729

CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT - SINELE REAL

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.- Cine esti ? a intrebat-o o Voce.- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.- Sunt mama a patru copii.- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.- Sunt invatatoare.- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea : „Cine esti tu?"- Sunt crestina.- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu. In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat. Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare - caci asa deveniti conditionati ; ci pur si simplu sa fiti. Anthony de Mello Cine suntem noi cu adevarat ? Este una din cele mai importante intrebari la care este necesar sa ne raspundem in aceasta viata. Nu stiu daca as trece ‘examenul’ din povestirea de mai sus, dar voi raspunde la intrebare din propria experienta de pana acum. Exista o mare diferenta intre cine suntem noi cu adevarat si cine credem noi ca suntem. In acest moment, imaginea noastra de sine este cea a unui individ separat traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Ne vedem separati unii de altii; consideram ca sinele nostru individual este corpul fizic ; notiunea de ‘sine colectiv’ pentru noi se limiteaza la propria familie, rareori unele rude si prieteni foarte apropiati ; si excludem restul. Pentru noi, mintea, sufletul si spiritul aproape ca nu exista ca parte a notiunii de sine individual. Iar ceilalti oameni, in afara celor mentionati nu fac parte din conceptul de ‘sine colectiv’. Cum am ajuns la acest concept de sine atat de limitat ? Asa am fost invatati de catre cei din jur. Iar ei, la randul lor, au fost invatati acelasi lucru, la vremea lor – si tot asa, mergand in trecut…Programarea genetica si a mediului sunt inca foarte puternice si ne influenteaza fara sa ne dam seama – pana cand devenim constienti de ele. Dar noi nu suntem ceea ce ne-au invatat altii. Iar acum trebuie sa incetam sa ne mai folosim trecutul pentru a ramane ancorati in ideile noastre despre cine suntem. Nu e necesar sa indepartam tot ce am fost invatati. E nevoie doar sa observam, sa discernem, sa pastram ce ne este de folos si sa ne redefinim conform noilor idei despre viata care sunt expuse lumii acum, in aceste vremuri. Idei despre unitatea si interdependenta a tot ceea ce exista pe pamant si in univers. Redefinirea presupune extinderea definitiei propriului Sine. Problemele noastre in viata nu apar deoarece suntem ‘centrati’ pe propriul sine. Ele apar deoarece am definit gresit sinele in jurul caruia ne centram. Avem probleme doar cand ne centram in jurul unui sine mai mic decat Sinele real, cand ne definim propriul sine (cine credem noi ca suntem) ca pe ceva mai mic decat Sufletul, Sinele real (cine suntem noi cu adevarat). Definitia umana actuala pentru ‘sine’ e prea limitata. Dar nu trebuie sa ne invinovatim, pe noi insine sau unii pe altii. Nu aveam de unde sa stim mai mult. Nimeni nu ne-a invatat – nu pentru ca nu au vrut, ci pentru ca nu au stiut nici ei (parinti, rude, profesori, prieten, cunostinte, altii). Acum insa avem ocazia sa cream noi insine un nou concept de sine, bazat pe adevarurile lumii reale in care traim. Haideti sa vedem care este in prezent conceptul de sine al majoritatii oamenilor. Principala sa caracteristica este ca ‘sinele’, cine credem noi ca suntem, este intemeiat in jurul unor valori ’conditionate’ - lucruri pe care altii le considera importante in viata si care ne-au fost transmise si noua, iar noi le-am preluat in mod automat. Majoritatea acestor valori conditionate au de-a face cu ‘povesti’ pe care ni le spunem noua insine de generatii intregi, pentru ca propriul ego sa se simta bine. De fapt, multe sunt valori ale ego-ului (si in mica masura ale Sufletului). Multe din ele sunt ‘iluzii’ pe baza carora oamenii si-au intemeiat viata de mii de ani si care s-au perpetuat automat pana azi. Iata cateva exemple