Ion Turcanu Reocuparea sovietica a Basarabiei in anul 1944 a readus in tinut deja cunoscutul pentru localnici regim antinational de teroare si de jaf. Urmarea imediata cea mai grava a acestei fatale schimbari a fost o foamete inspaimantatoare, asa cum nu avusese loc in tinut niciodata. Conducerea de partid a judetului Balti constata, in prima decada a lunii iunie 1946, ca in toate raioanele si satele judetului foarte multa lume nu avea nici un fel de hrana, din care cauza se alimenta cu borhot si loboda, si multi copii, ramasi fara parinti, umblau din casa in casa, din sat in sat, cersind si hranindu-se cu buruieni. "Anul acesta, raporta la centru conducerea de partid a judetului Cahul la 4 decembrie 1946, la noi este o foamete groaznica. Painea nu poate fi cumparata nicaieri. Toata po***tia din sat mananca fan si vite moarte..." Multe familii din raionul Chiscareni nu aveau alta hrana decat tescovina si ciocleje, chiar daca aveau cate 5-6 hectare de pamant. La fel era si in judetul Chisinau, unde numeroase familii de tarani se hraneau cu rumegus, buruieni si hoituri. Invatatorii de la sate nu aveau o viata mai buna. La 6 decembrie 1946, Ministerul Invatamantului al RSS Moldovenesti informa conducerea superioara de partid a republicii ca in fiecare raion zeci de familii de invatatori nu aveau ce manca. Invatatorul Petrescu din satul Carbalia, raionul Cahul, zacea umflat de foame, invatatorii Bevza, Taban, Jiurcu, Mititelu din satul Rosu din acelasi raion mancau papura, ca si acei din satul Goluboie. In situatie similara se aflau invatatorii din satul Jura, raionul Rabnita, din Mana, raionul Orhei, numeroase familii de invatatori din raioanele Cornesti, Dubasari, Tiraspol, Slobozia. Se intelege ca acestea sunt doar niste cazuri semnalate de autoritati, care se refereau de fapt la un fenomen mult mai raspandit. Foametea i-a fortat pe foarte multi invatatori sa plece din scoli, cum s-a intamplat mai ales in raioanele Susleni si Cimislia. In acelasi timp zeci de mii de copii, din aceeasi cauza, au incetat sa mai frecventeze scolile. Astfel, foametea a paralizat intregul sistem de invatamant. Numeroase familii de sateni isi paraseau gospodariile, cautand sa-si salveze viata oriunde si oricat de departe de locurile de bastina. In octombrie 1947, numai din trei sate (Zolotievka, Ochiu Ros si Larga) ale raionului Bulboaca, judetul Tighina, au plecat 163 de familii. Aceeasi era situatia si in raioanele Chircaiesti si Falesti, judetul Balti, si de fapt peste tot. Destul de des, parintii isi paraseau copiii, ca sa nu-i vada murind de foame. In satul Talaesti, judetul Chisinau, I. Sora si sotia sa au parasit 6 copii, M. Ciglei - doi copii, M. Golovneac - trei copii. Jitoriuc din satul Dusmani, raionul Glodeni, a disparut fara urma impreuna cu sotia, lasand acasa o mama batrana cu patru copii. Foametea a provocat o crestere inspaimantatoare a criminalitatii. Furturile, mai intotdeauna de produse alimentare, devenisera fenomenul cel mai obisnuit, si aceasta in asa masura, incat omul isi putea usor pierde viata pentru o gura de paine sau pentru un pumn de graunte. Impactul foametei asupra morbiditatii po***tiei Lipsa completa de produse de hrana normala pentru o po***tie foarte numeroasa (in unele regiuni, pentru majoritatea po***tiei, in altele - practic pentru toata po***tia), consumul de plante si subproduse agroindustriale daunatoare sanatatii, de cadavre si hoituri a provocat o mare crestere a morbiditatii. Se intelege ca aceasta se refera mai ales la sate, pentru ca orasele, in care traia si nomenclatura sovietica, erau ajutate mult mai bine cu produse alimentare, care erau luate desigur cu forta de la tarani. In legatura cu aceasta s-ar cere si o referire la asa-zisul ajutor acordat de Soviete satelor infometate ale Basarabiei. Propaganda istoriografica sovietica a trambitat pana la surzenie despre acest ajutor. In realitate, ajutorul ca atare n-a existat, el a fost mimat. Desigur, iarasi in scopuri propagandistice. Pentru ca "ajutorul" nu venea din Rusia, ci se dadea din painea confiscata de la taranii moldoveni infometati. