764

Si deputatii sint saraci

Si deputatii sint saraciCel mai bogat si cel mai „sarac” deputati, oficial, sint membri ai fractiunii AMN. Acest fapt este atestat de raportul Comisiei Centrale de Control al declaratiilor cu privire la venituri si proprietate, pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 1 ianuarie 2006. Declaratiile de venit ale oficialitatilor au „socat” opinia publica din mai multe considerente. Daca e sa credem acestor declaratii, atunci averea multor oficialitati, in special deputati, este in valoare totala de citeva mii sau zeci de mii de euro, in pofida faptului ca acestea detin, potrivit acelorasi declaratii, case, vile, apartamente, loturi de teren si automobile. Unii deputati au spus ca nu au valoare, care trebuie declarata. Probabil traiesc in gazda!? Pe linga faptul ca sumele proprietatii declarate sint foarte mici, mai apar si unele intrebari, cum ar fi, de exemplu, cu s-a intimplat ca majoritatea deputatilor detin terenuri de pamint, in pofida faptului ca au apartament si nu doar unul; nici un oficial nu a declarat conturile din banca, chiar daca acum pina si studentii au carduri, respectiv cont in banca; nici un oficial nu a anuntat ca este actionar sau coproprietar al vreunei firme, desi multi deputati sint cunoscuti ca oameni de afaceri prosperi. In ce priveste valoarea proprietatii declarate, va lasam sa judecati singuri, stimati cititori. Dupa cum am anuntat, cel mai „bogat” oficial, potrivit raportului citat, este deputatul AMN, Anatol Taranu, care are in proprietate privata casa de locuit, apartament, vila, garaj si autoturism, valoarea carora este de 1.110.000 lei. Aceeasi fractiune „gazduieste” si cel mai „sarac” deputat, care tot Anatol se numeste – Onceanu, fost viceprimar de Chisinau, care are in proprietate privata „doar” un apartament, un garaj si un automobil, valoarea carora este de (!!!) 4863 de lei (circa 285 euro, pret cu care pe piata poti procura un frigider modest). De remarcat ca salariul unui deputat este de circa 6000 lei. Proprietatea seful statului, Vladimir Voronin este compusa din doua loturi de pamint, apartament, vila, garaj, autoturism si vehicul motorizat, toate proprietate privata in valoare de peste 365 mii de lei. Premierul Vasile Tarlev are doua loturi de pamint, casa de locuit si garaj, valoarea carora este de 166.687 de lei. Aproximativ aceeasi valoare (151.000 de lei) are si proprietatea posedata de spicherul Marian Lupu, care detine doua apartamente si un autoturism. De citeva ori mai mult are vicespicherul Iurie Rosca, a carui proprietate este evaluata la 583.000 de lei. Rosca detine doua loturi de pamint, doua case de locuit, garaj si doua automobile. Cel de-al doilea vicespicher, Maria Postoico are un lot de pamint, un apartament, vila si autoturism, evaluate la 241.000 de lei. Liderul fractiunii PCRM, Eugenia Ostapciuc detine doua loturi de pamint proprietate comuna, un apartament proprietate privata si unul cu drept de folosinta, o vila si autoturism, ambele in proprietate comuna. Liderul fractiunii AMN, Serafim Urechean are apartament, vila si garaj, toate in proprietate privata, valoarea carora este de 72.316 lei. Presedintele fractiunii PD, Dumitru Diacov este proprietar la doua loturi de pamint, al unei case, unui oficiu si doua autoturisme, toate evaluate la 178.000 de lei. Liderul fractiunii PPCD, Vlad Cubreacov, potrivit documentului citat, „nu detine bunuri supuse declararii”. O valoare mare a proprietatii sale a declarat-o deputatul din fractiunea majoritara, Dmitri Todoroglo, ex-ministru al Agriculturii. Desi detine doar apartament, autoturism si o remorca, valoarea acestora a fost estimata la 751.962 de lei. In acelasi timp, colegul sau de fractiune, Sergiu Stati detine doar un apartament, estimat la 6.246 de lei. Deputatul Alexandru Oleinic a declarat ca este proprietar a doua loturi de pamint, a unei case de locuit, al unui apartament si unui autoturism. Toate acestea au valoarea de 70.000 de lei. Deputatul Valeriu Filat are o casa de locuit si cinci automobile, impreuna evaluate la 153.000 de lei. Deputatul Vasile Iovv are cite doua apartamente, vile si loturi de pamint, un garaj si un autoturism, proprietate evaluata la suma de 355.514 lei. Printre deputatii care nu detin bunuri supuse declararii sint si Veaceslav Untila, Gheorghe Susarenco, Oleg Tulea, Iurie Stoicov, Nicolae Cotorobai, Vasile Bodistean, Victor Ciobanu. De asemenea trebuie spus ca proprietatea unor deputati nu a fost estimata. http://www.moldova-suverana.md/index.php?start_from=&ucat=7&subaction=showfull&id=1157463982&archive=1157629760&
0