718

Deoarece nu contine nici o referire la denumirea tarii, Voronin vrea sa schimbe imnul Republicii Moldova

In contextul apropiatei sarbatori „Limba noastra” (31 august), marcata ca Ziua limbii romane (sarbatoare boicotata, in fiecare an, cu obstinatie de comunisti) oficialii de la Chisinau au readus in discutie schimbarea imnului national al Republicii Moldova. Problema legata de imn - compus din cinci strofe ale poeziei lui Alexei Mateevici „Limba Noastra”, adaptate pe muzica lui Alexandru Cristea- este una mai veche.Inca de cand a venit la putere, in urma cu sase ani, Partidul Comunist al presedintelui Vladimir Voronin a sustinut ca imnul trebuie schimbat invocand faptul ca acesta ar fi „nepatriotic”, relateaza „Nezavisimaia Moldova”, preluat de Rompres.Potrivit publicatiei citate, adeptii schimbarii imnului sustin ca „Limba noastra” este singurul imn din lume care nu contine nici o referire la denumirea tarii - Republica Moldova si de aceea, spun ei, un astfel de imn nu poate contribui la dezvoltarea patriotismului populatiei.Astfel, „Nezavisimaia Moldova” nu exclude ca festivitatile de anul viitor de la sfarsitul lunii august, cand se serbeaza Ziua Republicii, sa se desfasoare sub acompaniamentul unui alt imn. Presedintele Moldovei, Vladimir Voronin, se pare ca s-a implicat personal in acest demers si a inceput cautarea unor autori pentru noul imn.Liderul de la Chisinau i-a propus cunoscutului compozitor moldovean Eugen Doga (cu resedinta la Moscova) sa compuna muzica noului imn, iar poetului Grigore Vieru, sa scrie versurile. Nu se stie insa daca cei doi au si dat curs invitatiei sefului statului, cu toate ca, intr-un interviu acordat Jurnalului de Chisinau, Doga a declarat ca nu are de gand sa scrie un alt imn pentru Republica Moldova.
0