Еволюция это миф. (часть 6-ая, Люди )
Fiintele umaneDar noi? Ce putem deduce pe baza dovezilor privind originea fiintelor umane ? Evolutionistii ne ofera astazi doua variante (Glideman, 1982). Fie ca fiintele umane sunt rezultatul timpului, intamplarii si neincetatei lupte pentru existenta, sau am pornit de la un "monstru datator de speranta a carui stea a fost ceva mai norocoasa decat majoritatea celorlalte" (Newsweek, 3 noiembrie 1980). Dupa creationisti, in schimb, dovezile sugereaza ca suntem aici prin creatie.Chiar si unii dintre primii evolutionisti au simtit ca fiintele umane ar putea fi ceva special. Alfred Wallace a prezentat teoria selectiei naturale impreuna cu Darwin in 1859, dar Wallace a argumentat mai tarziu ca creierul uman nu putea fi explicat prin selectie naturala. Darwin nu a fost de acord. Diferenta dintre acesti doi evolutionisti este descrisa de catre Isaac Asimov (1980), in ghidul TV pentru un serial despre Darwin, si acelasi subiect este explorat, de asemenea, de catre Stephen Gould (1980) si Colin Patterson (1981). Majoritatea evolutionistilor s-a asociat punctului de vedere al lui Darwin. Cu alte cuvinte, ei credeau ca omul, ca si "alte animale", a fost rezultatul timpului, intamplarii si proceselor evolutive.Cu toate acestea, evolutionistii au ales sa creada in evolutia omului din motive filosofice sau "religioase" si nu din cauza unor deductii pe baza dovezilor fosile. In cartea sa, Descendenta omului, Darwin nu a citat nici macar o singura referinta despre fosile pentru a-si sustine convingerile. Si doar erau cunoscute cateva specimene de fiinte umane la vremea cand si a scris cartea, si anume Omul de Neanderthal.(Neanderthal)Neanderthal a fost descris initial ca "o bruta cu sprancene proeminente, piept ca un butoi si picioare curbate" (un stramos potrivit pentru un talhar, neindoios!). Creationistii acelor vremuri au raspuns: "Stati asa o clipa! Neanderthalienii sunt oameni obisnuiti de la campie, care sufereau de unele boli." Primii neaderthalieni proveneau din tinuturi aspre din interiorul Europei, unde ar fi putut cu usurinta suferi (asa cum se intampla cu multi dintre indienii nostri nord-americani din preerie) de anomalii ale scheletului, in mod special din lipsa de iod in alimente si de vitamina D (cauzata de slaba expunere la lumina soarelui), vitamina necesara absorbtiei calciului in timpul lungilor ierni. Neanderthalienii din Palestina nu mai au aceste caractere pregnante. Volumul cranian al neandethalienilor este usor mai mare decat media actuala, populatiile neaderthaliene avand o cultura, arta si religie bine dezvoltate. Astazi evolutionistii sunt intru totul de acord cu creationistii: neanderthalienii erau doar niste oameni ai campiei, care nu difereau mai mult de tipurile actuale decat difera astazi o populatie de alta. Ce erau "oamenii de pestera"? Doar niste oameni care vietuiau in pesteri. In mod tragic, neanderthalienii nu au fost singurii oameni considerati "verigi-lipsa" subumane. intr-un articol retiparit in Natural History din aprilie 1980 (ca parte a unei abordari a istoriei gandirii evolutioniste), exista un scurt, dar foarte trist articol semnat de Henry Fairfield Osborn. Osborn spune ca un ipotetic zoolog fara prejudecati venit de pe Marte ar clasifica oamenii in cateva genuri distincte si multe specii. Astfel, spune Osborn, negrii ar fi clasificati ca specie aparte, a carei evolutie spre deplina statura umana nu s-a incheiat inca. "Standardul inteligentei adultului negru obisnuit", scria Osborn, considerand aceasta un fapt al evolutiei, "este similar unui copil de unsprezece ani al speciei Homo sapiens [care este pentru Osborn, bineinteles, rasa caucaziana]." Osborn era un evolutionist de frunte al anilor '20 si este usor de observat felul in care modul sau de gandire evolutionista (respins de evolutionistii moderni) a ajutat in pavarea drumului pentru evenimentele din anii '40. (vezi Gould, 1981b, referitor la falsa stiinta a "craniometriei" si la teribilele sale aplicatii, implimentate in viata de catre nazisti.)