binecunoscute :• poti sa mananci orice in mod haotic, sa bei, sa fumezi, sa faci sex cu oricine si oricum, sa pierzi noptile cu distractii – asta inseamna viata adevarata ! • n-are rost sa afli prea multe lucruri despre viata ; oricum , ce nu stii nu-ti face rau’ ; • in nici un caz sa nu te ocupi de lucruri ‘spirituale’ ca sunt niste prostii si minciuni ; realitatea e numai ce vezi cu ochii • tu esti numai corpul tau fizic ; gandurile, emotiile nu sunt chiar asa de importante ; iar sufletul si spiritul sunt doar filozofii ‘ieftine’ • traim doar o singura viata, deci trebuie sa punem accent pe satisfactiile de moment, ca nu se stie daca vom mai avea ocazia… • oricum nu conteaza decat sa-ti fie bine tie si celor apropiati, asa ca poti sa minti, sa furi, sa inseli, sa faci orice altor oameni pentru a obtine ce doresti ; oricum nu exista consecinte, dupa moarte nu mai e nimic (sau daca e, te rogi putin si ajungi in rai) • si chiar daca nu ranesti pe altul pentru a obtine ce doresti, lumea e un loc ‘rau’ si trebuie sa faci tot ce poti sa acumulezi cat mai multe, ca sa te asiguri ca traiesti ‘bine’ …..si multe, multe altele asemanatoare. Iar toate acestea sunt iluzii – idei eronate despre lume si viata. O lista cu alte valori conditionate – caracteristici ale ego-ului puteti gasi aici. Toate comportamentele umane care deriva din asemenea valori ‘conditionate’ sunt de fapt expresia unui sine conditionat. Adica a unei imagini pe care o ai despre tine – dar pe care ti-ai creat-o pe baza a ceea ce ti-au spus si ai observat la altii (in general cei apropiati). Majoritatea oamenilor au un astfel de ‘sine’. Nu este absolut nici o problema cu asta cand cei de la care ‘copiezi’ valori, credinte, comportamente sunt persoane constiente (conduse de Suflet). E chiar indicat sa ‘copiezi’ de la ele ! Dar in imensa majoritate e vorba de persoane cu constienta joasa (conduse de ego) – si a-i imita nu face decat sa ne aduca deservicii pe termen lung. Toate aceste valori, credinte si comportamente conditionate au la baza principala idee intretinuta de omenire de foarte mult timp. Din cauza acestei idei oamenii isi fac rau lor insisi si unii altora, naturii si Pamantului fara nici o teama de consecinte. E vorba de ideea ca suntem separati unii de altii, separati de natura si univers, separati de Divinitate. Iar aceasta idee este falsa. Noi suntem una cu totul. E un adevar pe care toti oamenii constienti ai acestei planete l-au repetat de milenii. Si pe care fizica cuantica l-a demonstrat in vremurile noastre ! Sinele limitat se vede traind intr-o lume separata. Si nu ii plac deosebirile. Oamenilor condusi de acest sine le place uniformitatea, pentru ca isi inchipuie ca uniformitatea le valideaza faptul ca au dreptate. Cu alte cuvinte, “daca procedezi la fel ca mine, felul in care procedez eu trebuie sa fie corect. De indata ce faci ceva diferit de mine, simt ca nu mi se da dreptate”. Si nimanui nu-i place sa-i fie puse la indoiala valorile si credintele, oricat de limitate ar fi. Sau cel putin pot sa simta astfel in functie de gradul propriu de siguranta interioara. Sinele limitat isi creaza siguranta interioara din lucruri exterioare (casa, familie, serviciu, bani la banca s.a.). Nu inseamna ca este un lucru ‘gresit’. Cine doreste sa ramana centrat toata viata in jurul sinelui limitat e liber sa o faca. Nu are nici o obligatie sa-si extinda limitele. In viata nu exista obligatii – numai oportunitati. Oportunitati de a alege. Si fiecare alegere are consecinte diferite. Adevarata siguranta interioara vine din intoarcerea la puterea noastra originara de a crea, din intelegerea relatie noastre profunde cu Divinitatea launtrica. Atunci vom fi cine suntem noi cu adevarat, Sinele nostru Real. In general, orice concept de ‘sine’, fie ca e vorba de sinele limitat (Ego-ul) fie ca e vorba de sinele real (Sufletul) are trei componente : • imaginea de sine : modul in care te vezi pe tine insuti, in care