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta parte, la punctele de alimentare, infiintate in sate in iarna 1946/47, norma de pana la 200 grame de paine se dadea, de regula, numai in cazurile cand aceste sate dadusera in prealabil painea ceruta de catre sat. Ca urmare, pe de o parte, jaful de productie agricola, practicat de stat, iar pe de alta parte, lipsa unui ajutor real pentru cei infometati au provocat deteriorarea grava a sanatatii po***tiei satesti, ceea ce se constata deja in iunie 1946. Asta demonstreaza ca fenomenul foametei incepuse sa se manifeste inca de pe la inceputul anului. La inceputul lunii iunie, in satele Balasinesti, Beleavinti si Cotelnea din raionul Lipcani fusesera inregistrati cate 300 de bolnavi de distrofie. Peste cateva luni imbolnavirea progresase foarte mult. Catre sfarsitul lunii septembrie, dupa date oficiale, departe de a fi complete, in raionul Comrat fusesera inregistrati 3000 de bolnavi de distrofie si de edemuri, din lipsa de albumina, dintre care aproape 2000 erau copii. Potrivit situatiei de la 15 noiembrie 1946, in judetul Cahul sufereau de aceste boli 4100 de copii de la 1 pana la 12 ani. In total in judet fusesera inregistrati 6755 de bolnavi. Acestea sunt date comunicate de organele Ministerului Sanatatii, care, de regula, nu cunosteau situatia reala din sate, in atmosfera aceea de extrema neliniste si de mare dezorientare. Mai intotdeauna acestea erau date incomplete, de aceea ele nu ofera imaginea proportiilor reale ale calamitatii, ci doar constata fenomenul in sine si directia evolutiei lui. Conform acestei statistici, la 10 decembrie 1946 in republica fusesera inregistrate 30043 cazuri de distrofie, fara alte boli prilejuite de foame. Se pare ca dinamica reala a imbolnavirii din cauza lipsei de hrana este reprezentata mai adecvat de datele referitoare la situatia din judetul Bender (Tighina). In acest judet erau, la 25 decembrie 1946, 16877 de bolnavi de distrofie, iar la 5 februarie 1947, deci peste ceva mai mult de o luna, 39,5 mii, altfel spus, doar in decurs de patruzeci de zile numarul distroficilor crescuse de 2,3 ori. O luna mai tarziu, in fiecare raion erau inregistrate in medie cel putin cateva mii de bolnavi de distrofie. In raionul Telenesti erau 5252 de oameni, in Chiperceni - 5609 oameni, in Susleni - 4262, in Orhei - 7300, in Straseni - 4583 de oameni. Potrivit acestor date incomplete, dupa cum stim deja, la inceputul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10 pana la 15 la suta din po***tia sateasca. In intregul judet Orhei erau 32,3 mii de bolnavi de aceasta boala. Catre 1 martie 1947, in intreaga republica fusesera inregistrate aproape 238 mii de cazuri de distrofie. Desi se luasera anumite masuri pentru reducerea ravagiilor acestei boli, totusi rezultatele au ramas mult sub asteptari. Pentru ca in decembrie 1947 in multe raioane distroficii alcatuiau de la un sfert pana la 30 la suta din po***tie, iar in unele locuri (mai ales in raionul Cimislia) aceasta cifra se ridica pana la 80 la suta. Saltul fara precedent al mortalitatii Evident ca proportiile inspaimantatoare ale morbiditatii cauzate de foamea cronica au generat o crestere tot atat de mare a mortalitatii po***tiei. Pe parcursul primelor trei luni ale anului 1946, in republica numarul celor care s-au nascut a fost de 9494, iar al mortilor de 14428, in mediul rural acest numar a fost de 7845 si, respectiv, 12973, deci mureau aproape de doua ori mai multi decat se nasteau. La inceputul verii aceluiasi an, in multe sate din raioanele Bolotino si Sangerei mureau zilnic cate 5-7 oameni in fiecare sat, iar in unele localitati din raionul Lipcani - cate 10-15 oameni. In Chisinau, informa Ministerul de Interne al republicii pe sefii de la Moscova, militia strangea intruna de pe strada "de la 8 pana la 12 cadavre ale taranilor sositi de prin sate." Revenim, in continuare, la raportul mentionat mai sus, prezentat la 11 februarie 1947, conducerii de partid si de stat a republicii, de catre un functionar trimis la 7 februarie