(Omul de Piltdown)In 1912, speculatia despre stramosii omului a alunecat pana la Omul de Piltdown, solemn botezat cu numele stiintific de Eoanthropus dawsoni. Aproape toata lumea stie ca Omul de Piltown s-a dovedit in cele din urma a fi un fals premeditat. Dar demascarea falsului s-a facut abia in anii 1950. Pentru mai bine de 40 de ani, mesajul subtil din manuale era clar: puteti crede in creatie, daca vreti, dar faptele sunt toate de partea evolutiei. Faptele s-au dovedit in acest caz a fi un fragment de mandibula de maimuta si unul de craniu uman, colorate pentru a parea mai vechi. Piltdown a fost multa vreme in atentia presei in 1979. Unul din mistere este cine a pregatit falsul, dar adevaratul mister este cum de aputut cineva sa creada in acest fals? Nu era de fapt un fals deosebit de inteligent. Asa cum subliniaza Gould (1979), atunci cand a fost privit avand ipoteza corecta in minte, "dovezile abraziunii artificiale [pilirii] sareau imediat in ochi. intr-adevar, acestea sunt atat de evidente incat se pune in mod indreptatit intrebarea - cum au putut scapa observatiei pana acum?". Colorarea (patina timpului) era facuta bine, dar fosilele de mamifere "importate" si uneltele cioplite erau evident frauduloase. Oamenii voiau sa creada in evolutie, asa ca vedeau ceea ce doreau sa creada. Exista o lectie de prudenta aici, atat pentru evolutionisti, cat si pentru creationisti, si un motiv intemeiat pentru abordarea duala (creatie/evolutie) a originilor. (Comparati cu apelul la pluralism al lui Washburn, 1978.)(Omul de Java )Desi nu o frauda deplina, Omul de Java (Pithecanthropus) nu a fost cu mult mai bun. (vezi Gish, 1986, pentru detalii fascinante privind aceasta si alte fosile umane). Calota craniana si femurul au fost gasite departe unul de celalalt, intr-un nivel de pietris (care implica eroziune si potential amestec). Eugene Dubois a renuntat ulterior la propria-i descoperire, reinterpretand-o ca resturile separate ale unui om si ale unui gibon urias si - deoarece descoperise, dar pastrase secret vreme de 30 de ani - un craniu uman in acelasi nivel, a stiut ca celelalte descoperiri ale sale nu ar trebui numite stramosii fiintelor umane. Desi sunt cu desavarsire incapabil sa gasesc un motiv pentru aceasta, Donald Johanson (1981) se refera la Omul de Java ca la o fosila valida, si Richard Lewontin (1981) doreste ca Omul de Java ("Pithecanthropus") sa fie predat ca unul din cele cinci "fapte ale evolutiei" pe care le citeaza. Cu greu s-ar putea cita un motiv mai bun pentru a nu fi predata evolutia ca fapt!Omul de Pekin pare a fi un alt "fapt fals" al evolutiei. Denumit initial Sinanthropus, a fost reclasificat ca Homo Erectus, nume de grup atribuit ulterior si Omului de Java. Dar astazi, asemenea Omului de Java, a fost schimbat dintr-o ilustrare a evolutiei intr-un exemplu de stiinta deficitara. Nu s-au gasit decat craniile Omului de Pekin, niciodata scheletul inferior. Si toate craniile erau sparte in zona occipitala. Ele au fost gasite intr-o pestera langa Pekin, China, inaintea celui de Al Doilea Razboi Mondial, alaturi de oasele mai multor soiuri de animale si cateva unelte si urme de cultura umana. Craniile de Pekin erau foarte asemanatoare cu cele de maimuta, dar, de vreme ce nu s-a gasit nici un rest uman, cineva a decis ca proprietarii acelor cranii sparte trebuie sa fi fost utilizatorii uneltelor, ceea ce inseamna ca erau "maimute utilizatoare de unelte" sau "oameni-maimuta", un fel de stramosi ai omului. Se pare insa astazi ca "Omul de Pekin" era mai degraba hrana omului, nu stramosul sau. Se pare ca uneltele au fost folosite asupra, mai degraba, decat de catre posesorii craniilor sparte (Gish, 1981). Carnea de maimuta este foarte tare si atoasa si foarte dificil de mancat. Dar creierul de maimuta este alta poveste. Pana in zilele noastre, locuitorii din Asia de Sud-Est obisnuiesc sa taie capetele maimutelor, sa le puna la fiert, sa le sparga in zona occipitala si sa savureze acea delicatesa speciala numita odata stramosul nostru, un soi de creier de maimuta la tava de... jumatate de