1354

Milioane in vant

In timp ce oamenii simpli abia de se descurca din cauza secetei din acest an, presedintele Voronin si premierul Tarlev cheltuiesc bani cu nemiluita pentru deplasarile lor de serviciu. Aproape sapte milioane de lei din Fondul de rezerva al Guvernului au fost cheltuiti in primele sapte luni ale anului curent pentru deplasarile peste hotare ale celor doi demnitari. Cea mai mare parte din acesti bani (mai mult de 6,8 mil. de lei – n.r.) s-au irosit doar pentru acoperirea cheltuielilor legate de deservirea avioanelor cu care au calatorit Voronin si Tarlev (!). Milioane de lei din Fondul de rezerva pentru anul curent au fost alocati pentru a acoperi cheltuielile curente ale „Oraselului Copilariei” al sotiei lui Voronin si pentru iluminarea teritoriului complexului prezidential „Condrita”. Milioane pentru avionNumai pentru o singura deplasare peste hotare, presedintele statului, Vladimir Voronin, cheltuieste de la cateva sute de mii pana la mai mult de jumatate de milion de lei. Acesti bani sunt cheltuiti pentru deservirea avionului cu care zboara seful statului si membrii delegatiei care il insotesc, pentru actiuni protocolare si pentru diurnele membrilor delegatiei. Cea mai mare parte din suma se plateste pentru avion (de la 187,4 mii de lei pentru deplasarea lui Voronin la Sankt-Peterburg si pana la 618,6 mii de lei pentru deplasarea sa la Bruxelles-Luxemburg). Si asta in conditiile in care toti oamenii de afaceri care il insotesc pe presedinte in deplasari (si nu sunt putini – n.r.) isi platesc cheltuielile de transport, iar sumele nu sunt deloc mici. Diurne „grase”De la cateva mii pana la zeci de mii de lei se aloca pentru actiunile protocolare organizate de Voronin in deplasari. Ramane insa neclar de ce pentru actiunile protocolare dintr-o tara ii ajung 1,6 mii de lei (Sankt-Peterburg, 30-31 mai 2007), iar pentru altele e nevoie de 13,9 mii de lei (Stockholm, 17-19 aprilie). Oare sa coste atat de mult ceaiul, cina sau dineul intr-un oras si de zeci de ori mai ieftin in altul?Darnic cand vine vorba de banii statului, Guvernul aloca diurne rotunjoare celor care il insotesc pe Voronin in deplasari. Bunaoara, in deplasarea de doua zile din iunie la Bruxelles si Luxemburg, membrii delegatiei cu care a plecat presedintele au primit in total 31 de mii de lei pentru cazare si diurne. Iar pentru deplasarea pe care a facut-o impreuna cu Voronin in Vilnius, ministrul Economiei si Comertului, Igor Dodon, a primit din fondul de rezerva 13,5 mii de lei pentru cazare si diurna. Tarlev nu se lasa mai prejosNici prim-ministrul Tarlev nu se plasa cu nimic mai prejos. Pentru cele noua deplasari peste hotare pe care le-a avut in primele sapte luni ale anului curent, premierul a „papat” 3 mil. 346,6 mii de lei (cu doar trei sute de mii de lei mai putin ca Voronin – n.r.). Ce-i drept, cei care au plecat in deplasare cu Tarlev nu au avut parte de diurne. Acesti bani seful Executivului probabil i-a economisit pentru a-i face un cadou lui sefu’. Guvernul a solicitat in iulie alocarea din Fondul de rezerva a mai mult de doua milioane de lei pentru „achitarea lucrarilor de montare a sistemului de iluminare a teritoriului Complexului Condrita”, unde atat de mult ii place lui Voronin sa se odihneasca. Pentru a-i face pe plac lui „tatuca”, Guvernul lui Tarlev a mai dispus achitarea din fondul de rezerva a 117,2 mii de lei si pentru deservirea delegatiilor participante la deschiderea Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Memorie Vesnica”. Festivitate care a fost folosita ca actiune de promovare pentru Iordan in campania electorala pentru alegerile locale din aceasta vara. Apropo, pentru acelasi eveniment au alocat bani si Ministerul Culturii si Turismului, si Ministerul Apararii. Bani pentru sotia presedintelui si pentru ziarele deetatizatePentru a se pune bine pe langa Voronin, ministrul Educatiei, Victor Tvircun, a incercat sa castige simpatia sotiei presedintelui. Pentru aceasta, el a alocat 2 mil. 700 de mii de lei din Fondul de rezerva al Guvernului pentru „Oraselul Copilariei” al Taisiei Voronin. In timp ce pentru reparatia capitala a Scolii-internat pentru copiii cu deficiente locomotorii din or. Ialoveni a dispus acordarea a doar 450 de mii de lei. In Fondul de rezerva al Guvernului din acest an s-au gasit bani si pentru „Teleradio-Moldova” (25,8 mii de lei), si pentru ziarele deetatizate „Moldova Suverana” (376,8 mii) si „Nezavisimaia Moldova” (81,3 mii), in calitate de ajutor unic pentru achitarea datoriilor fata de Editura „Universul”. Guvernul nu a uitat sa acopere si datoriile pe care le-a lasat in urma sa fostul primar Vasile Ursu, care a construit linia de troleibuz Centru-Petricani fara a dispune de surse financiare. In acest scop, din fondul de rezerva s-au eliberat aproape 4 mil. si 800 de mii de lei. Nimic pentru ajutorarea populatieiDesi, potrivit raportului privind repartizarea si utilizarea mijloacelor Fondului de rezerva al Guvernului in anul 2007, in primele sapte luni ale anului s-au alocat aproape 70 de milioane de lei, intre cheltuielile mentionate de organele de conducere a statului nu se mentioneaza nicaieri alocarea de bani pentru acordarea de compensatii sau ajutorarea populatiei care a avut de suferit de pe urma secetei. Iar in privinta bine cunoscutei probleme a patentelor, Ministerul Finantelor a solicitat doar 30 de mii de lei pentru a acoperi cheltuielile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, legate de compensarea costurilor suportate de catre detinatorii de patente la inregistrarea intreprinderilor individuale.http://www.jurnal.md/article/4137/
0