din acel an in raionul Congaz. Acesta mentiona ca in satele vizitate de el "in luna ianuarie si la inceputul lui februarie murise pana la 30%" din po***tie. "Pe drumul de la Ciadar-Lunga pana la Congaz, relata functionarul, se tavaleau cadavre care nu fusesera stranse multa vreme. In primul sat in care m-am oprit, Baurci, localitate mare, era o liniste de mormant; oamenii nu puteau fi vazuti nici in strada, nici in ograzi, intrarile si iesirile (in si din curti, n.a.) erau introienite. Pridvorul si incaperea sovietului satesc din centrul satului sunt ticsite de batrane si copii umflati. Unii din ei sunt pe jumatate lesinati. Alaturi este un punct de alimentare. La fereastra unde se distribuie hrana, e incaierare si strigate neomenesti. ...Sovietul satesc nu are date exacte privind starea po***tiei. Mi s-a spus ca in ziua trecuta murisera 20 de oameni. Am propus cercetarea imediata a curtilor. In prima jumatate a zilei au fost gasite 73 de cadavre. Majoritatea cadavrelor erau ascunse in soproane, pridvoare, in nameti. ...In primele zile ale lunii februarie au murit 93 de oameni". In satul Besalma, povesteste trimisul de la centru, "situatia este si mai proasta. La sovietul satesc mi-au raportat ca, potrivit unor date incomplete, pe parcursul a 8 zile ale lunii februarie si in ianuarie au murit 630 de oameni". Spre sfarsitul anului 1947, proportiile mortalitatii incep treptat sa se reduca, daca am judeca dupa datele statisticii oficiale. In luna noiembrie, decedasera 3264 de oameni, cu 21,2% mai mult decat se nascusera. In anul 1946, po***tia sateasca a republicii se redusese cu 477 de oameni, iar in 1947, ca urmare a distrofiei, reducerea a fost de 100633 de oameni, ceea ce inseamna o pierdere anuala de peste 10 la suta. In general pe parcursul anului 1947 po***tia rurala s-a redus cu 193,9 mii de oameni. Foametea a provocat mari pierderi de vieti omenesti si in prima jumatate a anului 1948. La inceputul acelui an, numarul decedatilor era mult mai mare decat la sfarsitul anului anterior. Examinarea unei bogate statistici privind mortalitatea in general, si in special cea provocata de distrofie in raioanele Comrat, Causeni, Cimislia si Volontirovca din judetul Bender, potrivit situatiei de la sfarsitul anului 1946 si inceputul lui 1947, arata ca peste 70 la suta din intregul numar de decese erau rezultatul distrofiei. Tinand cont de aceasta constatare, apoi de rata foarte ridicata a mortalitatii, ca urmare a foametei pe parcursul anilor 1946-1947 si in prima jumatate a anului 1948, precum si de numarul mediu anual al deceselor, foarte mare (de pana la 200 de mii), trebuie sa observam ca estimarile mai vechi, conform carora tributul foametei ar fi alcatuit cam 150-200 mii de vieti omenesti, sunt depasite. Documentele examinate de noi demonstreaza ca acest indicator trebuie sa varieze intre 250-300 de mii, luand ca cifra medie 280 de mii. Deportarile in masa Pe cand ranile foametei nu fusesera inca lecuite, incepu o alta mare drama a taranimii basarabene - deportarile in masa ale gospodarilor de frunte ai satelor. De fapt aceasta dezradacinare a taranimii moldovene si izgonirea ei in Siberia era dupa razboi o reluare a procesului inceput in ajunul razboiului. Un oarecare Butov, presedinte al biroului pentru Moldova al CC al PC(b) din toata Uniunea, trimitea inca la 1 noiembrie 1945 secretarului partidului bolsevic Gh. Malenkov un raport, in care cerea sa se ia masuri drastice pentru "reducerea influentei economice a partii chiaburesti instarite a taranimii" din Basarabia pe motiv ca aceasta ar fi colaborat cu administratia romaneasca si cu partidele politice din Romania. Foametea insa a amanat realizarea acestui plan, care era urzit la Moscova, bineinteles, nu la Chisinau. Autoritatile au revenit la el de cum au disparut urmele imediate ale foametei. Astfel, la 17 martie, Ivanov, presedintele biroului CC al PC(b) din toata Uniunea pentru RSS Moldoveneasca, Koval, secretarul CC al PC(b) al Moldovei, si Rudi, presedintele Consiliului de ministri al RSSM, trimiteau lui Stalin o scrisoare, in