craniu.Omul de Nebraska. Omului de Piltdown, Omului de Java si celui de Pe- kin, ca pretinsi martori ai evolutiei omului la celebml proces Scopes din 1925, li s-a alaturat si Omul de Nebraska. Acesta a fost innobilat prin numele de Hesperopithecus Haroldcookii, dar tot ce a fost cunoscut vreodata din el este un dinte. Prin pura imaginatie, dintele a fost plantat intr-un craniu, craniul plasat pe un schelet, apoi s-a asezat pe acest schelet [imaginar] musculatura, par si in fine a fost imbogatit chiar cu o familie! Doi ani mai tarziu, Omul de Nebraska era din nou doar un dinte. Dar de data acesta dintele era atasat de un craniu adevarat, legat la randu-i de un schelet adevarat. Dar prin aceasta s-a dovedit ca dintele nu apartinea de fapt unui stramos al omului, ci unei specii de porc disparute! Multi oameni de stiinta au invatat de atunci sa nu faca speculatii exagerate pe baza unui singur dinte. Si totusi abia in 1979 Ramapitbecus - "reconstituit ca biped numai pe baza dintilor si a unei mandibule" - a fost in fine abandonat ca "un start fals al paradei umane" (Zihlman si Lowenstein, 1979). Cu toate acestea, chiar si astazi Aegyptopithecus este propus de Elwyn Simons (1980) ca "o mica chestie afurisita", al carei comportament social si viata familiala - deduse in buna masura pe baza orbitelor si caninilor masculilor - 1-ar putea face un soi de stramos psihologic al omului!Australopithecus. Speculatia moderna privitoare la descendenta omului este centrata pe un grup de fosile numit Australopithecus. In mintea publicului, aceste fosile sunt asociate in mod special cu activitatea africana a familiei Leakey si a lui Donald Johanson si a faimosului sau specimen "Lucy"Numele Australopithecus inseamna "maimuta sudica" si sunt sanse foarte bune sa fie exact asa ceva. Johanson si Richard Leakey sunt prinsi intr-o dezbatere aprinsa privind intelesul specimenelor descoperite de celalalt. (vezi Kern si Haupt in Life, ianuarie 1982). In critica lor privitoare la familia Leakey, Johanson si White (1980) notau: "Cimpanzeii de astazi, conform acestei definitii [a lui Richard Leakey] ar fi clasificati drept Australopithecus africanus [australopitecine gracile]". Maimute pana la urma? Si Johanson spune ca Lucy si specimenele sale din Hadar [zona est-africana in care au fost gasite - n.t] sunt mai primitive (adica mai apropiate de maimute) decat descoperirile lui Leakey, asa ca Johanson le-a dat o noua denumire specifica, Australopithecus afarensis (vezi Time, 27 ianuarie 1979). Lui Johanson ii place sa sublinieze ca acolo unde gaseste el oasele de australopitecine, gaseste de asemenea multe resturi ale animalelor africane obisnuite (rinoceri, boa, hipopotami, maimute etc.), dar niciodata maimute antropoide. Dar oare nu cumva tocmai maimute antropoide a gasit el de fapt ? Daca aceste fragmente de australopitecine sunt atat de primitive, atunci de ce atata agitatie in jurul lor? Umblau australopitecinele in pozitie verticala? Joahnson, familia Leakey si altii spun "da", si , in consecinta, apartin istoriei familiei umane. Dar cat este de cruciala pentru definitia omului postura bipeda? Vincent Sarich, de la universitatea californiana Berkeley, si Adrienne Zihlman spun ca, daca vrei ceva care sa umble vertical, trebuie sa te uiti la cimpanzeul pitic, Pan Paniscus. Acest cimpanzeu rar [cunoscut si sub numele de Bonobo- n.t], traitor in junglele ecuatoriale, este doar putin mai scund decat cimpanzeul obisnuit, dar petrece o buna bucata din timp pe sol, umbland biped. De vreme ce toate celelalte caracteristici ale australopitecinelor sunt atat de apropiate de cele ale maimutelor antropoide, poate ca familia Leakey si Johanson au descoperit stramosii cimpanzeului pitic de astazi! Dar oare chiar umblau australopitecinele in pozitie verticala ? In American Biology Teacher(mai, 1979), Charles Oxnard spune: "intr-un anumit sens, ati putea gandi ca nu este nici o problema. Pentru ca majoritatea antropologilor sunt de acord ca australopitecinele gracile... sunt pe linia principala a speciei umane....Acesta este punctul