707

Pe frecventa TVR 1 va fi transmis un canal detinut de apropiatii presedintelui Vladimir Voronin.

Emisiunile principalului canal public TVR 1 nu vor mai fi retransmise in Republica Moldova, dupa decizia de ieri a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) moldovenesc. In urma unui concurs, CCA a atribuit licentele din Moldova unui alt post TV. Pe frecventele retelei a II-a de stat, pe care era difuzat de mai bine de 15 ani postul public romanesc si care are acoperire teritoriala de 95%, va emite un nou post, TV2+. Televiziunea care a inlocuit TVR 1 apartine unei firme off-shore controlate de oamenii din anturajul presedintelui Voronin.Oamenii de media moldoveni sustin ca in felul acesta s-a „inchis robinetul” informatiei obiective care ajungea in satele din Basarabia. Ei spun ca decizia de a scoate la concurs frecventele TVR 1 este ilegala, si la mijloc e vorba de romanofobie.Mentionam ca astazi in zona rurala din R. Moldova se receptioneaza doar postul public moldovenesc, care emite pana la sapte ore pe zi, si postul public romanesc si cel rus.Legatura cu VoroninConform actelor prezentate la concurs, firma castigatoare ICS „Telefe M International” SRL este o companie off-shore, condusa de Teodor Gutu, regizor la postul public moldovenesc, „Moldova 1”, controlat de puterea comunista. In calitate de reprezentant al firmei a fost prezent Razvan Paveliu.Paveliu s-a nascut pe 27 octombrie 1978 la Craiova, intre 1993-1997 a facut Liceul Militar de Aviatie „Tudor Vladimirescu” din Craiova.Dupa care trece Prutul si se inscrie la Universitatea de Arte din Chisinau, Facultatea de Actorie.Ulterior, a fost dansator in show-baletul „Teodor”, actor la Teatrul National „Mihai Eminescu” (1999-2001) si la Teatrul „Eugene Ionesco”. Din acest moment, „traiectoria” lui Paveliu devine mai nebuloasa.Pleaca in Irlanda, unde incearca o afacere cu vinuri moldovenesti. Apoi apare in calitate de prezentator la postul de televiziune moldovenesc NIT, controlat, de asemenea, de puterea comunista.Dupa care face niste cursuri de management si se lanseaza in businessul cu asigurari. Actorul e casatorit cu Diana Topa, sora omului de afaceri Viorel Topa, despre care se spune ca ar administra businessul familiei Voronin.Cu tunurile pe TVRProtocolul de colaborare dintre Societatea Romana de Televiziune (SRTv) si Ministerul Dezvoltarii Informationale (MDI) de la Chisinau a expirat la 13 iunie 2007.Responsabili de la Bucuresti au transmis propunerea de continuare a colaborarii inca din 4 iunie, dar functionarii moldoveni au „pierdut” scrisoarea oficiala, declarand ca nu au primit nimic.La 31 iulie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis sa scoata la concurs reteaua a doua de stat, dupa ce Ministerul Dezvoltarii Informationale i-a solicitat acest lucru, anuntand, totodata, ca suporta pierderi zilnice de circa 25.000 de lei, dupa ce TVR 1 a incetat sa achite serviciile prestate de „Radiocomunicatii”.Alexandru Dorogan, presedintele Asociatiei Presei Electronice din Republica Moldova, considera ca Societatea Romana de Televiziune detine o licenta de emisie valabila pana in anul 2011 si nu a incalcat nicio prevedere a conditiilor acesteia, prin urmare decizia de anuntare a concursului a fost ilegala. Expertul e de parere ca CCA a cedat unor presiuni din partea guvernului.„Motivul financiar este invocat artificial. Adevaratul motiv este romanofobia, care in ultimul timp a devenit o politica foarte convenabila unor cercuri din Republica Moldova”, a mai spus Dorogan.
0