care il rugau sa permita deportarea din Moldova a peste 10 mii de familii. Motivul principal era acelasi: capii acestor familii, in calitate de "elemente chiaburesti si nationaliste, au constituit intotdeauna sprijinul regimurilor reactionare romane pe teritoriul fostei Basarabii, faceau parte din diferite partide burghezo-nationaliste romanesti, erau promotori ai politicii antisovietice la sat". Sigur ca gospodarii satelor basarabene nu aveau cum agrea Sovietele, care aratau pe fata ca doreau sa distruga tot ce era mai bun in agricultura taraneasca a tinutului. Dar masa gospodarilor de frunte ai satelor nu era implicata aproape deloc in activitatea partidelor politice din Romania, intrucat era absorbita complet de interese economice, cu toate ca foarte multi tarani - mai ales dupa ce au inteles ce aveau de gand sa faca sovieticii cu ei - regretau in mod sincer pierderea legaturii cu Romania de peste Prut. Dar deportarile au fost determinate si de un alt considerent, poate inca mai important, si anume de a lichida, prin izolarea fruntasilor satului, rezistenta la colectivizarea fortata a gospodariilor taranesti si la crearea accelerata, pe aceasta cale, a sistemului socialist in agricultura. Acesta este un adevar pe care nu-l ascundea nici chiar istoriografia sovietica si este relevat cu destula obiectivitate in cercetarile mai noi ale istoricilor moldoveni. Conducerea partidului bolsevic din Rusia si guvernul sovietic au "aprobat", la 6 aprilie 1949, "rugamintea" mentionata mai sus a administratiei sovietice din Moldova, hotarand sa deporteze in Kazahstan, Asia Centrala si Siberia "11280 de familii cu 40850 de oameni". Decizia era insotita de o informatie aditionala, care preciza ca guvernul sovietic hotarase ca "deportarea categoriilor mentionate mai sus sa se faca pentru vecie (subliniere in document - n.a.)". In afara de acest fapt extraordinar de semnificativ pentru dezvaluirea adevaratului caracter al regimului de ocupatie sovietic, fapt necunoscut mai inainte de istoriografie, se mai cer mentionate in mod special inca doua detalii ce se impun la citirea acestor documente. Unul dintre ele este confiscarea intregii averi a celor deportati, ceea ce demonstreaza, indirect, ca intr-adevar aceasta po***tie era expatriata pe vecie. Al doilea, ca cei deportati erau susceptibili de tratamentul sti***t de dreptul penal, deci erau calificati drept elemente infractionale, ceea ce era in egala masura absurd si inuman. O chestiune noua este aceea daca taranii aveau stire de "surpriza" pe care le-o pregatea regimul de ocupatie. Traditia istoriografica nu cunoaste alta parere decat ca ridicarea in 1949 a zecilor de mii de tarani s-a facut pe neasteptate. De fapt nu este deloc asa, pentru ca documentele care au fost date la iveala in ultimii ani spulbera iluzia surprizei. Ne referim in continuare doar la o parte neinsemnata din multimea de astfel de date. La 15 mai 1949, un ofiter de militie declara, in prezenta unui grup de oameni din satul Ermoclia din raionul Causeni, ca asa-zisii chiaburi "peste cateva zile vor fi deportati in adancul Uniunii Sovietice, iar averea lor va fi confiscata". La 26 mai, fiind interogat de catre oamenii Securitatii, directorul scolii din satul Redi-Ceresnovat, A. Topor, marturisea ca in zilele de 26-28 aprilie fusese vizitat acasa de catre un oarecare Mihailiuk, capitan KGB, care i-a spus ca urma sa fie deportat. Spunand acestea, ofiterul "scoase din geanta sa niste mape, in care, povestea Topor, am citit numele Kveatkovschi F.C., Sochirca A.C., Iustin Taralunga si, se pare, Anton Popa. Gasind mapa cu numele meu, Mihailiuk mi-a aratat de departe prima pagina a dosarului ca dovada a afirmatiei sale ca voi fi deportat. Aceasta se prezenta ca o ancheta executata la tipografie pe hartie alba. In partea de sus am citit cuvantul "premilitar", scris la masina, apoi numele meu de familie, prenumele, numele dupa tata, anul nasterii, originea sociala, studiile. Dupa asta sotia mea a inceput sa planga. Atunci a inceput sa planga si Mihailiuk, zicand: "Imi pare rau pentru voi, dar