de vedere prezentat in majoritatea manualelor; ma astept ca voi sa-l fi predat in clase; si este pe larg prezentat in materiale publice precum seria Time-Life si frumoasa emisiune de televiziune The Ascent of Man. Totusi, caracteristici anatomice in unele dintre aceste fosile constituie un avertisment impotriva unei prea usoare acceptari a acestei povesti..." Ca parte a acestui avertisment, Oxnard reaminteste cititorilor erorile grosolane facute candva cu Omul de Piltdown si Omul de Nebraska. Oxnard trece apoi la examinarea dovezilor. Si este fara indoiala bine calificat in a face aceasta, ca profesor de anatomie la Universitatea Californiei de Sud. El subliniaza mai intai ca relatiile anatomice nu pot fi pur si simplu stabilite dupa opinii subiective. Vazute dintr-un anumit punct de vedere, spre exemplu, oasele pelviene ale australopitecinelor par a fi intermediare intre om si maimute[antropoide]. Dar simpla schimbare a unghiului fizic de privire a acestor oase face specimenul sa para la fel de departe de oameni precum maimutele antropoide actuale. "Un alt punct de vedere," spune Oxnard, "ar putea sugera ca fosila provine din maimutele antropoide africane, prin intermediul oamenilor moderni!" - cu alte cuvinte oamenii sunt de fapt veriga-lipsa dintre australopitecinesi maimutele antropoide! Deoarece este foarte sensibil la problemele serioase ale interpretarilor subiective, Oxnard merge mai departe pentru a descrie in detalii fascinante o tehnica computerizata numita "analiza multivariabila". El atinge atat aspectele teoretice, cat si cele practice ale acestor aplicatii, ajungand la doua concluzii: mai intai, concluzia sa stiintifica: daca australopitecinele au umblat in pozitie verticala, nu o faceau in maniera umana. Daca postura lor semana cu vreo fiinta actuala, aceasta ar fi urangutanul. Oxnard ajunge si la o a doua concluzie pentru profesori: "Fiti critici!". Adica, examinati toate dovezile relevante. Privitile din diverse puncte de vedere. Se presupune ca tocmai aceasta este una din cele mai importante aptitudini si atitudini pe care vrem sa le incurajam la elevii nostri. Cu siguranta, abordarea prin prisma ambelor modele (creatie/evolutie) poate ajuta in atingerea acestui deziderat valabil. Acea admonestare, "Fiti critici!', se aplica si modelului creationist, desigur, iar eu tocmai asa doresc sa fiti. Nu acceptati creatia numai pentru ca asa spun eu, dar nici nu o respingeti pana cand nu ati examinat dovezile, atat cat va pricepeti.Louis Leakey a declansat interesul modern in australopitecine (si a atras atentia revistei National Geographic) in 1959 cu omul sau maimuta Zinjanthropus. Acesta a fost de atunci reclasificat ca Australopithecus, fiind astazi considerat foarte asemanator maimutelor antropoide - o linie stinsa, fara vreo legatura cu omul. De fapt, nu caracteristicile scheletului au atras atentia asupra descoperirilor lui Leakey. Uneltele au facut-o. Asa cum spuneam la inceputul acestei carti, orice om de stiinta poate recunoaste dovezile unei creatii. Uneltele implica un mester care le-a facut. De vreme ce uneltele au fost gasite alaturi de Australopithecus, Louis Leakey a presupus ca acea creatura a modelat uneltele. Treisprezece ani mai tarziu, Richard Leakey a gasit, sub oasele descoperite de tatal sau, "oase practic imposibil de deosebit de cele ale omului actual." Poate ca aceasta a rezolvat misterul autorului uneltelor. La acea vreme, Richard Leakey spunea ca descoperirea sa a sfaramat credintele standard in evolutie. De fapt, descoperirile de fosile, in ansamblul lor, au sfaramat credintele standard in evolutie cu o regularitate monotona============Fiecare la vremea ei a fost laudata ca "dovada stiintifica" a faptului ca oamenii au evoluat din niste maimute antropoide, si totusi toti candidatii la titlul de stramos al omului au fost pe rand eliminati din lista:Neanderthalienii --- oameni pur si simpluPiltdown (Eoanthropus) ---falsOmul de Nebraska (Hesperopithecns) --- dinte de porcOmul de Java (Pithecanthropus;Homo erectus) --- eroare stiintificaOmul de