794

Mesajul Presedintelui Basescu

Dragi romani, Nomenclatura de tranzitie ar vrea sa ramanem blocati in societatea pe care ne-a pregatit-o in cei 17 ani de tranzitie. Numai ca, din locul unde m-a adus votul romanilor, am inteles ca trebuie sa spargem acest sistem. Sa facem altul, valabil pentru noul ciclu istoric al Romaniei europene. Cei pe care actiunea mea politica ii ameninta au intrat in alerta. Si-au dat seama ca voi merge pana la capat, pentru ca sansele acestui popor sa nu fie jucate la ruleta coruptiei. Daca nu terminam, prin justitie libera, cu acest sistem putred, atunci murdaria acumulata in tranzitie o sa ne sufoce vietile, drepturile, bucuria de a trai. Numai daca facem curat in clasa politica vom avea institutii care functioneaza european, cu oameni pregatiti sa serveasca interesul cetateanului. Am facut si greseli, dar mi-am indeplinit cu bune intentii mandatul politic primit de la romani in decembrie 2004. Am riscat totul, pentru ca ma bazez pe inteligenta romanilor. Am aratat ca politica se poate face pe fata si curajos, nu indaratul usilor inchise si la adapostul listelor de partid. Cei care nu vor sa va alegeti direct, prin vot uninominal, reprezentantii in Parlament, ma acuza pe mine de tendinte nedemocratice. Specialistii in zgomot de fond se afla pe bancile parlamentului, in coalitia transpartinica pe care au format-o impotriva Presedintelui ales de dumneavoastra. Dupa ce o tara intreaga a vazut cat de grosolan si primitiv s-au purtat cu mine, atunci cand am condamnat oficial crimele regimului comunist, tot pe mine ma acuza ca nu ma port cu destula eleganta. Dupa ce am decis transferul arhivelor Securitatii la CNSAS, ca sa aflam odata adevarul si sa o rupem definitiv cu trecutul, tot eu sunt acuzat de ingaduinta fata de "vechile structuri". Mai mult, cei care ignora avizul Curtii Constitutionale, care a decis ca nu am incalcat Constitutia, ma suspenda pentru ca le place sa minta ca as fi incalcat-o. Am convingerea ca tot acest sir de minciuni si nedreptati se va intoarce impotriva lor! Pe 19 mai aveti sansa sa le spuneti: NU! Ceasul care a numarat momentele pana la intrarea noastra in UE nu se va opri decat atunci cand actualul mod de a face politica va fi depasit. Atunci cand vom alege o noua clasa politica pentru a conduce destinele societatii romanesti.In era Internetului, nu ne mai putem plange de lipsa informatiilor. Si nimeni nu ne mai poate inchide gura prin cenzura sau manipulare, chiar daca acest site a fost atacat. Democratia pe Net nu e democratie virtuala: cine vrea sa caute adevarul, il gaseste. Cine vrea sa i se auda vocea, si-o face auzita. Nu uitati insa ca realitatea politica e decisa prin vot, adica la urne. Eu am aratat ca o Romanie mai dreapta e posibila si am platit pretul pentru asta. E randul dumneavostra, ca aliati ai mei, sa le spuneti rudelor, prietenilor, colegilor, ca nu trebuie sa se lase dezinformati sau descurajati.Pe 19 mai, prezenta la urne si votul dumneavoastra pot transforma aceasta criza in adevarata depasire a vesnicei "tranzitii". Recenta schimbare a regulilor in timpul jocului arata ca majoritatea parlamentara coalizata impotriva mea nu va ezita sa suspende insusi sistemul democratic, daca cetatenii acestei tari nu vor avea o reactie decisiva, printr-o prezenta hotarata la urne, pe 19 mai. Impreuna, nimic nu e imposibil! Vom avea in urmatorii ani cinci randuri de alegeri, pe care nici un guvern nu va avea curajul sa le suspende. Va promit ca votul uninominal va va permite tuturor sa-i alegeti la conducerea tarii - si in viitoarele guverne - pe cetatenii cei mai competenti, mai europeni si mai responsabili. Romania merita mai mult! Sa nu o lasam pe mana celor 322! Cu voi, vreau sa le-o luam inapoi. Democratia ne da aceasta forta. Adevarata libertate incepe prin dreptul de a spune NU. Daca vreti o alta tara, o alta societate, alte sanse pentru viitorul vostru, spuneti NU situatiei pe care coalitia PSD-PNL-PRM-UDMR-PC a montat-o. Pe televiziunile lor, realitatea e intoarsa pe dos, zi de zi. Aratati-le ca va faceti propria realitate. Va multumesc ca sunteti alaturi de mine si ma bazez pe voi! Aveti incredere, nu cedez! Traian Basescu
0