va vor duce de aici nu mai tarziu decat peste 10 zile". Un taran din Drochia, A. Bejan, s-a destainuit, din intamplare, unui agent KGB: "Niste buni cunoscuti de ai mei mi-au povestit ca am fost inclus in lista chiaburilor. Pe la sfarsitul lui mai sau in iunie, cand se vor termina examenele in institutiile de invatamant, persoanele din listele cu chiaburi, comercianti, cei care au fugit in Romania si s-au intors, cei suspecti din punct de vedere politic vor fi trimisi din Moldova. O ruda de a mea din Edinet este in relatii bune cu un capitan de Securitate, care i-a spus ca a fost inclus in listele cu chiaburi si i-a zis, daca doresti sa nu fii deportat, atunci sterge-o de aici de cu vreme. Asa a si facut, a fugit nu se stie incotro". O femeie pe nume Moskviciuk, administrator de case din Chisinau, a declarat: "In curand vom evacua din Basarabia toate persoanele suspecte". De altfel, in luna mai Chisinaul fierbea de astfel de zvonuri. Pana si corespondenta interceptata de KGB continea o multime de relatari despre apropiatele deportari. G.A. Jmurciuk, cetatean din raionul Sangerei, scria unei rude din regiunea Vorosilovgrad: "Nu ne scrieti scrisori, deoarece pe la noi lumea vorbeste ca toti basarabenii vor fi deportati in alte locuri". Multi moldoveni deportati in Siberia inca in iunie 1941 scriau rudelor de la bastina si intrebau daca intr-adevar vor fi deportate degraba si ele. "Pe la noi pe aici se aude, scria E.I. Buzdugan din regiunea Tomsk, ca din Basarabia va fi deportata foarte multa lume. Asa sa fie oare?" Din documentele arhivei Ministerului Securitatii Nationale al Republicii Moldova, care incep sa fie valorificate abia acum, cunoastem ca multi basarabeni au intrat in formatiunile de lupta impotriva sovieticilor tocmai pentru ca erau informati ca urmau sa fie izgoniti pentru totdeauna din satele lor. Prin iunie 1949, taranul Gavril Andronovici din satul Condratesti, raionul Cornesti, marturisea intr-un cerc de prieteni, care la scurt timp dupa aceea vor constitui nucleul organizatiei Armata Neagra, ca fusese inclus in lista chiaburilor si ca maine-poimaine va fi ridicat si trimis in Siberia. Aceasta stire a fost confirmata si de alti participanti la acea intrunire din casa lui Andronovici. Tribunalul militar din Odesa mentiona ca in 1949 multi tarani din raioanele Cornesti, Chiscareni si Bravicea au aflat din timp despre ridicarile ce se pregateau, de aceea au parasit satele si s-au ascuns prin paduri. Ultimele directive privind deportarea au fost date la sfarsitul lunii iunie si inceputul lui iulie 1949. Ceea ce pretindea a se chema guvern al Moldovei fixa, prin hotararea sa din 28 iunie 1949, numarul definitiv al familiilor care urmau sa fie ridicate si repartizarea lor pe raioane, iar prin decizia din 30 iunie aducea o serie de detalii care completau hotararea mentionata a guvernului sovietic din 6 aprilie privind confiscarea averii celor deportati. Tot la 30 iunie, Ministerul de Interne al URSS stabilea ca cele 11280 de familii cu 41200 de oameni (deci cu 350 mai mult decat se hotarase la 6 aprilie) urmau sa fie trimise in regiunile Kurgan, Tiumen, Irkutsk, Altai, Bureat-Mongolia. Intre timp, pana nu fusese inca dat semnalul de atac, ofiterii KGB trimisi in judetele si raioanele republicii lucrau cu sarg la completarea listelor, asa incat pana la 2 iulie fusesera luate in evidenta 12718 familii cu 43387 de oameni ce ar fi urmat sa fie expulzati din tinut. Inainte de zisul semnal, se stabilisera definitiv cifrele: 13000 familii cu 45537 de viitori expatriati. Cum se stie, semnalul pentru deportare (asa-zisa operatie "lug" - in traducere din ruseste: "Sud") a fost dat la ora 2 noaptea in 6 iulie. Rezistenta po***tiei la deportari Desi autoritatile au luat toate masurile ca operatia sa se desfasoare rapid si prin surprindere, totusi au existat numeroase cazuri de rezistenta a acelora care urmau sa fie arestati si evacuati. Din informatia evident incompleta ce ne sta astazi la dispozitie, cunoastem ca trupele insarcinate cu realizarea acestei operatii au avut de infruntat in multe