Pekin --- eroare stiintificaRamapithecus --- start falsZinjanthropus (Australopithecus boisei) --- maimuta disparuta==============Doar australopitecinele gracile, asupra carora lucreaza acum Johanson si Leakey, raman ca posibile forme de tranzitie maimuta/om. Aceste specimene merita o atentie deosebita, dar la fel merita si "caracteristicile anatomice ale unora dintre aceste fosile, care constituie un avertisment impotriva unei prea usoare acceptari a acestei povesti”... Australopitecinele nu au putut bineinteles fi stramosii nostri, de vreme ce oamenii se umblau deja pe pamant inainte ca Lucy si rudele sale sa se fi fosilizat - si exista dovezi care sugereaza acest lucru. Fosile ale unor oameni obisnuiti au fost gasite in roci de varsta tertiara-medie la Castenedolo, in Italia, inca din anii 1800, iar evolutionistul Sir Arthur Keith a recunoscut ca acceptarea acestor descoperiri "ante-antropoide" ar sfarama credinta in evolutie (sau cel putin fundamentul ei stiintific). Oxnard (1979) atrage atentia asupra hominidului Kanapoi un humerus uman gasit in roci africane depuse inaintea celor in care s-au pastrat resturile de australopitecine. Mai sunt apoi amprentele plantare (urme de pasi). Avem de fapt multe elemente comune cu maimutele antropoide (asa cum poate fi verificat printr-o vizita la gradina zoologica) si de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca anumite oase sunt greu de clasificat. Dar amprentele plantare ale maimutelor antropoide si ale omului sunt foarte diferite. Maimutele antropoide au de fapt patru maini, cu degetul mare opozabil, fapt ce da amprentelor lor plantare o alura deosebita de a noastra. Si mersul antropoidelor este mult diferit de al nostru, ele avand tendinta de a se lasa pe toate patru membrele, pasind pe degetele indoite.In numarul din aprilie 1979 din National Geographic si in cel din 9 febmarie 1980 din Science News, Mary Leakey descrie o poteca de amprente plantare asemanatoare omului, pastrata in cenusi vulcanice langa Laetoli, in Africa de Est. [...] In mijlocul articolului din National Geographic se gaseste o plansa dublu pliata. Elefanti, girafe, bibilici si copaci acacia decoreaza plansa. Cu exceptia vulcanului, totul pare desprins dintr-un film cu Tarzan. Undeva, in zona centrala, traverseaza imaginea o poteca de urme de picior asemanatoare cu cele umane. Ramaneti totusi surprinsi de felul in care i-a desenat artistul pe autorii acestor urme (apropo, numai un artist putea sa faca asta, de vreme ce nu exista nici un oscior din membrele care au produs acele urme). Pasul este marunt, e adevarat, dar se prea poate ca autorul sa fi pasit cu multa grija pe cenusa vulcanica umeda. Majoritatea evolutionistilor isi interzic pur si simplu a crede ca aceste urme au fost lasate de fiinte umane, caci ei sunt convinsi ca omul a evoluat mai tarziu. Hominidul Kanapoi, totusi, sugereaza ca fiintele umane erau deja prezente in acele vremuri, putand de aceea sa creeze acel set de amprente plantare. Si tocmai in Africa, nu foarte departe de Laetoli, traiesc si astazi oameni (pigmeii) care au cam aceeasi statura cu autorii urmelor de pasi de la Laetoli.Intelegand serioasele implicatii ale descoperirilor de la Laetoli, un om de stiinta a cautat cu disperare dovezi ca urmele provin de la vreun animal. El a ajuns chiar sa puna un urs dresat sa topaie in doua picioare, doar-doar vor rezulta niste urme asemanatoare cu cele de la Laetoli. Concluzia lui? Este imposibil sa deosebesti amprentele plantare de la Laetoli de cele umane. Ca evolutionist, a ajuns sa foloseasca cuvinte precum "socant", "deranjant" si "ingrijorator" pentru a descrie rezultatele cercetarilor sale, caci acestea nu aratau nimic altceva decat ca nici o "veriga" evolutionista, nici Lucy, nu puteau fi stramosii omului, de vreme ce oamenii umblau deja pe pamant la vremea cand asa-zisii stramosi se fosilizau. ===========Pentru creationist aceste dovezi confirma pur si simplu ca oamenii au fost intotdeauna oameni si maimutele antropoide maimute antropoide, cel putin de cand exista urme fosilizate.