deschise. Rusii, din contra, se cramponeaza de trecut, se incranceneaza sa refaca hegemonia de odinioara chiar cu pretul declansarii unui nou razboi rece si renuntarii la valorile democratice. Nu e de mirare ca acum suntem din nou, ca si sub sovietici, captivii lor. Pentru a reveni la normalitate, trebuie, neindoios, sa ne descotorosim de ei. As putea sa sugerez liotei, care s-a napustit sa-l haituiasca pe Constantin Tanase, sa deschida dictionarul. Poate asa va afla ca „rus” sau „rusa” in limba romana inseamna si „popor slav (de religie crestin-ortodoxa)...” si „persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei sau este originara de acolo”, dar si „politica rusa” sau „autoritate rusa”. Numai ca n-are sens. Ar fi culmea sa ne punem mintea cu aceste slugi jalnice si netrebnice ale comunistilor. Insa stapanii lor, cocotati, printr-un concurs nenorocit de imprejurari politice, in fruntea unui popor pe care ei il urasc de moarte pentru limba si substanta lui romaneasca, nu pot gasi din partea noastra intelegere, iar scapare nici atat. De buna seama, trebuie sa dovedesti mare nesimtire si stupiditate ca sa incerci a trage la raspundere, in actualul context politic, un jurnalist care n-a facut altceva decat sa protesteze impotriva prezentei politico-militare rusesti in Republica Moldova. Daca s-a ajuns aici, sa i se deschida dosar lui Voronin care a zis ca nu-i presedintele romanilor. Dar si lui Tarlev, intrucat acesta vreo cinci ani in urma ii sfatuia pe cetatenii moldoveni care se considera etnici romani sa plece in Romania.Nu incape discutie: trebuie sa scapam de Voronin si de comunisti, pentru ca ei continua cauza celor mai ticalosi dintre rusi. Cauza tarilor si bolsevicilor.
0