locuri o impotrivire darza a taranilor, inclusiv rezistenta cu arma in mana. Asa a fost in satele Clocusna, raionul Ocnita, Cosauti, raionul Soroca, Banestii Noi, raionul Orhei, Frumoasa, raionul Bravicea, Carahasani, raionul Olanesti, Cunicea, raionul Cotiujeni, Raculesti, raionul Susleni, precum si in raioanele Kotovsk si Chisinau. Metoda cea mai raspandita si mai eficienta a fost totusi fuga taranilor de acasa si din sate fie inainte de 6 iulie, fie chiar in momentul intrarii trupelor in sate. Catre acea data, disparusera 508 de familii care urmau sa fie deportate, din alte 174 de familii n-a fost gasita acasa nici o persoana matura, iar 105 familii s-au ascuns in momentul inceperii operatiunii. Cele mai multe familii au reusit sa se salveze in raionul Chisinau - 64 din 141, adica tocmai in unul dintre raioanele care au opus cea mai mare rezistenta Sovietelor. Conform datelor oficiale generale, operatia "lug" se terminase spre sfarsitul zilei de 7 iulie, dar rapoartele din unele judete arata ca de fapt aceasta a continuat inca cel putin o zi, pana la 8 iulie, ora 20. Este foarte util a cunoaste reactia la deportari a po***tiei care nu a avut de suferit (sau nu a suferit nemijlocit) de pe urma operatiei. Datorita mai ales straduintelor KGB-ului, care avea grija de starea de spirit a po***tiei, astazi suntem in masura sa cunoastem atitudinea acesteia fata de izgonirea de la bastina a zeci de mii de tarani basarabeni, chiar daca informatia selectata de KGB este fragmentara si, desigur, tendentioasa. Astfel, cineva din Chisinau scria altcuiva, probabil din Rusia, ca se procedase foarte bine cu asa-zisa rasculacire (deschiaburire, n.red.), deoarece, se precizeaza in acea scrisoare, "chiaburii" se opuneau transformarilor sovietice si "mai ales urau po***tia nou-venita". Cateva zile la rand, informa un altul, "intreaga Moldova a fost curatata de elemente daunatoare si de oamenii cu un anumit trecut, straini fata de puterea sovietica". "In Moldova au fost lichidati chiaburii, ceea ce va imbunatati activitatea noastra si in special va fi mai usor de trait". "Acum la noi totul va fi mai ieftin... Au fost eliberate multe apartamente, care sunt repartizate locuitorilor orasului". "De la 5 si pana la 7 iulie 1949 in Chisinau a avut loc o curatare, adica multi locuitori au fost deportati in Siberia. Sunt deportate persoanele care au ajutat nemtilor si romanilor sa activeze impotriva rusilor. Casele lor au fost date acelor oraseni care nu au locuinte". Astfel, oricat de vigilent era KGB-ul, totusi informatia lui secreta, alcatuita cu cea mai mare grija, n-a putut ascunde adevarul ca izgonirea zecilor de mii de oameni din po***tia basarabeana a adus satisfactie doar anumitor categorii de venetici, de regula, rusilor si in general sovieticilor care au dat navala dincoace de Nistru in urma Armatei rosii. Cum aprecia deportarile intreaga po***tie a Basarabiei Aceeasi informatie demonstreaza cu lux de amanunte ca atitudinea generala a po***tiei fata de deportari a fost pronuntat negativa, hotarat dezaprobatoare. In timp ce romanii basarabeni erau inspaimantati si disperati pana la trecerea directa la rafuiala cu oamenii noului regim, chiar si multi reprezentanti ai minoritatii neromanesti a po***tiei se aratau dezorientati si descurajati de tot ce aducea acest regim. Nu putem reproduce aici decat o mica parte din numeroasele fapte mentionate in rapoartele KGB-ului, desi este de la sine inteles ca aceasta institutie n-a avut nici un interes sa scoata in evidenta dezastrul social-psihologic provocat de exilul fortat al basarabenilor. Dam, in continuare, doar cateva crampeie dintr-o informatie speciala a KGB-ului, din 14 iulie 1949. "Iata noutatea din satul nostru. La 5 iulie ne-am culcat si n-am stiut nimic, iar cand ne-am trezit, am vazut 80 de gospodari in masini. Dar de ce si pentru ce, ei singuri nu stiu. Se vede ca a sosit ceasul de la urma, daca te iau asa, fara nici o vina. Erau mari strigate si plansete. Toata lumea era speriata in asa masura, ca nimeni nu a mai iesit la lucru in camp. Nu se stie