gandesti zilnic despre tine • respectul de sine : ce simti despre tine, cat de merituos, valoros te consideri, cat de competent, capabil te simti, cat de mult iti place de tine insuti • idealul propriu : descrierea ideala a persoanei ce doresti sa fii Acest ideal propriu reprezinta in fapt viziunea cea mai apropiata de Sinele nostru Real. Cum putem sa-l descoperim in interior ? O modalitate simpla este aceea de a privi la caracteristicile zodiei in care suntem nascuti si de a prelua de acolo numai calitatile. Ele reprezinta atribute ale propriului suflet, ‘mostenirea’ noastra inca de la nastere – si tot ce avem de facut este sa le manifestam ! Vincent Roazzi, autorul “Spiritualitatii succesului” ne propune o alta metoda simpla dar extrem de adevarata si eficienta. El spune sa scriem pe o hartie toate persoanele pe care le admiram (indiferent daca sunt sau nu in viata) si sa trecem in dreptul fiecareia motivele pentru care o admiram (sa zicem, pentru curaj, fermitate, intelegere, altruism, inteligenta, intelepciune s.a.). Toate aceste ‘motive’ sunt de fapt valori – si admiram aceste persoane deoarece acelea sunt de fapt valorile fundamentale si pentru noi (principiul oglinzii) si reprezinta un ideal dupa care am dori, inconstient, sa ne conducem ! In lista de fapt e o descriere a propriului Suflet – este chiar Sinele nostru Real ! Valorile fundamentale pentru noi pot fi calitatile propriei zodii, dar pot fi si alte lucruri ce ne plac la altii. O lista cu alte valori fundamentale – caracteristici ale suflet-ului puteti gasi aici. Atata vreme cat urmam aceste valori fundamentale (diferite total de cele conditionate) ne simtim bine cu noi insine. Tot ce consideram pozitiv la propria persoana (aptitudini, bucurii, succese) reprezinta rezultatul valorilor fundamentale. Atunci cand le negam, cand facem vreo actiune fara a le respecta, parca nu ne simtim bine cu noi insine (este propria constiinta, Sufletul care iti vorbeste, cu conditia sa si asculti). Tot ce consideram negativ la propria persoana (slabiciuni, suferinte, esecuri) reprezinta rezultatul valorilor conditionate. Daca idealul de Sine reprezinta valorile fundamentale ale celor pe care-i admiram (si care de fapt sunt si ale noastre), imaginea de Sine inseamna cea mai inalta idee pe care o poti avea despre tine insuti. Ce ai face, ce ai spune, ce ai gandi, cum ai raspunde la ceea ce fac sau spun ceilalti – care ar fi cele mai inalte alegeri pe care le-ai putea face. Si pentru a ajunge la ea, vezi diferenta dintre aceasta imagine si ceea ce esti tu acum, iar apoi incepe sa schimbi in mod constient gandurile,cuvintele, actiunile pentru a se potrivi cu viziunea ta mareata. Este ceea ce fac din ce in ce mai multi oameni in aceste vremuri, folosind nenumarate resurse, ‘instrumente ale constientei’. Intotdeauna straduieste-te sa devii un produs al ideilor tale cele mai inalte despre tine insuti – scopul tau suprem. Si nu te identifica cu parerea altora despre tine, cu modul in care ai fost perceput dintotdeauna de altii. Atunci cand tu te schimbi si devii Sinele tau cel mai inalt, datorita faptului ca acea comunitate din care faci parte are o idee preconceputa fixa despre tine, ea s-ar putea sa continue sa te priveasca prin prisma acelei idei. Niciodata sa nu reactionezi la ce spun altii. Fii tu insuti – intrucat tradarea de sine este cea mai inalta forma de tradare. Polonius in Hamlet spunea : “Mai presus de orice Fii tie credincios, de aici Urmand, precum zorii urmeaza noaptea zilei, Ca n-ai sa poti fi prefacut cu nimeni.” Suntem intr-un permanent proces de a ne crea pe noi insine. Decidem in fiecare moment cine suntem prin alegerile pe care le facem. Si cine intentionam sa devenim. Fa tot ceea ce faci nu pentru a obtine vreo recunoastere, ci ca pe o exprimare a Cine Esti Tu cu Adevarat. Daca recunoasterea vine, nu te identifica cu ea ; daca nu vine, nu o cere. Pur si simplu fii Sinele tau Real. Fii tu insuti. ( Marius Stan )
0