Romania vesnica colonie a tuturor?

Ion Bratianu, inca nesigur pe situatie, pleda pentru castigarea increderii tarilor occidentale, a Frantei in special, mergand pana la formularea unei surprinzatoare teorii. Potrivit parerii lui, tarile romanesti urmau sa aiba o dezvoltare sociala asemanatoare cu cea a oricarei colonii. Mai mult inca, Romania ar putea fi considerata drept o colonie care nu are nevoie a fi cucerita, de vreme ce se ofera de buna voie. Este ceea ce afirma intr-un memoriu adresat, in 1861, imparatului Napoleon al lll-lea. Oricat am socoti documentul doar ca dovada a unei abilitati diplomatice, nu e mai putin adevarat ca o asemenea pledoarie nu putea sa-i vie in minte decat celui care accepta, teoretic, similaritatea proceselor de transformare a Romaniei cu procesele formarii coloniilor. El spune, pe un ton entuziast (cat de straniu, totusi), precum urmeaza: „Constituirea statului Roman ar fi cea mai frumoasa cucerire ce a facut vreodata Franta afara din teritoriul sau. Armata Statului roman ar fi armata Frantei in Orient, porturile sale de la Marea Neagra si de pe Dunare ar fi antrepozitele comertului francez si, din cauza abundentei lemnelor noastre de constructiune, aceste porturi ar fi, tot deodata, magazinele de constructiune („chantiers") ale marinei franceze; produsele brute ale acestor avute tari, ar alimenta cu avantagiu fabricile Frantei, care ar gasi in schimb un mare debit in aceleasi tari. In fine, Franta ar avea toate avantajele unei colonii, fara a avea cheltuielile ce acestea ocazioneaza. Comparatia nu este exagerata. In lipsa de o metropola, am adoptat de mult timp pe Franta de a doua noastra patrie; ea a devenit sorgintea vie din care tragem viata noastra morala si intelectuala."[2]