ce va fi si cu noi, adica cu cei care au ramas. Se zice ca noi o vom pati si mai rau decat acei care au fost ridicati..." "... Mare nenorocire au facut in satul nostru si in satele invecinate, pentru ca numai din satul nostru au luat 18 familii. Numai unul Dumnezeu stie unde au fost duse. Graul se coace, dar nu are cine sa-l stranga, deoarece oamenii sunt necajiti si nu vor sa lucreze. Pe camp nu se vede nimeni..." "Timpuri grele, viata chinuita, la 6-7 iulie au fost ridicate 10 familii. Din cauza asta oamenii si-au parasit casele, satul e pustiu, fiecare casa e incuiata...". "Situatia nu e buna, nimeni nu-si da seama ce va fi, la 6 spre 7 iulie din satul nostru au fost ridicate 7 familii. Le-au dat doua ore pentru a se pregati, unii au fost suiti in masini dintr-o data si fara nimic. Au luat multi oameni si din alte sate si din orasul Chisinau...". "... In satul nostru e mare nenorocire, deoarece au fost ridicati multi oameni cu familiile lor. Numai unul Dumnezeu stie de ei, unde sunt si incotro au fost dusi. Inca nu se stie cine va fi ridicat in randul al doilea. In general, in ultimele patru zile nu ne-am mai oprit din plans...". "Numai Dumnezeu stie cum mai traim si noi, din satul nostru au fost deportate 20 de familii si nimeni nu stie nici macar incotro au fost duse. Acum au sosit iar la sovietul satesc si iar ne vor deporta. Au ramas casele pustii. Au scapat doar acei care au fugit...". "... Din satul nostru au ridicat multi oameni. Lumea este tulburata, oamenii nici nu lucreaza, dar nici nu stau pe loc, ci umbla dintr-un loc intr-altul ca nauciti...". "Azi la orele 2 noaptea au venit masinile si au ridicat 14 familii. Era mare jale in sat atunci cand i-au dus pe oamenii acestia. Mare nenorocire a cazut pe capul nostru acum..." "... E foarte rau de noi. In sat a fost mare nenorocire, au ridicat 11 familii. Se aude ca vor mai fi deportati, dar nu se stie cand. Oamenii nostri sunt speriati, nu muncesc, e jale pe capul lor, dar mare-i Dumnezeu...". "... In orice parte ai privi, peste tot e jale si iar jale, deoarece in noaptea trecuta au ridicat 60 de familii, iar acum asteptam sa ne ia si pe noi. Domnica e fericita ca a murit, ea doarme si nimeni nu o va mai nelinisti...". "... Din satul nostru au fost ridicate o multime de familii, dar unde le-au dus - Dumnezeu stie. Iar acum stam si noi ca frunza pe apa. ... E mare jale si durere, oamenii se vaita si plang...". "... Iti spun cu lacrimi in ochi ca Nichita si Anton au fost ridicati impreuna cu fetele. Au fost ridicate 20 de familii. Doamne, ce strigate si bocete au mai fost la 6 iulie! Lui Nichita i-au luat oaia, porumbul si tot ce mai avea in casa. Sufletul ne este plin de jale ca Nistrul de prundis...". "... Pe multi de la fabrica noastra i-au luat in timpul lucrului. Aceste trei zile am umblat cu totii ca innebuniti. ...La piata totul a devenit scump, moldovenii nu se mai vad, din sate a fost ridicata foarte multa lume...". "Din toata Basarabia oamenii sunt ridicati tot asa ca in 1941. Din satul nostru au luat 19 familii, din Milesti - 21 de familii. Au luat si femei si copii. Casele au ramas pustii. Se zice ca acestia au fost chiaburi, dar unii din ei nu aveau nici mata. Iaca ce au avut oamenii nostri sa traga. Sunt trimisi la nord. Nimeni nu mai doarme acasa, toate casele sunt incuiate, satul e pustiu, nimeni nu canta, nu se aude nici un strigat vesel, pustiu adevarat..." "... De la noi au ridicat astazi 10 familii. Se aude ca inca vor mai lua. Nu dea Domnul sa ne ia si pe noi. Am ajuns zile tare grele. Azi dimineata era mare jale in satul nostru, asa jale cum n-a mai fost de cand exista satul acesta. S-a adunat toata lumea si plangea de fierbea satul. I-au luat cu masinile. Of, of, e mare nenorocire in satul nostru..." "Tata a terminat de coasa, acum trebuie sa caram totul acasa, dar n-avem nici o dorinta de a lucra de atunci de cand au fost ridicati oamenii. Seara inchidem totul, incuiem usile si plecam sa innoptam unde ne duc ochii. Dimineata ne vom intoarce acasa, daca nu se va intampla nimic...". "Am fost foarte intristati, si nu numai noi, ci toata lumea, pentru ca din satul nostru au fost ridicati cei mai buni gospodari si i-au dus departe, dar unde - nimeni nu stie, stie doar unul Sfantul Duh. Erau mari strigate si plansete, ei strigau: Doamne Dumnezeul meu, ce am facut si unde ne duc..." Potrivit datelor de la sfarsitul anului 1949, in acel an fusesesera deportate 11293 de familii, care aveau 35050 de suflete. Statistica aceasta este departe de a fi completa, pentru ca deportarile s-au facut si sub alte forme. Astazi stim ca pana si foametea din anii 1946-1947 a fost folosita de catre ocupanti pentru a ridica zeci de mii de oameni din sate si a-i trimite in zonele industriale sau de materie prima ale Imperiului, ca forta de munca ieftina. Astfel, la 16 decembrie 1946 comitetul raional de partid Ciadar-Lunga informa conducerea republicii ca era pe cale de a trimite in acele zone peste 3000 de oameni de la 14 pana la 50 de ani, la care se mai adaugau inca 118 familii infometate. Nu poate fi uitat in acest context nici fenomenul FZO-ului (asa-zisa instruire la - sau pentru - fabrici si uzine), ceea ce a insemnat in realitate ridicarea din sate a zeci si sute de mii de tineri si adolescenti, folositi mai ales in minele de extractie a carbunelui si metalelor si din care foarte putini au mai revenit la vatra, cei mai multi, din cauza conditiilor de munca din mine, pierzandu-si viata inca din tinerete. Evident, multi oameni intelegeau natura si scopurile deportarilor. Adeseori fenomenul era explicat prin esenta regimului adus in Basarabia de ocupatia sovietica. Astfel, cetateanca Pelaghia Scekina din Lipovanca, raionul Cahul, spunea: "Sovieticii acestia isi bat joc de noi, chinuie norodul. Parca asta poate fi socotita putere de stat?" S.S. Lenta, locuitor din orasul Soroca, li se adresa tovarasilor sai de lucru: "Voi nu vedeti ce se face? Toate faradelegile acestea ale bolsevicilor vor fi inscrise in istorie si nu vor fi iertati". E. Enghirs, contabil in aceeasi localitate, spunea ca deportarea taranilor instariti "s-a facut pentru a influenta restul masei taranesti si a o forta sa intre cat mai repede in kolhoz, adica a realiza colectivizarea delaolalta in Moscova". Lucratoarea de la comunicatiile din Cahul, Nina Bulavina, declara: "Ce fel de viata este asta? S-au deprins sa-i duca pe oameni in Siberia ca sa le lucreze pe degeaba. Lui Stalin nu-i este greu sa-si indeplineasca planurile cincinale. Ce-l costa pe el? In asa fel pot fi indeplinite toate planurile inainte de termen. In inchisori sunt 40 de milioane, si foarte multi sunt luati si de pe la noi". Era firesc ca basarabenii sa-si dea seama ca deportarile erau o masura de deznationalizare a bastinasilor. "Pe noi, moldovenii, spunea Parascovia Prepelita din orasul Soroca, ne vor deporta din Moldova si vor aduce aici rusi. Puterea sovietica vrea sa-i nimiceasca pe moldoveni, deoarece toti acestia sunt impotriva puterii sovietice". "Are loc doar deportarea moldovenilor, declara Alexandra Marcenco din Chisinau. Toti moldovenii din Chisinau vor fi deportati si vor ramane aici numai rusii". A.V. Capros din satul Loganesti, raionul Hancesti, le vorbea astfel consatenilor: "Vedeti cum se rafuiesc rusii cu moldovenii nostri? Isi bat joc de noi, uitati-va cati au fost deportati. Romanii nu faceau asa ceva..." Taranul Vasile Pricop din satul Tochile-Raducani, raionul Leova, spunea ca "indata dupa sosirea lor in Basarabia, rusii au inceput sa ridice norodul...". Documentele de arhiva demonstreaza ca deportarile au fost factorul nemijlocit care i-a indemnat pe sute si mii de oameni sa lupte impotriva ocupatiei sovietice. Astfel, inainte ca organizatia antisovietica intitulata Partidul Democrat Agrar sa se fi constituit, fusesera deportati parintii si o sora a viitorului conducator al formatiunii, Vasile Odobescu, parintii, fratii si surorile lui Alexandru Duca, parintii, un frate si o sora de-ai lui Ilarion Tautu. Aceeasi a fost situatia si in cazul grupului de lupta al lui Filimon Bodiu, al organizatiei Armata Neagra, al Partidului Libertatii, al Uniunii Democrat